Ministerul de Finanţe: Deficitul bugetar a scăzut în primele şapte luni la 2,89% din PIB

DE Valentin Mirică | Actualizat: 26.08.2021 - 18:17
Foto: Guvernul Romaniei
Foto: Guvernul Romaniei

Execuţia bugetului general consolidat în primele şapte luni ale anului s-a încheiat cu un deficit de 33,97 miliarde lei (2,89% din PIB) în scădere, faţă de deficitul de 49,68 miliarde lei (4,71% din PIB), înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2020, au anunțat Finanțele.

SHARE

”Execuţia bugetului general consolidat în primele şapte luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 33,97 miliarde lei (2,89% din PIB) în scădere, faţă de deficitul de 49,68 miliarde lei (4,71% din PIB), înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2020. Această evoluţie pozitivă a fost determinată de creşterea veniturilor bugetare cu 1,38 puncte procentuale din PIB (an/an), influenţată în principal de avansul încasărilor din TVA şi fonduri europene precum şi de reducerea cheltuielilor bugetare cu 0,44 puncte procentuale din PIB în contexul reducerii dinamicii cheltuielilor de personal”, informează ministerul de Finanțe, citat de news.ro. 

Totodată, în perioada ianuarie-iulie 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 4,87 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 9,18 miliarde lei (14,05 miliarde lei, respectiv 1,2% din PIB).

Citește și: Americanii, față în față cu „clonele” talibane, care poartă echipament USA, la aeroportul din Kabul

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 211,15 miliarde lei în primele şapte luni ale anului 2021, cu 20,6% peste nivelul încasat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest avans a fost influenţat de încasările reduse din perioada martie-iulie 2020 - ca efect al unor măsuri de sprijinire a contribuabililor (amânarea termenelor de plată, bonificaţii şi scutiri), redresarea indicatorilor economici, dar şi de recuperarea parţială a unor categorii de venituri (TVA, contribuţii de asigurări, impozit pe venit şi profit). Cele mai însemnate creşteri nominale s-au înregistrat în cazul TVA, contribuţiilor de asigurări şi fondurilor europene.  

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 16,59 miliarde lei în perioada ianuarie-iulie 2021, consemnând o creştere de 15,6% (an/an), susţinută de sporul încasărilor din impozitul aferent pensiilor (+46,5%), impozitul pe dividende (+30,2%), respectiv Declaraţia unică (+20%).

Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au sporit cu 11,2%, înregistrând o dinamică superioară celei înregistrate de fondul de salarii din economie de 7,8%.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 73,23 miliarde lei în primele şapte luni ale anului 2021, în creştere cu 13% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe venit, evoluţia este superioară dinamicii fondului de salarii şi a fost influenţată atât de încasările reduse din perioada comparabilă a anului 2020, cât şi de recuperarea parţială a contribuţiilor amânate la plată în anul trecut.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 12,86 miliarde lei în ianuarie-iulie 2021, în creştere cu 25,7% (an/an). Acest avans a fost determinat de principala componentă – încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici, cu o dinamică pozitivă de 29% (an/an).

Încasările nete din TVA au înregistrat 42,97 miliarde lei în primele şapte luni ale anului curent, în creştere cu 43,9% (an/an). În acelaşi timp, restituirile de TVA au însumat 14,22 miliarde lei în perioada analizată, cu 1,4% peste nivelul înregistrat în ianuarie-iulie 2020. Evoluţia încasărilor din TVA a fost influenţată de baza redusă aferentă anului trecut  (în principal din perioada martie-iulie - când au fost implementate măsurile de amânare a termenului de plată a TVA), recuperarea parţială a TVA amânat la plată în 2020, respectiv redresarea bazei macroeconomice relevante.

Veniturile din accize au însumat 19,41 miliarde lei în ianuarie-iulie 2021, în creştere cu 17,1% (an/an). În structură, se remarcă o dinamică de 18,2% în cazul încasărilor din accizele pentru produsele energetice, în condiţiile normalizării consumului de carburanţi faţă de perioada de referinţă, respectiv un avans de 13,7% al încasărilor din accizele pentru produse din tutun, susţinută şi de majorarea accizei la ţigarete.

Veniturile nefiscale au însumat 16,92 miliarde lei în ianuarie-iulie 2021, înregistrând o creştere de 8,6% (an/an), această creştere fiind determinată şi de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, alin.(1), lit.d) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului  nr. 115/2011.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 14,25 miliarde lei în primele şapte luni ale anului 2021, în creştere cu 35,5% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 245,12 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe primele şapte luni ale anului 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 4,87 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 9,18 miliarde lei.

Cheltuielile de personal au însumat 65 miliarde lei, în creştere cu 2,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 5,5% din PIB, cu 0,5 puncte procentuale mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Din total cheltuielilor de personal, plăţile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 70,87 milioane lei, precum şi alte cheltuieli de personal, inclusiv sporuri acordate personalului medical şi auxiliar implicaţi în activităţile cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 de aproximativ 1.672,41 milioane lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii  au fost 32,76 miliarde lei, în creştere cu 8,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.  O creştere se reflectă la bugetul de stat, respectiv 31,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 9,3%, în principal, conform datelor comunicate de ordonatorii principali de credite, 4,54 miliarde lei din total bunuri şi servicii reprezintă plăţi pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum şi plata pentru vaccinuri împotriva Covid -19.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 87,55 miliarde lei în creştere cu 9,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. De asemenea, se reflectă şi majorarea de la 1 septembrie 2020 a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată de la 704 lei la 800 lei, precum şi majorările privind alocaţiile de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2020, cu 1 august 2020 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 20% mai mare decât cea plătită în luna iulie 2020, precum şi cu 1 ianuarie 2021 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 16% mai mare decât cea plătită în luna decembrie 2020.

Totodată, se continuă plăţile pe măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19. Astfel, până la sfârşitul lunii iulie, s-au plătit pe măsuri active 1,5 miliarde lei, respectiv 602,61 milioane lei pentru îndemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 190,92 milioane lei pentru îndemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 319,23 milioane lei pentru sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă, 52,50 milioane lei sume acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a unor categorii de persoane, precum şi 334,8 milioane lei îndemnizaţii acordate pe perioada reducerii temporare a activităţii pentru profesionişti precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005.

De asemenea, se continuă decontările îndemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora, astfel că la sfârşitul lunii iulie plăţile au fost de 2.550,8 milioane lei.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 3,7 miliarde lei, o mare parte dintre acestea fiind alocate către transporturi, respectiv subvenţii pentru transportul călătorilor, precum şi pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Alte cheltuieli  au fost de 4,4 miliarde lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi îndemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 15,79 miliarde lei, cu 31,2% mai mari comparativ cu anul precedent.

Citește și: Motreanu: Salariații ce au grijă de o persoană grav bolnavă, concediu de cinci zile lucrătoare pe an

De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 186,37 milioane lei pentru achiziţionarea de produse - stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te