Isărescu mai ia un mandat la BNR. Are 80.000 lei salariu și 20.000 lei pensie. Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat.
Acesta va dura cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungire a acestuia, transmite Bloomberg.
Isărescu mai ia un mandat la BNR. Are 80.000 lei salariu și 20.000 lei pensie
Isărescu a preluat conducerea Băncii Naţionale a României în 1990, la mai puţin de un an de la colapsul regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu, şi şi-a exercitat mandatul peste trei decenii, exceptând perioada de un an, în care a fost premier, între anii 1999 şi 2000.
Isărescu, în vârstă de 74 de ani, beneficiază de sprijinul celor mai mari partide prezente în Parlament, pentru a rămâne în funcţie încă un mandat.
Votul privind cei nouă membri ai comitetului care stabileşte dobânzile va avea loc după alegerile locale şi cele pentru Parlamentul European, din 9 iunie, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Citeşte şi: Isărescu, anunț-surpriză pentru toți românii. Vor consuma mai mult. Economia ia avânt
Luna aceasta, Isărescu a fost aproape de a-şi confirma candidatura pentru al optulea mandat, deşi a spus că va accepta dacă are sprijinul Parlamentului. Guvernatorul se confruntă cu cea mai ridicată rată a inflaţiei din Uniunea Europeană.
El a moderat aşteptările privind rapida reducere a dobânzilor, cerând Guvernului să ţină sub control deficitul bugetar, estimat la 5% din PIB, anul acesta.
În 13 mai, BNR a menţinut neaşteptat dobânda la 7%, sfidând aşteptările majorităţii economiştilor, care prefigurau o reducere de 25 de puncte de bază, conform Agerpres.
Citeşte şi: Guvernatorul BNR: „Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi”
Ca parte a votului Parlamentului, viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea, va prelua probabil rolul de prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României, de la Florin Georgescu, care va rămâne în board, conform surselor.
Ionuţ Dumitru, fostul economist şef al Raiffeisen Bank şi fost şef al Consiliului Fiscal, are sprijinul pentru un post de viceguvernator, înlocuindu-l pe Eugen Nicolaescu, adaugă sursele.
Mandatele unora dintre actualii membri ai Consiliului de Administraţie al BNR, cum ar fi Cristian Popa şi Csaba Balint, vor fi probabil reînnoite, în timp ce consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu s-ar putea alătura echipei, susţin sursele.
Un purtător de cuvânt al BNR nu a dorit să comenteze informaţiile.
Primă de vacanţă cât salariul
Mugur Isărescu are unul dintre cele mai mari salarii din România. El are un venit lunar net de 56.000 de lei la care se adaugă o indemnizație pentru că participă la ședintele Consiliului de Administrație de 24.000 de lei.
Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
În total, BNR îl plătește pe Isărescu cu suma de 80.000 de lei pe lună. Din acești bani, Isărescu nu își plătește și vacanțele.
Citeşte şi: BNR îi dă 56.000 lei pe an lui Isărescu, primă de vacanță. Guvernatorul ia banii și dacă stă acasă
Potrivit contractului pe care îl are cu Banca Națională, Isărescu ia o primă de vacanță anuală egală cu salariul. Isărescu primește, anual, o primă de 56.000 lei net pentru vacanțe.
Stă acasă şi ia banii
Doar că Isărescu nu trebuie să meargă în nicio vacanță pentru a primi acelști bani. „Prima de vacanță” în valoare de 56.000 de lei este încasată de Isărescu când pleacă în concediu și pentru acești bani nu trebui să aducă niciun act justificator. El poate sta acasă și tot va încasa acești bani.
Acest aspect a fost confirmat pentru Newsweek România, de către Dan Suciu, care a arătat că „nu este necesară decontarea sumelor. Ele se acordă tuturor angajaților BNR cu ocazia intrării în concediu de odihnă anual, conform legii”.
Toți angajații BNR primesc o primă de vacanță egală cu venitul net pe care îl are fiecare.