sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Isărescu: Ați luat credit cu pistolul la tâmplă? Ratele unui român: de la 800 lei la 2100 lei/lună

Data publicării: 14.11.2022 • 19:20 Data actualizării: 14.11.2022 • 19:43
Mugur Isărescu - FOTO: INQUAM PHOTO, Octav Ganea
Mugur Isărescu - FOTO: INQUAM PHOTO, Octav Ganea

În România s-a creat iluzia că dobânzile vor veni în jos, dar acestea nu au cum să scadă dacă inflaţia nu coboară, şi vor rămâne la nivelurile actuale cel puţin până când inflaţia se va apropia de 8%, a explicat luni guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu,

"„În definitiv, cum a spus un contemporan celebru: nimeni nu a luat credit în România cu pistolul la tâmplă. Deci este o opțiune să iei sau să nu iei credit și îți asumi și niște riscuri. Aceasta nu este o declarație cinică, este o realitate. Nu avem soluții pentru toată lumea” - este declaraţia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, în contextul creşterii dobânzilor. Până la finalul anului, inflaţia va depăşi 16%, arată estimările.

"Nemulţumirile se păstrează pentru că s-a creat iluzia, şi acesta este motivul intervenţiei mele, că dobânzile vor veni în jos. Nu au cum să vină în jos până când inflaţia nu vine în jos. Dobânzile faţă de rata inflaţiei sunt scăzute. Deci ele vor rămâne la nivelurile actuale, cel puţin până când inflaţia se va apropia de 8%. Că se mai plimbă în jur de 8 în plus, în minus, într-adevăr, poate că şi controlul Consiliului Concurenţei i-o fi influenţat, nu am de unde să ştiu, poate şi declaraţia mea, să zicem.

Ce puteau să zică? Băi, iar l-aţi supărat pe Guvernator. Nu m-au supărat deloc. Le-am atras atenţia că sunt în faţa unui tăvălug mediatic şi că nu pot să trateze, cum mi-a spus mie un bancher odată, când i-am spus "Măi, fiţi şi voi mai atenţi!", poate că şi asta ştie şi a făcut o înţelegere, "Fiţi şi voi mai atenţi!". "

Domnul guvernator, vă uitaţi prea des la televizor". Zic "Măi, eu trebuie să mă uit la televizor pentru că opinia publică şi percepţia publică face parte din mediul în care lucrăm. Nu luăm decizii aşa aiurea". Dar eu cred că cel mai mult influenţează nivelul Robor-ului pe termen scurt, over - night, o săptămână şi la 3 luni nivelul de lichiditate. Acum sunt sigur că nivelul de lichiditate...lichiditatea s-a îmbunătăţit", a declarat Mugur Isărescu.

Ratele au crescut și de 3 ori

Newsweek România a prezentat cazul unui bărbat care a luat un credit în urmă cu 10 luni, iar acum ratele i s-au triplat.

Un român a povestit în exclusivitate pentru Newsweek experiența prin care trece de când ROBOR-ul a urcat vertiginos într-un timp foarte scurt.

„În 2016 am decis să achiziționez un apartament într-un cartier de la periferia capitalei. La momentul respectiv locuiam în chirie într-o garsonieră pentru care plăteam 300 de euro (echivalentul a 1.500 de lei) și dintr-un calcul simplu am observat că e mai avantajos să îmi cumpăr un apartament prin „Programul Prima Casă”. Zis și făcut!

Am urmat toți pașii indicați de bancă și am cumpărat un apartament pentru care am achitat o rată lunară de circa 770 de lei până pe la începutul pandemiei de coronavirus. În timpul pandemiei rata la bancă a început să crească și să tot crească, fluctuând între 800 și 1.000 de lei lunar. Totuși suma aceasta era acceptabilă”.

După ce a început războiul din Ucraina, criza economică s-a accentuat și indicele ROBOR a crescut continuu depășind la un moment dat pragul de 8% la care se adaugă dobânda băncii - în medie de 2%.

„Mi-a crescut rata la bancă atât de mult că nu mai știam ce să fac. La ce soluții să mai apelez.

Până în luna septembrie mi-a crescut rata la bancă la 2.100 de lei. Am fost șocat să vad suma asta. Ok.. război, inflație, solidaritate, dar în stilul acesta nu ne rămâne decât varianta să plecam din țară.

Citește și: EXCLUSIV Rata la casă a unui român a crescut de la 800 lei la 2.100 lei pe lună. „Nu mai am soluții”

Ce a mai zis Isărescu

"Dacă Ministerul de Finanţe utilizează o parte din banii din programele europene şi nu poate să-i utilizeze în valută, îi utilizează în lei, ce face? Vinde Băncii Naţionale un miliard de euro. Ce înseamnă un miliard de euro? Banca Naţională creează 5 miliarde de lei, bază monetară, care intră în sistem. Se îmbunătăţeşte lichiditatea. Direcţia de politică monetară: "Treceţi domnule Guvernator şi absorbiţi-i prin depozite", "Nu mai fac asta că am făcut şi m-am fript în experienţă". Hai să vedem dacă acest excedent de lichiditate care s-a creat, acum există, o să-l vedeţi la sfârşitul lunii în rapoartele de lichiditate, are vreun efect în piaţă. Se duce pe curs, se duce pe dobândă. Să-i vedem funcţiunea. Uneori zice teoria că trebuie să acţionezi preventiv şi să nu laşi lichiditatea în piaţă că se întâmplă cine ştie ce. Avem instrumente să o controlăm dacă se întâmplă cine ştie ce. Ca să vă dau un răspuns scurt pe care să-l daţi la televiziune: situaţia e mai complicată decât credeţi dumneavoastră, că o vorbă de la guvernator sau de la Consiliul Concurenţei îi pune pe bancheri să stea în cap sau să se dea peste cap. Nu. Ei îşi fac treaba acolo", a spus Mugur Isărescu.

El a menţionat că Robor-ul la 3 luni a devenit o vedetă şi din Robor cu funcţie monetară a devenit un Robor cu funcţie socială.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră