Inflație la un minim istoric în Bulgaria după adoptarea euro. România, blocată în leu, campioană la inflație
Aderarea Bulgariei la zona euro contrazice isteria "suveranistă" privind scumpirile masive. Inflația rămâne la niveluri istorice scăzute, în timp ce România, care nici măcar nu îndeplinește criteriile de aderare - se află în topul inflației dintre toate țările din UE.
Trecerea Bulgaria la moneda euro începe să ofere primele rezultate concrete, iar datele economice contrazic temerile privind o explozie a prețurilor. Potrivit fostului ministru al Economiei, Nikolay Vassilev, inflația rămâne la un nivel extrem de redus, chiar și după adoptarea monedei unice.
Inflație la un minim istoric în Bulgaria după adoptarea euro. România, blocată în leu, campioană la inflație în UE
Oficialul a prezentat cifrele recente, care indică o stabilitate rar întâlnită: 0,6% în ianuarie, 0,4% în februarie și 0,7% în martie. Acesta a subliniat că „ideea unei dublări generale a prețurilor legată de aderarea la zona euro este falsă”, respingând astfel unul dintre cele mai răspândite temeri din spațiul public, scrie Novinite.com.
Nikolay Vassilev a explicat că nivelul actual al inflației este printre cele mai scăzute din ultimele decenii, mult sub perioadele critice din trecut, inclusiv criza severă din 1996.
Deși prețurile la energie au crescut, acestea rămân sub maximele istorice, iar economistul consideră că intervențiile statului trebuie limitate.
Citește și: 5 lei dintr-un litru de motorină sunt doar taxele. România, locul 5 în UE. Cum e în Ungaria și Bulgaria?
El critică inclusiv ajutoarele financiare acordate populației, precum schema de 20 de euro, pe care o consideră ineficientă și excesiv de birocratică. În opinia sa, statul nu poate susține pe termen lung compensarea fiecărei creșteri de preț, fără riscuri economice majore.
Totodată, Vassilev atrage atenția asupra problemelor structurale din sectorul public, pe care îl consideră supradimensionat și ineficient, sugerând că privatizarea sau concesionarea unor companii de stat ar putea aduce rezultate mai bune.
Citește și: Se schimbă radical bancnotele euro. Cu ce păsări rare vor fi decorate? Mai poți folosi banii vechi?
Aderare cu tensiuni și proteste
Aderarea Bulgariei la zona euro, oficializată la 1 ianuarie, la aproape două decenii de la intrarea în Uniunea Europeană, nu a fost lipsită de controverse.
În iunie 2025, Parlamentul bulgar a fost scena unor tensiuni majore, după ce membri ai partidului extremist Renașterea au blocat tribuna în semn de protest față de decizia Comisiei Europene.
Ulterior, în decembrie 2025, protestele au continuat în stradă, pe fondul nemulțumirilor legate de bugetul pentru 2026, primul construit în euro.
În contrast, România nici măcar nu îndeplinește în prezent criteriile de aderare la zona euro și se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din Europa atât în 2025 cât și în primele luni din 2026.