luni 06 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

Ignorați acasă, doi români au înființat în SUA o firmă care valorează 38 miliarde $. „Eram hipioți”

Data publicării: 25.11.2022 • 11:43 Data actualizării: 25.11.2022 • 12:13
Mihai Zaharia și Ion Stoica- Foto: LinkedIN
Mihai Zaharia și Ion Stoica- Foto: LinkedIN

Databricks este o companie din San Francisco specializată în gestionarea volumelor mari de date şi a inteligenţei artificiale. În spatele ei sunt doi profesori români, Ion Stoica (56 de ani) şi Matei Zaharia (36 de ani), deveniţi miliardari aproape fără intenţie.

Cei doi deţin între 5% şi 6% din Databricks. În contextul în care compania a fost evaluată de 38 de miliarde de dolari, cei doi tocmai au devenit cei mai proaspeţi miliardari români din IT.

Pe 31 august 2021, Databricks a strâns 1,6 miliarde de dolari într-o nouă rundă de finanţare. Aplicația dezvoltată de companie, care are la bază inteligența artificială, este accesată în prezent de 5.000 de clienţi la nivel global şi a generat în 2020 venituri de 275 de milioane de dolari pentru Databricks. În 2021, încasările erau estimate de Forbes la 500 de milioane de dolari, scrie Business Magazin.

Cine este Ion Stoica

Are 56 de ani, este co-fondator Databricks şi preşedinte executiv al Consiliului de Administraţie. Este absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, cu un master la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor.

În 1996 a plecat în SUA pentru un doctorat la Universitatea Carnegie Mellon, din Pittsburgh, Pennsylvania. În prezent, Stoica este profesor în cadrul Universităţii Berkeley din California şi conduce RISELab, laboratorul de informatică al instituţiei. Stoica are la activ trei companii, Convivia Networks (2006), Databricks (2013) şi Anysclae (2019).

Matei Zaharia, 36 de ani, chief technologist la Databricks, este acum profesor-asistent în computer science în cadrul Universităţii Stanford, după ce anterior a deţinut aceeaşi funcţie în cadrul Universităţii Berkeley.

La 24 de ani, Zaharia, alături de Ali Ghodsi, actualul CEO şi cofondator al Databricks, erau implicaţi în realizarea Spark Apache, un instrument software utilizat pentru procesarea volumelor mari de date. Lucrul începuse alături de o echipă de la Berkeley din 2009, potrivit informaţiilor de pe site-ul Databricks, citate de startupcafe.ro.

Citește și: Erdogan a pornit război în Siria și ține departe SUA și Rusia de planurile sale. Kurzii: Va fi măcel

La începutul lui 2012, un grup de şapte academicieni, printre care și cei doi români, au pus bazele Databricks, pornind de la această idee, de a simplifica lucrul cu volume impresionante de date.

În 2014, Databricks avea practic venituri zero, dar o injecţie de 33 de milioane de dolari de la fondul de investiţii Andreessen Horowitz avea să ducă firma la o valoare de piaţă de 250 de milioane de dolari, la numai 13 luni de la înfiinţarea acesteia.

„Anticipând creşterea accelerată, Databricks şi-a mutat sediul din biroul său modest din Berkeley la etajul 13 al unui zgârie-nori din San Francisco. Echipei nici nu i-a păsat numărul asociat ghinionului“, mai scrie Forbes.

Citește și: VIDEO Rachete interceptoare Mamba din România au „respins” un atac aviatic. Porturile, apărate

În 2016, vânzările au ajuns la 12 milioane de dolari, iar în februarie 2021, compania a reuşit să ridice 1 miliard de dolari de pe pieţe, devenind unul dintre cele mai valoroase start-up-uri la nivel global, cele mai mari companii din lume devenind clienţii Databricks.

Rezultatul este cu atât mai uimitor cu cât fondatorii erau atât de implicaţi în munca lor academică încât nici nu îşi doreau neapărat să lanseze o companie şi nici măcar să ceară bani pentru tehnologia lor. „Eram un grup de hipioţi de la Berkeley care voiau să schimbe lumea“, povestește Ali Ghodsi, CEO-ul Databricks. „Le spuneam clienţilor să folosească softul gratuit, iar ei ne spuneau nu, în niciun caz, trebuie să luaţi un milion de dolari.“

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră