luni 18 mai
EUR 5.2105 USD 4.4771
Abonează-te
Newsweek România

Europenii se tem de prețul gazelor. Piața pompelor de căldură a explodat. Cum e în România?

Data publicării: 18.05.2026 • 15:45
Pompă de căldură aer-apă - Foto: magnific.com (Imagine cu rol ilustrativ)
Pompă de căldură aer-apă - Foto: magnific.com (Imagine cu rol ilustrativ)
Un instalator montează țevi - Foto: magnific.com (Imagine cu rol ilustrtiv)
Un instalator montează țevi - Foto: magnific.com (Imagine cu rol ilustrtiv)

De teama facturilor la gaze din ce în ce mai mari, pe fondul războaielor Rusia - Ucraina și SUA - Iran, europenii încep să renunțe la centralele pe gaz. Piața pompelor de căldură a explodat în mai multe state, chiar dacă acestea sunt comparativ destul de scumpe.

Adoptarea pompelor de căldură, a „sistemelor-minune” care transferă căldura din aerul exterior, din sol sau din apă într-o locuință, în loc să o genereze, a încetinit în ultimii ani. În 2022, în UE au fost instalate 2,8 milioane de unități, dar acest număr a scăzut la 2,7 milioane în 2023 și la 2,11 milioane în 2024.

Dar, din cauza scumpirii gazelor și a riscurilor de penurie din ultima vreme, precum și datorită unei combinații de scădere a costurilor de instalare și a schemelor de subvenționare, tehnologia de încălzire verde a revenit puternic anul trecut în atenția publicului.

Iar trendul continuă. În Franța și Germania, de exmeplu, în primul trimestru din 2026, vânzările de pompe de căldură au crescut în medie cu 25% față de aceeași perioadă din 2025.

Citește și: Stai la casă și vrei factură la gaze cu până la 70% mai mică? Îți faci sistem „hybrid”. Costă circa 3.500 €

Europenii se tem de prețul gazelor. Piața pompelor de căldură a explodat. Cum e în România?

Conform datelor Asociației Europene a Pompelor de Căldură (EHPA), vânzările de pompe de căldură au crescut în medie cu 10,3% în 16 țări europene în 2025.

Anul trecut au fost vândute 2,62 milioane de pompe de căldură rezidențiale în Europa, totalul ajungând la 28 de milioane pe întreg continentul, relatează Euronews.com.

Scandinavia este cea mai mare piață, în ceea ce privește vânzările în raport cu dimensiunea populației - cu peste 30 de pompe de căldură vândute la 1.000 de gospodării în trei națiuni cheie, începând cu 2025.

Norvegia conduce cursa, cu 662 de pompe de căldură la 1.000 de gospodării, urmată de Finlanda (548), Suedia (509) și Danemarca (229).

Citește și: Vrei să schimbi centrala termică cu pompă de căldură? Ce „uită” specialiștii să spună de calorifere

Aceste țări cu climă, de obicei, rece și foart rece dovedesc că pompele de căldură sunt eficiente și în cazul temperaturilor scăzute, o concepție greșită des întâlnită care i-a descurajat pe mulți europeni să facă trecerea la această metodă.

Dintre cele 16 țări europene analizate, Franța se află pe locul 5, cu 216 pompe de căldură la 1.000 de gospodării. Apoi, urmează Belgia (196), Italia (184) și Elveția (179).

Iar în Germania, pompele de căldură au devenit cea mai bine vândută tehnologie de încălzire în 2025, reprezentând aproape jumătate (48%) din totalul sistemelor noi de încălzire vândute în această țără anul trecut. Aceasta reprezintă o creștere de 21% față de anul 2024, când au fost vândute 299.000 de unități - în timp ce ponderea centralelor termice pe gaz a scăzut la 44%.

Citește și: Un cuplu a făcut credit și a pus pompă de căldură ca să reducă factura. Surpriză! A crescut de 6 ori

În Belgia, vânzările de pompe de căldură au crescut, de asemenea, cu 7 procente în 2025, ajungând la 11.000 de unități. Experții spun că această creștere bruscă se datorează noilor restricții privind încălzirea cu combustibili fosili și unei reduceri a TVA-ului pentru pompele de căldură.

Regatul Unit, care a avut din punct de vedere istoric una dintre cele mai slabe rate de adoptare a pompelor de căldură din Europa, a înregistrat o creștere a vânzărilor cu 27% anul trecut, ajungând la 125.000 de unități.

Schema guvernamentală de modernizare a centralelor termice, care oferă gospodăriilor eligibile o subvenție de 7.500 de lire sterline (aproximativ 8.658 de euro) pentru o pompă de căldură aer-termală sau geotermală, a fost atribuită acestei creșteri.

În schimb, vânzările de pompe de căldură din Polonia au scăzut anul trecut, în contextul în care Ministerul Climei și Mediului de la Praga afirmă că un „val de dezinformare” cu privire la modul în care funcționează tehnologia verde împiedică modernizarea sistemului de încălzire al țării.

Datele EHPA nu includ, din păcate, România, informațiile prezentate în studiu referindu-se la piețele de pompe de căldură din Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie.

Citește și: STUDIU Pui pompă de căldură și fotovoltaice în loc de centrală pe gaz? Se amortizează în 10-12 ani

În România, însă, piața de pompe de căldură este restrânsă, pe fondul lipsei unor facilități financiare din partea statului și a prețului mult mai mare al unui astfel de sistem de încălzire, în comparație cu unul cu centrală pe gaz, care, petru maximum de eficiență trebuie să includă și un sistem de panouri fotovoltaice cu baterie de stocare. 

Un instalator montează țevi - Foto: magnific.com (Imagine cu rol ilustrtiv)
Pentru maximum de eficiență, pompa de căldură trebuie asociată cu un sistem de panouri fotovoltaice cu baterie de stocare. 

Ce tipuri de pompe de căldură există

Pompă de căldură aer-apă

Pompa de caldură aer-apă folosește aerul exterior pentru a încălzi locuința, chiar și atunci când temperaturile din timpul iernii sunt destul de scăzute. Aceasta poate fi conectată atât la diferite unități terminale (ventiloconvectoare, calorifere, etc), cât și la instalația de încălzire prin pardoseală, și, totodată, poate fi folosită pentru a produce apă caldă.

Spre deosebire de alte tipuri, pompa de căldură aer-apă nu necesită o investiție totală mare, deoarece căldura este preluată direct din aer și nu este nevoie să conectezi pompa la o sursă de apă sau să faci foraje. Poate fi montată inclusiv pe o terasă, de exemplu.

Coeficientul de performanță al pompei de căldură aer-apă este dependent, însă, de temperatura exterioară. Iar la -20 de grade Celsius s-ar putea să nu mai facă față prea bine.

Pompă de căldură apă-apă

Pompa de căldură apă-apă folosește apa subterană din stratul freatic drept sursă pentru producerea căldurii. Totodată, poate fi folosită și apă dintr-un lac sau dintr-un râu, de exemplu, ca alternativă pentru sursa de încălzire. Pompa de căldură apă-apă necesită foraje de puțuri verticale, pentru pompare și pentru restituție.

Pentru instalarea acesteia, este necesar un foraj, un puț, pentru ca pompa să fie conectată corect la sursa de apă, în funcție de direcția de curgere a apei subterane. În caz contrar, poate exista posibilitatea ca apa restituită să se întoarcă în forajul de pompare, spun specialiștii.

Pompa de căldura apă-apă are eficiență sporită indiferent de temperatura exterioară.

Pompă de căldură sol-apă

Pompa de căldură sol-apă folosește energia solului (energie geotermală) pentru a produce căldură sau pentru răcirea locuinței.

Aceasta funcționează pe baza unui circuit închis, format din pompa de căldură, foraj geotermal (colectori verticali sau orizontali în funcție de suprafața de teren existentă și a studiului geodezic realizat) și sistemul de încălzire din locuință.

Pompa de caldură sol-apă folosește circa 1 KWh de energie electrică și produce 4-5 KWh energie termică. Prin urmare, produce mai multă energie decât consumă.

Are eficiență sporită indiferent de temperatura exterioară.

Alegerea pompei de căldură potrivite

Există numeroși factori care pot afecta eficiența unei pompe de căldură, precum tehnologia folosită, componentele auxiliare instalației proiectate (pompe circulație, rezistențe electrice, dimensionarea vasului de acumulare), necesarul de temperatură, apa necesară unităților terminale, dar și temperatura de afară (în cazul pompelor de căldură aer-apă).

  • Zona în care locuiești și care sunt temperaturile minime și maxime care au fost înregistrate de-a lungul timpului - eficiența unei pompe de căldură scade atunci când diferența dintre temperatura de afară și cea din interior crește sau când apare înghețul;

  • Locul unde montezi pompa de căldură - aceasta trebuie ferită de vânt și ploaie; este de preferat să fie montată sub streașină; de asemenea, pompa de căldură trebuie orientată către sud pentru a fi expusă mai mult la razele solare și pentru a avea eficiență sporită pentru încălzirea casei și către nord dacă este folosită pentru răcirea locuinței;

  • Suprafața și modul de compartimentare al locuinței, dar și dacă aceasta este izolată termic;

  • Accesul la resurse: aer, apă, sol;

  • Numărul de persoane din locuință;

  • Locuință permanentă sau sezonieră;

  • Coeficientul de performanță;

  • Sistemul de încălzire la care va fi conectată pompa de căldură - de exemplu, ventiloconvectoarele folosesc un agent termic de 40 de grade Celsius, încălzirea în pardoseală 35-40 grade C, în timp ce caloriferele folosesc agent temic de până la 55-60 de grade Celsius.
Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră