Economia Chinei a încetinit în luna mai. Previziuni sumbre privind creşterea producţiei industriale

DE Florin Budescu | Actualizat: 15.06.2023 - 12:34
Economia Chinei a încetinit în luna mai - Foto: Profimedia Images
Economia Chinei a încetinit în luna mai - Foto: Profimedia Images

Economia Chinei s-a poticnit în mai, din cauza previziunilor privind situaţia producției industriale și vânzărilor cu amănuntul. Acestea s-au adăugat așteptărilor pesimiste, conform cărora Beijingul ar trebui să facă mai mult pentru o redresare post-pandemie.

SHARE

Revenirea economică observată la începutul acestui an și-a pierdut avântul în al doilea trimestru.

Economia Chinei a încetinit în luna mai

Ce se întâmplă cu China ne interesează pentru că marele stat asiatic este manufacturierul numărul 1 al lumii. Încetinirea sa poate provoca o criză globală.

Banca Centrală a Chinei a redus unele rate ale dobânzilor-cheie şi se aşteaptă noi evoluţii monetare în aceeaşi direcţie.

Producția industrială a crescut cu 3,5%, în mai, față de anul trecut, a anunţat Biroul Național de Statistică (NBS), mai scăzută decât expansiunea de 5,6%, din aprilie, ușor sub o creștere de 3,6%, așteptată de analiști, conform Reuters.

Poducătorii se luptă cu cererea slabă, în țară și în străinătate. Vânzările cu amănuntul, un indicator-cheie al încrederii consumatorilor, au crescut cu 12,7%, sub previziunile de creștere, de 13,6%, încetinind de la 18,4% în aprilie.

Citeşte şi: Premierul rus Mihail Mişustin laudă legăturile cu China. Relaţiile, "la un nivel fără precedent"

„Toate datele de până acum au transmis semnale consistente că ritmul economic scade”, a declarat Zhiwei Zhang, președintele Pinpoint Asset Management.

Datele, de la studiile din fabrici și comerț, până la creșterea creditelor și vânzările de locuințe, au arătat semne de slăbiciune pentru a doua economie din lume.

Producția de oțel brut a prelungit scăderile atât de la an la an, cât și de la lună la lună, în mai, în timp ce producția zilnică de cărbune a scăzut și din aprilie, au arătat cifrele BNS.

Citeşte şi: 157.664 de dolari pe minut cheltuiți pentru arme nucleare. SUA pe primul loc, China pe doi

Datele pesimiste au fost sub așteptările analiștilor pentru o creștere mai mare, având în vedere comparațiile cu performanța foarte slabă de anul trecut, când multe orașe erau supuse strict politicii pandemice.

Chestiuni pe termen mediu

Cifrele întăresc argumentele pentru furnizarea de mai multe stimulente economice, deoarece China se confruntă cu riscuri deflaționiste, datorii în creștere ale guvernelor locale, șomaj record în rândul tinerilor și slăbirea cererii globale.

„Cererea internă insuficientă și cererea externă lentă ar putea crea noi probleme, în lunile ce urmează, lăsând China pe o traiectorie de redresare mai lentă, în formă de U”, a declarat Bruce Pang, economist șef la Jones Lang LaSalle.

Introducerea stimulentelor, prin relaxarea politicilor pe scară largă, ar fi primul pas, a spus Pang. „Dar aceasta ar putea necesita doi până la trei ani, pentru a susține o redresare economică”.

URMĂREŞTE-NE PE GOOGLE NEWS

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te