Decizie istorică dată de CJUE. Deplasarea în interes de serviciu devine timp de muncă plătit
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că orele petrecute pe drum, la cererea angajatorului, reprezintă timp de muncă, chiar dacă depășeşte programul obișnuit de lucru sau dacă salariatul are în mod normal un loc de muncă fix, la birou.
O hotărâre de impact major, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, schimbă radical modul în care companiile din România și din întregul spațiu comunitar vor trebui să gestioneze deplasările de serviciu.
Instanța de la Luxemburg a tranșat o problemă sensibilă din Dreptul Muncii, stabilind că perioada în care un salariat călătorește, la dispoziția firmei, constituie timp de muncă efectiv.
Aceasta chiar dacă această activitate se desfășoară în afara orarului obișnuit de lucru. Ai mers cu maşina şase ore până la Cluj - timp de lucru.
Decizie istorică dată de CJUE. Deplasarea în interes de serviciu devine timp de muncă plătit
Decizia elimină o practică frecventă, prin care orele petrecute pe drum, în afara programului standard, erau considerate simplu timp liber sau flexibilitate neremunerată, din partea angajatului.
Potrivit instanței europene, din momentul în care salariatul se află la dispoziția angajatorului și își execută atribuțiile, prin deplasarea către o altă locație indicată de firmă, acesta nu își poate dispune liber de timpul său.
Sunt astfel îndeplinite condițiile legale pentru recunoașterea acestei perioade ca timp de muncă remunerat distinct. Totul a pornit de la această cauză, care se referă la un angajat al DRDP Iaşi.
Citeşte şi: În România, cel mai scurt drum către serviciu. Dar 53% dintre români îl parcurg în minimum 45 de minute
Un element-cheie al Directivei 2003/88/CE, privind organizarea timpului de lucru, îl reprezintă eliminarea diferențierii dintre angajații itineranți și cei care au un loc de muncă fix. Statele membre UE trebuie să implementeze în legislaţie directivele Parlamentului European în cel mult doi ani.
Până acum, companiile aplicau adesea reguli mai permisive doar pentru personalul fără birou stabil (cum sunt agenții de vânzări sau tehnicienii de teren).
CJUE clarifică faptul că garanțiile privind timpul de muncă și perioadele minime de odihnă se aplică tuturor categoriilor de salariați, când sunt trimiși în delegare sau într-o deplasare punctuală.
Consecințele practice pentru piața muncii din România sunt considerabile, obligând angajatorii să își reevalueze politicile interne de pontaj și de compensare.
Orele de deplasare care depășesc durata zilnică a zilei de lucru vor trebui fie să fie plătite ca ore suplimentare. Chiar dacă patronul îţi dă maşină şi şofer, adică dacă nu stai tu la volan.
Fie compensate cu timp liber corespunzător, respectând totodată dreptul constitutional și european la odihnă zilnică neîntreruptă.
Experții în Dreptul Muncii avertizează că ignorarea acestei jurisprudențe europene expune companiile la litigii de muncă colective sau individuale și la sancțiuni din partea inspectoratelor de muncă.
Companiile vor fi nevoite să ajusteze programele de deplasare, să evite delegările la ore extreme și să introducă sisteme de evidență mult mai clare, pentru timpul petrecut pe drum, în interes profesional.
