luni 27 iulie
EUR 5.2327 USD 4.5909
Abonează-te
Newsweek România

Cumpărarea de locuințe cu TVA de 9% în loc de 21%, prelungită până la 1 octombrie? Comisiile și-au dat acordul

Data publicării: 27.07.2026 • 12:00
Parlamentul României - Foto: Facebook (Imagine cu rol ilustrativ)
Parlamentul României - Foto: Facebook (Imagine cu rol ilustrativ)

Cumpărarea de locuințe cu TVA de 9% în loc de 21% ar putea fi prelungită până la 1 octombrie, după ce hackerii au spart și furat baza de date a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, blocând piață. Comisiile din Senat și-au dat acordul.

Parlamentul și-a întrerupt vacanța și a început luni, 27 iulie 2026, o sesiune extraordinară de cinci zile, cu o agendă încărcată: legi restante din PNRR, aprobarea împrumutului european SAFE, modificări în administrație și măsuri fiscale cu impact direct asupra populației.

Citește și: VIDEO Parlamentul a început sesiunea extraordinară pentru proiectele necesare PNRR

Primele decizii au fost luate în comisiile Senatului, unde a fost avizată favorabil prelungirea perioadei în care anumite locuințe pot fi cumpărate cu TVA de 9%, înainte de trecerea la cota de 21%.

Cumpărarea de locuințe cu TVA de 9% în loc de 21%, prelungită până la 1 octombrie? Deputații și-au dat acordul

Comisiile de specialitate ale Senatului au analizat două inițiative, depuse de PSD și AUR, care propun prelungirea până la 1 octombrie 2026 a termenului pentru finalizarea tranzacțiilor imobiliare eligibile pentru cota redusă de TVA de 9%.

Ambele proiecte au primit aviz favorabil în Comisia economică, însă forma care ar urma să fie trimisă mai departe este cea inițiată de PSD, informează Mediafax.

În ședința Comisiei economice au fost prezenți fizic cinci dintre cei 15 membri, iar la Comisia pentru sănătate au participat în sală 12 dintre cei 28 de senatori.

Citește și: Raluca Turcan: În loc să contribuie la corectarea Legii salarizării, PSD preferă să o saboteze politic

Proiectul nu introduce TVA de 9% pentru toate locuințele noi, ci prelungește un regim tranzitoriu pentru cumpărătorii care îndeplinesc condițiile stabilite anterior de lege.

Termenul pentru livrarea și autentificarea tranzacției ar urma să fie mutat de la 31 iulie la 1 octombrie 2026. După expirarea perioadei tranzitorii, se aplică TVA de 21%.

Inițiativa a fost depusă după problemele informatice de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care au îngreunat eliberarea documentelor și finalizarea unor tranzacții.

Avizul comisiei nu înseamnă însă că măsura a intrat în vigoare: proiectul trebuie adoptat de Senat și de Camera Deputaților, promulgat și publicat în Monitorul Oficial.

Consiliul Economic și Social a avizat nefavorabil proiectul PSD, argumentând că stabilirea datei de 1 octombrie nu oferă o garanție în lipsa unui termen cert pentru restabilirea completă a bazelor de date ale ANCPI.

CES a sugerat ca prelungirea să fie calculată în raport cu momentul reluării funcționării sistemului.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră