duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Cum se luptă micul producător de energie din fotovoltaice cu autorităţile române, pentru acciza 0

Data publicării: 17.04.2025 • 15:45 Data actualizării: 27.04.2025 • 12:00
Prosumator admirându-şi uzina de energie alternativă - Foto: Freepik/CC0
Prosumator admirându-şi uzina de energie alternativă - Foto: Freepik/CC0
Panouri solare pe un acoperiş - Foto: Freepik/tawatchai07
Panouri solare pe un acoperiş - Foto: Freepik/tawatchai07

Cum se luptă micul producător de energie, prosumator din fotovoltaice, cu autorităţile române, pentru a obţine acciza 0, an de an.

Atunci când a apărut această nouă piaţă a fotovoltaicelor, mulţi experţi în Energetică au lansat următorul verb: "Vine energia verde şi ne scapă ecologia de năpasta cărbunelui. Vom asigura tot ce ne trebuie cu apă, vânt şi soare. Pregătiţi-vă, va fi bine!".

Între timp, am aflat că lucrurile nu sunt atât de simple cum par. Că de exemplu această energie verde este volatilă. Că, dacă nu bate vântul, e întuneric şi e secetă, ai nevoie de resurse energetice mai puţin ecologice.

Şi că dintre ele cea mai ecologică este energia nucleară. Iar în miezul iernii, când se termină cu sursele alternative, de regulă, te întorci întâi la hidrocarburi – adică la gaze, motorină şi păcură, cu putere calorică mai mare, apoi şi la cărbune, dacă nu ai încotro.

Cum se luptă micul producător de energie din fotovoltaice cu autorităţile române, pentru acciza 0

Acesta a fost şi ultimul refugiu, atunci când UE a început să se elibereze de dependenţa de gazul metan provenit din Rusia. Dar astea sunt probleme deja cunoscute.

Cele mai puţin cunoscute sunt acelea care sunt legate de birocraţia sistemelor de stat care te verifică dacă vrei să salvezi ecologia planetei.

"Să zicem că am un pronsumator (n.n.: un producător de energie electrică din fotovoltaice), care are un chiriaș, o firmă, în el", exemplifică consultantul fiscal Adrian Benţa.

Citeşte şi: De ce suntem mai săraci când economia neagră este puternică? Cât s-a redus în ultimii zece ani?

Aici, explică Benţa, clientul nu este un comerciant. Lui, Fiscul trebuie să-i factureze TVA la energia electrică 19% "și asta a fost partea cea mai drăguță și mai ușoară".

"Vine următoarea situație, care este destul de complicată", spune expertul, în sensul că, atât în directiva europeană privind accizarea, cât și în Codul Fiscal din România, mai exact la art. 399, al. 2, lit. m, scrie că "energia electrică produsă din surse regenerabile" este scutită de acciză.

Ce ne omoară pe noi, explică Adrian Benţa, este procedura ca să beneficiezi de această scutire de acciză. Anume, trebuie să depui Anexa 23 la Codul Fiscal.

Citeşte şi: Cum se modifică Declaraţia 112? ANAF elimină facilităţile fiscale pentru angajaţii din trei sectoare

Acesta este un tipizat, dat prin lege, prin care Autoritatea Vamală Română te înregistrează în Registrul producătorilor de energie electrică din resurse regenerabile, care, teoretic, îți dă dreptul să nu plătești acciza, pentru această energie electrică produsă.

Dar lucrurile nu sunt aşa de simple cum ai crede. Nu ai scăpat. De-abia începe: nu că nu plăteşti acciza, ci mai curând... plăteşti acciza 0. Ce înseamnă asta? Autoritatea Vamală spune: "Eu nu te cred. Trebuie ca, anual, să mai depui această anexă 23, la mine".

Dar nu este an calendaristic, să zicem 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2025, ci este pe 12 luni. Deci, dacă tu ai primit acceptul să acţionezi ca prosumator de la un distribuitor, de exemplu de la Electrica, pe 15 aprilie, până în 15 aprilie anul următor, mai depui această anexă 23, după care începe o procedură. Să te ţii.

Citeşte şi: 30000 lei de la stat pentru panouri fotovoltaice. Guvernul anunță schimbări la înscrierea în program

În afară de Vamă, există și ANAF, care are obligația să verifice tot ceea ce înseamnă taxe și impozite datorate bugetului de stat. Prin urmare avem de ales în practică, de luat o decizie, generată de comportamentul neunitar chiar al ANAF.

Dacă pui aceeași întrebare, la fiecare dintre unitățile din ANAF, obții răspunsuri diferite, contradictorii și, "zic eu, uneori incomplete, ca să nu zic total greșite", dezvăluie Benţa. Una dintre întrebările la care o să primești un răspuns diferit este dacă această acciză 0 se declară sau nu.

Apoi, se pune întrebarea dacă această acciză cumulată de zero lei, pe 12 luni, se mai declară încă o dată, pe un alt formular, pentru că există această procedură declarativă anuală și o parte dintre ANAF-urile noastre vor spune "e pe zero, nu mai depui nimic".

Panouri solare pe un acoperiş - Foto: Freepik/tawatchai07

"O altă parte din ANAF va spune ceva cu care şi eu, consultant fiscal, sunt de acord, deși nu-mi place: un articol din Codul Fiscal spune că orice sumă datorată bugetului de stat, chiar dacă este scutită la plată, trebuie declarată. Adică acciza 0 se declară", explică specialistul.

"Şi uite-așa", concluzionează Adrian Benţa, "acest biet contribuabil, care a făcut o faptă minunată şi a protejat planeta - a protejat mai întâi România, protejând astfel Europa și UE, este sufocat, va consuma mai multă energie electrică decât îi trebuia, pentru a completa și a depune o multitudine de declarații, cerute de statul român".

Îţi vine, aşa, şi din acest punct de vedere, să nu-ţi mai pui nici un fel de fotovoltaice pe casă.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră