Revolut, una dintre cele mai mari companii fintech din lume, și-a crescut valoarea de piață cu două treimi, până la 75 de miliarde de dolari, în urma unei vânzări secundare de acțiuni anunțate luni angajaților.
Tranzacția stabilește prețul unei acțiuni la 1.381 de dolari și le oferă salariaților ocazia să vândă până la 20% din deținerile personale către noi și actuali investitori, potrivit The Guardian.
Cum poți să faci bani cu Revolut? Orice persoană care are cont și card poate face asta
Câștigurile pentru personal sunt așteptate în această toamnă, după un an 2024 marcat de rezultate record: profitul net a crescut cu peste 150%, până la 1 miliard de lire sterline, susținut de abonamente și veniturile din diviziile de investiții și criptomonede.
Fondatorul și directorul general Nik Storonsky a obținut deja un câștig estimat la 200-300 de milioane de dolari în urma unei vânzări similare anul trecut, când compania era evaluată la 45 de miliarde.
Citeşte şi: Prăbuşire la Bursa de la New York. Averea lui Jeff Bezos a plonjat. Cât a pierdut magnatul
Deși tranzacția este o veste bună pentru angajați, ea a alimentat speculațiile că oferta publică inițială (IPO) a Revolut ar putea fi din nou amânată.
„Este fie un semnal că listarea se apropie, fie că angajații au devenit nerăbdători și preferă să-și valorifice acțiunile înainte de IPO”, a explicat Kathleen Brooks, analist la brokerul XTB.
Românii resimt cheltuielile
Şapte din zece români se simt presaţi să cheltuiască prea mult atunci când participă la nunţi, iar trei români din 10 ar cheltui între 301 şi 500 de euro pentru participarea la o nuntă, iar 27% între 501 şi 1.000 de euro, arată un sondaj comandat de Revolut şi realizat de Dynata în iunie 2025.
Cadourile scumpe şi obligarea invitaţilor să poarte anumite ţinute sau un cod vestimentar de eveniment sunt considerate printre cele mai neinspirate obiceiuri legate de nunţi.
”Sezonul nunţilor este în plină desfăşurare şi un nou sondaj comandat de Revolut şi realizat de Dynata în iunie 2025 ne arată că românii se simt frecvent preocupaţi de aspectul financiar al participărilor la nunţi, conform RTV.
Rezultatele evidenţiază presiunile cel mai des întâlnite şi oferă informaţii despre modul în care oamenii gestionează costurile asociate cu sărbătorirea zilei importante a unui cuplu.
Citeşte şi: Bursa de la New York a renunțat peste noapte la delistarea companiilor de telecomunicaţii din China
Pentru români, căsătoria este un moment foarte important pentru familii şi comunitate, în condiţiile în care în 2023, potrivit Eurostat, România a înregistrat cea mai mare rată brută de căsătorie din UE, cu 5,8 căsătorii la 1.000 de persoane”, arată Revolut.
Sondajul indică faptul că 71% dintre români recunosc că se simt sub presiunea de a cheltui mai mult decât şi-ar dori atunci când participă la o nuntă. 20% resimt adesea o astfel de presiune financiară, iar pentru 11% acest sentiment este întotdeauna prezent în legătură cu astfel de evenimente. Presiunea e resimţită diferit în funcţie de vârstă.
Impresia de presiune ridicată este deosebit de răspândită în rândul tinerilor, 19% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani şi 17% dintre cei cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani declarându-se în mod constant presaţi să facă cheltuieli excesive în acest scop.