Costel Alexe: Vom creşte suprafaţa plajelor cu peste 200 de hectare

DE Valentin Mirică | Actualizat: 17.09.2020 - 20:23

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat, joi, că plajele litoralului românesc vor fi extinse în larg cu până la 100 de metri, iar suprafaţa acestora va creşte cu peste 200 de hectare.

SHARE

Proiectul are o valoare de aproximativ 800 de milioane de euro.

Costel Alexe şi premierul Ludovic Orban au participat, joi, la Eforie, la prezentarea programului de înnisipare a Zonei de Coastă Turistică, finanţat din fonduri europene.

Ministrul Mediului a declarat că acest proiect se desfăşoară pe o lungime de 30 de kilometri de plaje.
 
“Guvernul României sprijină şi o va face în continuare acest proces de combatere a eroziunii costiere. Astăzi, avem cel mai important proiect de mediu în acest sens. Peste 840 de milioane de euro care sunt investite în a doua etapă a proiectului prin care pe o lungime de 30 de kilometri vom reuşi nu doar să combatem eroziunea costieră, fapt care ar fi dus ca în următorii 10-20 de ani România pe anumite porţiuni să nu mai fi avut plaje, reuşim prin acest proiect să dăm o şansă biodiversităţii astfel încât au fost prinse măsuri pentru prima oară, evident, refacerea ecosistemelor marine şi de conservare a biodiversităţii şi poate cel mai important pentru întreaga societate românescă şi este vestea bună prin acest proiect suprafaţa plajelor României va fi dublată”, a spus Costel Alexe, citat de news.ro.
 
El a menţionat că va fi crescută suprafaţa plajelor cu peste 200 de hectare. 
 
“Astfel, în anumite porţiuni de pe litoralul românesc plaja va fi extinsă în larg cu până la 100 de metri, iar la finalul acestui proiect, prin aceste tehnologii inovative, de mare precizie, cu specialişti foarte buni, nu doar din România, ci şi din întreaga Europă, vom reuşi să creştem suprafaţa plajelor României cu peste 200 de hectare”, a explicat ministrul Mediului. 
 
Premierul Ludovic Orban a declarat că refacerea plajelor va face ca litoralul să fie mai atractiv pentru turişti. 
 
“Eroziunea ar fi riscat să ducă la dispariţia plajelor în foarte multe zone ale litoralului. Şi mă bucur că există acest proiect, un proiect care are o valoare totală de 800 de milioane de euro şi care vizează refacerea mai multor segmente de litoral astfel încât să ducă la creşterea suprafeţei plajelor, în mod evident cu scopul de a face mai atractiv litoralul românesc pentru turişti. Această lucrare este una fundamentală pentru perspectivele de dezvoltare ale litoralului românesc şi noi o susţinem, vom sprijini efectuarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractuale şi pe lângă susţinerea acestor lucrări vom susţine multe alte proiecte care sunt importante şi care pot să ducă la creşterea afluenţei de turişti pe litoralul românesc”, a explicat premierul. 
 
În cadrul acestui proiect, 11 sectoare de plaje vor fi reabilitate şi redate turiştilor, respectiv stăvilarele Edighiol/Periboina, plajele (Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie - în etapa I) şi plajele (Costineşti, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia - Venus - Aurora, Mangalia - Saturn, 2 Mai).
 
Până în prezent, au fost finalizate lucrările de înnisipare dintre Constanţa până la Mamaia şi Eforie Nord. Mai exact, este vorba despre cinci sectoare de plajă cu o lungime cumulată de aproximativ 7,3 kilometri şi o lăţime extinsă la peste 100 de metri şi sunt accesibile tuturor turiştilor încă din anul 2016. Totodată, prin acelaşi proiect, suprafaţa celor cinci sectoare de plajă (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord) a fost mărită cu 60,66 hectare.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.