Conferință CCIR: „Oportunitățile economiei circulare pentru IMM-urile din regiunea Mării Negre”

DE Newsweek România | Actualizat: 22.06.2020 - 12:31

Evenimentul este organizat în contextul în care CCIR deține, în semestrul I al anului 2020, Președinția-în-Exercițiu a Consiliului de Afaceri al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră.

SHARE

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), împreună cu Institutul de Economie Circulară și Mediu “Ernest Lupan” și în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, Ministerul Afacerilor Externe și Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie organizează, în data de 24 iunie, conferința online „Oportunitățile economiei circulare pentru IMM-urile din regiunea Mării Negre”.  

Evenimentul este organizat în contextul în care CCIR deține, în semestrul I al anului 2020, Președinția-în-Exercițiu a Consiliului de Afaceri al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră.

Temele propuse vizează efectele provocate de COVID-19 asupra economiilor din Uniunea Europeană și regiunea extinsă a Mării Negre în procesul de tranziție ecologică, precum și prevederile Pactului Ecologic European.

Scopul acestei conferințe este creșterea nivelului de conștientizare cu privire la utilizarea eficientă a resurselor, prin asigurarea unei tranziții către o economie circulară și verde. De asemenea, se urmărește identificarea oportunităților rezultate din aplicarea principiilor economiei circulare, cu efect asupra creșterii competitivității, gradului de inovare și progres tehnologic în rândul antreprenorilor din regiunea extinsă a Mării Negre.  

Participarea la eveniment este gratuită, persoanele interesate vor trebui să se înregistreze online.

Background

Pactul Ecologic European oferă o foaie de parcurs care conține acțiuni menite să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor prin trecerea la o economie circulară curată și să pună capăt schimbărilor climatice, să inverseze declinul biodiversității și să reducă poluarea.

Acest pact prezintă investițiile necesare și instrumentele de finanțare disponibile și explică modul în care se va asigura o tranziție justă și favorabilă incluziunii.

Pactul Ecologic European acoperă toate sectoarele economiei, în special transporturile, energia, agricultura, clădirile și sectoarele industriale, de exemplu cele ale siderurgiei, cimentului, TIC, textilelor și produselor chimice.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te