duminică 11 ianuarie
EUR 5.0887 USD 4.3702
Abonează-te
Newsweek România

Cine candidează pentru funcția de vicepreședinte al Băncii Centrale Europene? 16 țări trebuie să-l sprijine

Data publicării: 11.01.2026 • 11:10 Data actualizării: 11.01.2026 • 11:12
Sediul Băncii Centrale Europene - Foto: Profimedia Images
Sediul Băncii Centrale Europene - Foto: Profimedia Images

Şase candidaţi au depus cereri pentru funcţia de vicepreşedinte al Banca Centrală Europeană, urmând să îl înlocuiască pe spaniolul Luis de Guindos, al cărui mandat expiră la finalul lunii mai.

Miniştrii de Finanţe din zona euro vor nominaliza un candidat pe 19 ianuarie, potrivit declaraţiilor făcute vineri de preşedintele Eurogrup.

Cei şase candidaţi sunt: Mario Centeno din Portugalia, Martins Kazaks din Letonia, Madis Müller din Estonia, Olli Rehn din Finlanda, Rimantas Šadžius din Lituania şi Boris Vujčić din Croaţia, a precizat Kyriakos Pierrakakis, preşedintele grupului miniştrilor de finanţe din zona euro (Eurogroup).

Cine candidează pentru funcția de vicepreședinte al Băncii Centrale Europene? 16 țări trebuie să-l sprijine

Pentru a fi desemnat, candidatul ales va trebui să obţină sprijinul a cel puţin 16 dintre cele 21 de state din zona euro, reprezentând minimum 65% din populaţia blocului monetar. După această etapă, BCE şi Parlamentul European vor fi consultate, înainte ca liderii UE să ia decizia finală la summitul din luna martie. Nici BCE, nici Parlamentul European nu deţin însă drept de veto asupra numirii.

Citește și: Economia Zonei Euro încheie anul 2025 cu îmbunătățiri ale Comerțului cu amănuntul și Industriei

Alegerea noului vicepreşedinte va declanşa un proces mai amplu de reînnoire a conducerii BCE, care se va întinde pe doi ani şi va include înlocuirea majorităţii membrilor Comitetului Executiv, inclusiv a actualei preşedinte, Christine Lagarde, al cărei mandat expiră în 2027.

Citeşte şi: După Bulgaria, extinderea zonei euro se confruntă cu dificultăţi în restul statelor membre UE

Comitetul Executiv al BCE, format din şase membri şi numit de liderii UE, a fost dominat istoric de bărbaţi proveniţi din marile economii ale zonei euro – Franţa, Germania, Italia şi Spania.

Ţările foste comuniste din Europa Centrală şi de Est, care reprezintă aproximativ o treime din statele membre ale UE, nu au avut până acum niciun reprezentant în acest for. De la înfiinţarea BCE în 1998, femeile au ocupat doar 19% din locurile din conducerea executivă, Christine Lagarde fiind prima femeie care a condus instituţia.

Deşi funcţia de vicepreşedinte este considerată cea mai puţin influentă dintre cele patru poziţii de top care urmează a fi vacante, schimbările majore sunt aşteptate în 2027, când vor expira mandatele nereînnoibile ale economistului-şef, ale responsabilului pentru operaţiuni de piaţă şi ale preşedintelui BCE.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră