sâmbătă 10 ianuarie
EUR 5.0887 USD 4.3702
Abonează-te
Newsweek România

Economia Zonei Euro încheie anul 2025 cu îmbunătățiri ale Comerțului cu amănuntul și Industriei

Data publicării: 09.01.2026 • 19:00 Data actualizării: 09.01.2026 • 19:04
Mecklenburg, Germania: Nava de regazeificare Neptune, parte din terminalul energetic „Marea Baltică germană”, este ancorată în port Mukran - Foto: Profimedia Images
Mecklenburg, Germania: Nava de regazeificare Neptune, parte din terminalul energetic „Marea Baltică germană”, este ancorată în port Mukran - Foto: Profimedia Images
Oţelăria Thyssenkrupp Steel Oxygen 2, cu o capacitate anuală de 5,4 milioane de tone, produce oțel brut din fontă. E cea mai mare oțelărie TKS din Duisburg - Foto: Profimedia Images
Oţelăria Thyssenkrupp Steel Oxygen 2, cu o capacitate anuală de 5,4 milioane de tone, produce oțel brut din fontă. E cea mai mare oțelărie TKS din Duisburg - Foto: Profimedia Images

Veşti bune din Occidentul Europei. Economia Zonei Euro încheie anul 2025 cu îmbunătățiri în două sectoare: Comerțul cu amănuntul și Industria.

Vânzările cu amănuntul din Zona Euro au crescut mai mult decât se aștepta, în luna noiembrie, iar industria germană a continuat să se extindă.

Aceste date oferă o dovadă suplimentară că blocul monetar a încheiat un an turbulent cu o creștere stabilă, deși modestă, arată o serie de date publicate vineri.

Economia Zonei Euro a crescut mai rapid decât majoritatea previziunilor, în anul 2025, ceea ce indică faptul că firmele și consumatorii se adaptează bine la șocuri, precum destabilizarea comerțului global.

Economia Zonei Euro încheie anul 2025 cu îmbunătățiri ale Comerțului cu amănuntul și Industriei

Dar rezistența aceasta nu se transformă până acum într-un boom, iar majoritatea se așteaptă doar la o expansiune modestă, în acest an.

„Principala concluzie a datelor publicate în ultimele zile este că economia Zonei Euro rămâne la foc mărunt, cu o inflație într-un punct optim, în jurul a 2%”, a spus Oxford Economics, într-o notă către clienți.

Acest lucru ar satisface Banca Centrală Europeană, care a sprijinit economia în ultimii doi ani, printr-un flux constant de reduceri ale ratelor dobânzii, dar este puțin probabil să facă mai mult.â

Citeşte şi: După Bulgaria, extinderea zonei euro se confruntă cu dificultăţi în restul statelor membre UE

Sectorul auto german termină anul cu o creştere

Vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,2%, față de luna noiembrie, puțin peste așteptările de 0,1%, dar creșterea de 2,3%, față de anul precedent, a fost cu mult peste previziunile de 1,6%, din cauza unei revizuiri majore, în creștere, a cifrelor din octombrie.

Comerțul cu amănuntul din Germania - cea mai mare economie a blocului comunitar, care a evitat recesiunea timp de trei ani, a crescut mai lent decât media, conform Reuters.

Dar Spania a continuat să înregistreze o creștere economică, iar Franța a fost de asemenea cu mult peste tendință, arată datele Eurostat.

Citeşte şi: Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României la UE: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României

Deși economia germană rămâne în general stagnantă, datele industriale au oferit o licărire de speranță, astăzi.

Producția a crescut cu 0,8%, față de luna precedentă, de două ori mai rapid decât se aștepta, iar comenzile industriale au urcat cu 5,6%, față de luna precedentă, impulsionate de comenzile la scară largă.

Redresarea industrială germană ar trebui să susțină în continuare încrederea, care este deja susținută de planurile Guvernului, de a crește cheltuielile pentru Apărare și Infrastructură.

Citeşte şi: Falimente pe bandă rulantă în cea mai mare economie a Europei. S-au făcut 170.000 de concedieri

„Stimulentul începe să funcționeze”, a declarat economistul Holger Schmieding, de la Berenberg. „Mai multe cheltuieli guvernamentale vor reprezenta probabil în mod direct aproximativ 0,4 puncte procentuale din creșterea (PIB-ului)”, a spus Schmieding.

„O revenire a construcțiilor rezidențiale, din cauza ratelor scăzute ale dobânzilor, a procedurilor de aprobare mai rapide și a unei agravări a lipsei de locuințe, va contribui la acest lucru”, a adăugat el.

Într-adevăr, creșterea economică este probabil să înceapă să se accelereze în acest an și să încheie 2026 în forță, ajutată de creșterea fiscală exagerată, care ar trebui să se extindă asupra unei mari părți a Zonei Euro.

Oţelăria Thyssenkrupp Steel Oxygen 2, cu o capacitate anuală de 5,4 milioane de tone, produce oțel brut din fontă. E cea mai mare oțelărie TKS din Duisburg - Foto: Profimedia Images
Oţelăria Thyssenkrupp Steel Oxygen 2, cu o capacitate anuală de 5,4 milioane de tone, produce oțel brut din fontă. E cea mai mare oțelărie TKS din Duisburg - Foto: Profimedia Images

Însă exporturile, motorul creșterii economice a Germaniei, în ultimele decenii, au continuat să aibă de suferit, în noiembrie, parțial din cauza scăderii vânzărilor către SUA, arată date separate.

Exporturile germane au scăzut cu 2,5%, în noiembrie, față de luna precedentă, iar excedentul comercial a scăzut la 13,1 miliarde de euro (15,3 miliarde de dolari), față de 17,2 miliarde de euro, cu o lună înainte.

Comparativ cu anul precedent, exporturile către SUA au scăzut cu 22,9%, după ce Washingtonul a impus tarife vamale asupra majorității bunurilor europene.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră