Cea mai puternică economie a Europei, gripată de o grevă generală. O grevă națională de trei zile, convocată de mecanicii de tren, de miercuri până vineri seara, a sporit haosul călătoriilor, în cea mai mare economie a Europei.
Aceasta era deja zguduită de protestele fermierilor, care au loc tot acum. Germania se află aşadar în strânsoarea deciziilor majore pe care trebuie să le ia.
Cea mai puternică economie a Europei, gripată de o grevă generală
O grevă a sindicatului mecanicilor de tren GDL a blocat aproape toate călătoriile feroviare din Germania, operatorul feroviar național Deutsche Bahn executând doar un program de urgență redus, pentru navetiști.
Între timp, șeful asociației fermierilor germani DBV s-ar fi angajat să intensifice protestele, care au început săptămâna aceasta, luni, când sute de tractoare și camioane au parcat lângă Poarta Brandenburg, din Berlin.
Citeşte şi: Germania își pregătește populația de o periadă economică complicată. Cere unitate
În scene mai familiare cu Franța vecină, fermierii din Germania au blocat drumuri și autostrăzi, cu convoaie de tractoare, și au mărșăluit prin orașele mari, în încercarea de a face presiuni asupra guvernului să renunțe la toate planurile de reducere a subvențiilor fermierilor.
„Seamănă din ce în ce mai mult cu o grevă generală. Nu am mai avut o grevă generală în Germania din anul 1906”, a declarat Carsten Nickel, director adjunct de cercetare la firma de consultanță Teneo, conform CNBC.
Citeşte şi: Germania analizează raționalizarea gazelor, iar Franța revine la cărbune
„Este ceva nou în Germania. Această acțiune concertată și nivelul violenței politice uimeşte. Ministrul Economiei a scăpat, ca să zicem aşa, de altercațiile fizice, cu o mulțime de protestatari cu adevărat furioasă, week-end-ul trecut.
Sunt scene pe care nu le-am văzut până acum în Germania”, a spus Nickel.
„Evident că intrăm într-un an electoral crucial, nu? Trei alegeri regionale de stat și alegeri pentru Parlamentul European, așa că nu cred că asta este de bun augur”, a adăugat el.
Citeşte şi: Grevă la TAROM, unde salariul e dublu față de al unui profesor. Piloții: 7.500 lei pensie specială
Ca un semn al tensiunilor politice crescute, din cauza crizei bugetare, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a fost oprit să debarce de pe un feribot, la întoarcerea dintr-o vacanță privată, săptămâna trecută.
Aproximativ 300 de fermieri au blocat acostarea feribotului, în nordul ţării, a informat postul german Deutsche Welle, pe 5 ianuarie. A fost un protest ulterior condamnat de parlamentari şi de grupul de lobby agricol DBV.