Arggo Infusions va avea loc în data de 16 noiembrie la ora 10.00 și va fi transmis pe canalul oficial de YouTube al Arggo.
Arggo, o companie specializată atât în crearea și implementarea soluțiilor software de business, cât și în furnizarea de servicii de consultanță, organizează în data de 16 noiembrie 2022 evenimentul online Arggo Infusions. Speakerii invitați sunt Alexandru Belei – IT Application Manager la Agrii România, Cătălin Profir – Co-Founder & CEO la Encorsa, Ionuț Scarlat – Chief Accountant la Synevo, Manuel Simulescu – Sales Manager la Automobile Bavaria, Radu Negulescu – Partner Development Manager la Microsoft Romania, precum și reprezentanții Arggo, Andrei Cârcu – CEO, Bianca Nicolae – Business Solutions Consultant, Ștefan Chiha – Senior Digital Solutions Engineer și Andrei Toma – Digital Business Advisor. Evenimentul Arggo Infusions se adresează tuturor celor care doresc să ajungă la un nivel de performanță ridicat prin intermediul transformării digitale. Pentru a afla mai multe detalii despre agenda evenimentului, dar și despre subiectele pe care le vor dezbate invitații, vă puteți înregistra accesând acest link.
Având o echipă cu experiență de peste 20 de ani în implementarea de soluții de business și un portofoliu cu peste 200 de clienți naționali și internaționali, Arggo continuă să activeze în a digitaliza cât mai multe companii. Arggo a dezvoltat și implementat soluții variate, de la cele mai simple, până la cele mai complexele sisteme ERP (Enterprise Resource Planning) pentru un spectru de clienți la fel de variat. Portofoliul de soluții este divers și Arggo, ca partener Gold Microsoft, mizează în primul rând pe soluțiile din suita Dynamics 365, ajustate și personalizate în funcție de necesitățile specifice ale clienților. Cum fiecare afacere are o componentă unică, Arggo a dezvoltat o platformă proprie de Business Process Management (BPM) cu care poate creea aplicații complet personalizate. Această platformă se numește Timeqode și poate fi folosită atât de Arggo, cât și de clienții care doresc să-și creeze aplicații prin forțele proprii. Platforma Timeqode are scopul de a transforma fluxuri de lucru simple sau procese de business complexe în aplicații digitale și, fiind o platformă low-code, poate fi folosită de oricine, fără a avea cunoștințe în programare. Pe lângă implementarea de soluții digitale, Arggo vine în ajutorul colaboratorilor săi prin a oferi consultanță, dezvoltare de strategie digitală, support continuu și securizare a datelor în cloud.
Viziunea Arggo este de a oferi modelul time-as-a-service prin digitalizarea proceselor pentru companiile din întreagă lume. Economisirea timpului este principalul beneficiu al digitalizării, iar Arggo și-a setat misiunea de a ajuta cât mai multe companii să-și depășească performanțele prin optimizarea proceselor de business.
Printre clienții Arggo se află brand-uri precum: Aquila, Automobile Bavaria, Agrii România, Băneasa Shopping City, KFC, Pizza Hut, Taco Bell, Baumit, Dedeman, Hard Rock Café, Secom, Synevo, Kruk, Klarwin, Kwizda Agro, Klass Wagen, Viarom, Titan Machinery și multe altele.
Articol susținut de Arggo.