miercuri 21 octombrie
EUR 5.3297 USD 4.7489
Abonează-te
Newsweek România

ANAF ia în colimator patronii ce lasă firmele în faliment și deschid altele: sechestru pe avere

Data publicării: 21.10.2026 • 16:38 Data actualizării: 21.10.2026 • 17:01
Femeie de afaceri stresată - Foto: Magnific.com/gpointstudio
Femeie de afaceri stresată - Foto: Magnific.com/gpointstudio
Femeie făcând calcule pe hârtie, în blocnotes - Foto: Magnific.com/benzoix
Femeie făcând calcule pe hârtie, în blocnotes - Foto: Magnific.com/benzoix

Fiscul schimbă foaia, pentru patronii care își îngroapă firmele în datorii și deschid repede altele noi. Inspectorii ANAF au primit instrucțiuni clare să aplice atragerea răspunderii solidare și să treacă la executarea silită a bunurilor personale ale administratorilor.

Insolvența strategică și falimentul mascat, folosite ani de zile ca rețetă de succes, de către unii antreprenori, pentru a scăpa de dările către bugetul de stat, devin din ce în ce mai greu de aplicat.

ANAF strânge șurubul și declanșează o ofensivă directă împotriva celor care își lasă companiile în incapacitate de plată doar pentru a relua aceeași activitate pe o nouă entitate juridică, fără pasivul datoriilor.

Mecanismul pe care se bazează Fiscul este reactivarea masivă a procedurii de atragere a răspunderii solidare, reglementată de articolele 25 și 26 din Codul de Procedură Fiscală.

ANAF ia în colimator patronii ce lasă firmele în faliment și deschid altele: sechestru pe avere

În baza acestor prevederi, inspectorii fiscali au primit undă verde și instrucțiuni metodologice clare, de la centru, pentru a trece peste scutul persoanei juridice și a urmări direct averea personală a decidenților din firmă.

Cine sunt patronii vizați de executarea pe persoană fizică

Conform noilor ghiduri interne ale ANAF, procedura nu îi va viza pe antreprenorii de bună-credință afectați de blocaje generale de piață, ci se concentrează pe mecanismele frauduloase evidente.

Tinta inspectorilor sunt administratorii, asociații și beneficiarii reali ai companiilor care au provocat cu intenție sau prin rea-credință insolvența sau falimentul firmei.

Printre situațiile care declanșează automat investigația ANAF se numără:

Citeşte şi: Amnistia fiscală și bonificațiile ANAF. Cine scapă de penalități? Cum își iau banii firmele bonificate?

Înstrăinarea activelor din firmă către alte entități afiliate la prețuri derizorii înaintea intrării în insolvență;
Cazul „firmei-fantomă”, în care activitatea comercială, clienții și angajații sunt mutați peste noapte pe un SRL nou, în timp ce datoriile rămân pe vechea societate;
Ascunderea sau distrugerea evidențelor contabile pentru a împiedica identificarea bunurilor sau a plăților preferențiale efectuate către persoane apropiate.

Sechestru pe case, mașini și conturi personale

Efectele aplicării stricte a legii sunt drastice: o dată ce decizia de atragere a răspunderii solidare devine executorie, datoria fiscală a societății este transferată integral în sarcina persoanei fizice.

Femeie făcând calcule pe hârtie, în blocnotes - Foto: Magnific.com/benzoix
Femeie făcând calcule pe hârtie, în blocnotes - Foto: Magnific.com/benzoix

Inspectorii Direcției Generale Executări Silite pot pune sechestru pe bunurile imobile, conturile bancare și acțiunile deținute de patroni pe persoană fizică.

Măsura reprezintă o schimbare majoră de paradigmă în lupta cu evaziunea fiscală și recuperarea arieratelor.

Citeşte şi: Cum poate ANAF să oblige administratorii să plătească datoriile firmelor. Ce trebuie să dovedească Fiscul

Până acum, mulți patroni de rea-credință fentau fiscul acumulând sute de mii de lei datorii la buget, declarând ulterior falimentul unui SRL fără active și reîncepând afacerile de la zero.

Prin aplicarea agresivă a răspunderii solidare, ANAF transmite un semnal clar: falimentul fraudulos nu mai oferă scăpare de la plata taxelor.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră