Alianța tehnologică transatlantică: vector de reziliență al economiilor de pe țărmurile Atlanticului

DE Newsweek România | Actualizat: 28.06.2021 - 13:14
Alianța tehnologică transatlantică: vector de reziliență al economiilor de pe țărmurile Atlanticului
Alianța tehnologică transatlantică: vector de reziliență al economiilor de pe țărmurile Atlanticului

Dezvoltarea sănătoasă a economiilor de la nivel global depinde, într-o foarte mare măsură, de gradul în care fiecare dintre acestea integrează soluțiile tehnologice.

SHARE

Statele aflate de-o parte și de alta a Oceanului Atlantic (UE și SUA) au avut dintotdeauna o cooperare economică fructuoasă, pe care au consolidat-o de-a lungul anilor, iar ca urmare a acestor eforturi comune, economia transatlantică a devenit, astăzi, cea mai mare, prosperă și inovativă din lume.

În prezent, însă, dezvoltarea sănătoasă a economiilor de la nivel global depinde, într-o foarte mare măsură, de gradul în care fiecare dintre acestea integrează soluțiile tehnologice.

Astfel, pe lângă relațiile economice bilaterale dintre aceste entități, economia transatlantică are nevoie și de politici de tehnologie unitare, de o alianță tehnologică, prin care să fie valorificat întregul potențial al oportunităților generate de această colaborare.    

Mai mult, contextul actual confirmă necesitatea unei colaborări de acest gen, care are posibilitatea de a aduce numeroase oportunități și beneficii la nivelul tuturor statelor implicate.

Însă, crearea unei alianțe tehnologice presupune, în primul rând, existența unui set de principii comune, care să impună o utilizare responsabilă a mijloacelor tehnologice, în linie cu reglementările în vigoare privitoare la politicile de securitate, precum și la gestionarea, stocarea și utilizarea datelor, printre altele.

Cu alte cuvinte, este nevoie de o convergență totală a principiilor de guvernanță tehnologică stabilite de ambele părți, pentru că doar astfel alianța tehnologică transatlantică va prinde contur și va stabili noi standarde în vederea creării unor politici de reglementare în domeniu, valabile la nivel global.

Microsoft consideră că fiecare dintre noi - guverne, companii, cetățeni – are datoria de a fructifica într-un mod înțelept toate aceste oportunități și, își propune să ia parte într-un mod activ la toate eforturile de reglementare și standardizare, asigurându-se de faptul că facilitează utilizarea tehnologiei în scopul atingerii obiectivelor de natură economică.

În acest sens, compania (Microsoft) anunța recent că și-a asumat un nou angajament față de Uniunea Europeană, iar până la finalul anului viitor, toți clienții comerciali sau cei din sectorul public din Uniunea Europeană (ai companiei) vor putea să proceseze și să-și stocheze toate datele pe teritoriul UE.

Acest demers a fost denumit EU Data Boundary pentru Microsoft Cloud și vine în continuarea angajamentelor existente ale companiei, în ceea ce privește stocarea datelor, fiind în același timp un exemplu care arată modul în care tehnologia poate răspunde aspirațiilor digitale ale UE și obiectivului de a crea un ecosistem tehnologic ca parte a inițiativei TechFit4Europe.

Scopul planului EU Data Boundary pentru Microsoft Cloud este, așadar, ca aceste date să nu mai fie transferate în afara UE - angajament care se va aplica tuturor serviciilor esențiale Microsoft cloud (Azure, Microsoft 365 și Dynamics 365).

Mai exact, acest nou proiect este construit pe portofoliul existent de soluții și angajamentele luate deja privind protecția datelor clienților Microsoft, fiind un pas adițional prin care compania le răspunde clienților săi europeni care își doresc să aibă mai multe garanții și facilități privind stocarea și procesarea datelor.

Eforturile Microsoft vin în contextul în care este esențial ca UE și SUA să coopereze pentru a defini un set de obiective de reglementare și inovație tehnologică, având în vedere faptul că lumea de astăzi este una digitală, în care inovația este sprijinită de rețele interconectate și piețe deschise.

Toate acestea indică faptul că oportunitățile generate se întind la nivelul a cinci arii de interes:

· Consolidarea rezilienței instituțiilor democratice - factori precum amenințările cibernetice, dezinformarea și vulnerabilitatea ecosistemelor media, dar și gradul de nemulțumire față de progresele făcute în tranziția corectă și echitabilă către o economie sustenabilă, digitalizată, pun presiuni pe democrație.

Tocmai din acest motiv, este extrem de important să identificăm noi scenarii de utilizare ale tehnologiei, astfel încât să putem contura economii sigure și sustenabile și să înlesnim accesul la oportunitățile și beneficiile pe care soluțiile tehnologice le pot aduce statelor de pe ambele țărmuri ale Oceanului Atlantic.  

· Creșterea gradului de colaborare în ceea ce privește stabilirea normelor de elaborare a soluțiilor tehnologice - încrederea instituțiilor publice și guvernamentale în noile tehnologii, mai ales în cazul aplicațiilor de inteligență artificială sau al utilizării datelor deschise (date care pot fi reutilizate fără a obține o permisiune în prealabil) trebuie clădită, iar demersurile Microsoft în această direcție sunt încurajate de semnalele pozitive venite din partea Statelor Unite, ca răspuns la propunerea legislativă a Comisiei Europene privind soluțiile de inteligență artificială, care ar putea reprezenta punctul de pornire al cadrului de reglementare privind cooperarea digitală dintre UE și SUA.

· Implemetarea unei soluții sustenabile pentru schimburile de date între teritoriile transtalantice - în prezent, toate activitățile noastre cotidiene, precum și buna desfășurare a operațiunilor diferitelor companii sau activitatea de cercetare depind de schimbul internațional de date.

De-a lungul timpului, Microsoft și-a demonstrat angajamentul de a respecta, și chiar depăși, cerințele legislației UE privind protecția datelor, fiind prima mare companie din domeniul tehnologiei care a afirmat că respectă normele GDPR și a extins drepturile și protecția oferită prin GDPR la nivelul clienților săi de la nivel global, nu doar din UE.

În plus, în urma recomandărilor Comitetului European pentru Protecția Datelor (EDPB) cu privire la măsurile pe care companiile ar trebui să le implementeze ca urmare a deciziei Schrems II, Microsoft a anunțat inițiativa Protejarea datelor, care depășeșete recomandările EDPB -  va contesta fiecare solicitare a oricărui guvern privind datele cu caracter personal ale clienților săi comerciali sau din sectorul public, din UE, dacă va exista o bază legală pentru a face acest lucru, și va oferi compensații materiale clienților săi dacă va cauza prejudicii prin dezvăluirea de date încălcând prevederile GDPR.

· Definirea principiilor în vederea unui tratament echitabil - economiile de pe ambele țărmuri ale Atlanticului ar putea fi consolidate dacă UE și SUA ar coopera în vederea definirii unor principii privind standardele pentru comerțul digital sau securitatea și reziliența lanțurilor de aprovizionare digitalizate.

· Sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii în procesul de transformare digitală - rolul IMM-urilor în ceea ce privește creșterea economică, inovarea, crearea de locuri de muncă și de oportunități economice nu a fost nicicând mai critic, deoarece toate acestea sunt puse în contextul redresării economice de după pandemie, precum și în cel al tranziției către economia verde.

Din acest motiv, este crucial să existe un cadru care să reglementeze comerțul transatlantic digital, care să le faciliteze IMM-urilor accesul la beneficiile generate de tehnologie. De asemenea, este foarte important ca IMM-urile să poată accesa lanțuri de aprovizionare sigure și reziliente.

Microsoft consideră că parteneriatul transatlantic trebuie să fie fundamentat pe un nou set de principii, norme și reglementări, iar un prim pas ar fi acela de a stabili un mecanism, cu rol consultativ, care să vină în sprijinul Consiliului de Comerț și Tehnologie.

Această entitate a fost lansată de UE și SUA la Summit-ul de la Bruxelles, din 15 iunie 2021, și are rolul de a coordona abordările în ceea ce privește provocările comerciale, economice și tehnologice globale, precum și de a consolida comerțul și relațiile economice transatlantice, pe baza unor valori democratice comune. 

Totodată, ca parte a angajamentelor asumate, Microsoft va continua să facă tot posibilul pentru a încuraja guvernele de pe ambele țărmuri ale Atlanticului, și nu doar, să abordeze rapid problemele legate de accesul legal la date.  

Articol susținut de Microsoft

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te