200.000 de euro pentru o deplasare: Dezvăluirea lui Ilie Bolojan despre o instituție a statului
Fostul premier Ilie Bolojan a dezvăluit că ANCOM a încercat să treacă pe ordinea de zi a ultimei ședințe de guvern o cheltuială de 200.000 de euro, pentru o deplasare în țările arabe. Măsura a fost blocată după ce șeful Executivului a refuzat să o aprobe.
Fostul premier Ilie Bolojan a dezvăluit într-un interviu exclusiv pentru Digi24 cum, în ultima ședință de guvern, ANCOM se pregătea să dea un tun de 200.000 de euro pentru o deplasare în țările arabe.
Liberalul a explicat că s-a trezit peste noapte cu această măsură pe ordinea de zi, însă nu a aprobat-o.
200.000 de euro pentru o deplasare: Dezvăluirea lui Ilie Bolojan despre o instituție a statului
Am cerut o reacție de la ANCOM, până la momentul difuzării acestei știri, nu am primit niciun răspuns.
„La ultima ședință de guvern - fără să fiu anunțat a apărut pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care stabilea cheltuielile de protocol pe care ANCOM le va face.
Citeşte şi: PNL, după decizia CEDO: Guvernul Bolojan a avut dreptate, iar instanțele nu pot aloca bani publici
În fapt, ANCOM se pregătea să „spargă” - ca să folosesc un semi-argou, aproape 200.000 de euro, pe niște activități de protocol în țările arabe, ca cineva din conducerea ANCOM să fie ales în conducerea unei organizații internaționale”, a declarat Ilie Bolojan.
„Nu m-a anunțat nimeni nimic. Când am văzut un titlu care masca ceva, m-am uitat peste, și când am văzut asta, am scos de pe ordinea de zi.
Citeşte şi: Predarea ștafetei la Palatul Victoria. Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan
Pentru asta m-am trezit cu niște postări ale vicepreședintelui ANCOM, foarte deranjat că nu am dat drumul acestei cheltuieli, conform Digi24.ro.
Probabil că noul guvern, mai înțelegător, o va lua din nou în calcul. Sper să nu-i dea drumul.”, a punctat fostul premier.