Se pare că Dostoievski nu a simpatizat (ca alții) cu comunismul egalitar și terorismul, dar a fost motivat de dezaprobarea sa puternică față de iobăgie.
Povestea vieţii lui Dostoievski
Pe 23 aprilie 1849, el și ceilalți membri ai Cercului Petrașevski au fost arestați. Dostoievski a stat opt luni în închisoare, până când, pe 22 decembrie, prizonierii au fost conduși fără avertisment în Piața Semionovski.
Acolo a fost pronunțată condamnarea la moarte, de către un pluton de execuție, s-au oferit ultimele ritualuri și trei prizonieri au fost conduși, să fie împușcați primii.
În ultimul moment posibil, armele au fost coborâte și a sosit un mesager, cu informația că țarul s-a decis să le cruțe viața. Ceremonia de simulare a execuției a fost de fapt o parte a pedepsei, conform Enciclopedia Britannica.
Citeşte şi: A murit poetul şi traducătorul sârb Adam Puslojic, marele prieten al scriitorului Nichita Stănescu
Unul dintre prizonieri a înnebunit pe loc; altul a continuat să gândească, scriind ulterior cărţi incredibil de valoroase, ca "Amintiri din Casa Morţilor", ori "Crimă și pedeapsă".
Dostoievski a trăit câteva minute cu convingerea deplină că era pe cale să moară, iar în romanele sale personajele își imaginează în mod repetat starea de spirit a unui bărbat care se apropie de execuție.
Eroul din "Idiotul", Prințul Mîşkin, oferă mai multe descrieri extinse de acest fel, despre care cititorii știau că au o autoritate specială, deoarece autorul romanului a trecut prin această experiență teribilă.
Citeşte şi: Radu Paraschivescu, scriitor: Un doctorat făcut corect presupune luni în biblioteci, nu în crame
Simularea execuției l-a determinat pe Dostoievski să aprecieze însuși viața ca pe un dar incomparabil și, spre deosebire de gândirea deterministă și materialistă predominantă a intelectualității, să prețuiască cu atât mai mult libertatea, integritateași responsabilitatea individuală.
În loc să fie executat, Dostoievski a fost condamnat la patru ani de închisoare, într-un lagăr de muncă din Siberia, urmat de un termen nedeterminat ca soldat. Atunci i-a încolţit în minte naraţiunea formidabilă din "Amintiri în Casa Morţilor".
După întoarcerea sa în Rusia, 10 ani mai târziu, a scris un roman bazat pe experiențele sale din lagărul de prizonieri, "Zapiski iz myortvogo doma" (adică exact aşa: "Amintiri din Casa morților").
Originea literaturii de lagăr
Au dispărut nuanțele de romantism și de visare, prezente în ficțiunile sale timpurii, precum romanul "Adolescentul".
Această carte unică urma să inițieze tradiția rusă a literaturii de lagăr, descriind ororile la care a fost martor Dostoievski: brutalitatea gardienilor, care se bucurau de cruzimea de dragul ei, răul criminalilor, care se bucurau să ucidă copii, și existența unor suflete decente, în mijlocul murdăriei și degradării.
Toate aceste teme, justificate de propria experiență a autorului, au conferit romanului puterea imensă pe care cititorii o experimentează încă. Tolstoi o considera capodopera lui Dostoievski.
Capodoperă?
Este greu însă de afirmat aşa ceva. Poate, dar nu singura. Cum să nu fie o capodoperă "Fraţii Karamazov"? Cum să nu fie o capodoperă "Idiotul", cu acea culme a literaturii universale, din formidabilul capitol "La Tihon", ce mai are pereche în lume doar în "Raportul despre orbi", din romanul "Despre eroi şi morminte", al argentinianului Ernesto Sabato?
Citeşte şi: Vești bune: Scriitorul Salman Rushdie, înjunghiat vineri în SUA, scos de pe ventilator. Vorbeşte!
Mai presus de toate, "Amintiri din Casa Morților" ilustrează că, mai mult decât orice altceva, nevoia de libertate individuală este cea care ne face oameni.
Această convingere avea să-l aducă pe Dostoievski în conflict direct cu determiniștii radicali și socialiștii intelectualişti.
Regenerare
În Siberia, Dostoievski a experimentat ceea ce el a numit regenerarea convingerilor sale. El a respins atitudinea condescendentă a intelectualilor, care doreau să-și impună ideile politice în societate, și a ajuns să creadă în demnitatea și bunătatea fundamentală a oamenilor de rând.
El descrie această schimbare în schița sa "Țăranul Marey" (care apare în "Jurnalul unui scriitor"). Dostoievski s-a atașat profund și de ortodoxia rusă, ca religie a oamenilor de rând, deși credința sa a fost mereu în război cu scepticismul său.
Într-o scrisoare notorie, el descrie felul în care este însetat de credință, „ca iarba uscată”, și concluzionează:
„Dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afara adevărului și că, în realitate, adevărul era în afara lui Hristos, atunci aș prefera să rămân cu Hristos, mai degrabă decât cu adevărul.”
Primele atacuri
Dostoievski a suferit primele atacuri de epilepsie, în timp ce era în închisoare. Nu mai puțin decât relatările sale despre că a fost dus la execuție, descrierile sale despre crize de epilepsie (în special în "Idiotul") dezvăluie înălțimile și adâncurile sufletului uman.
După cum o experimentează Dostoievski și eroul să, Prinţul Mișkin, momentul dinaintea unui atac conferă suferinței o senzație puternică de armonie perfectă și de depășire a timpului.
Freud a interpretat epilepsia lui Dostoievski ca fiind de origine psihologică, dar relatarea sa a fost viciată de cercetări care arată că analiza sa s-a bazat pe dezinformări. Oricum, este destul de dificil de stabilit ce a fost la FM Dostoievski studiu, cu acurateţe, şi ce a reprezentat transcriere literară a realităţii.
Cititorul acestor rânduri trebuie să înţeleagă că o operă de artă este o creaţie care numai în aparenţă are legătură cu realitatea. Iar această legătură este menită să îl facă pe dumnealui, pasionatul cititor, să îşi pună întrebări în relaţie cu lumea în care trăieşte.
