Marele incendiu din 23 martie 1847 din București, cunoscut și ca Focul cel Mare a reprezentat cea mai mare calamitate care a lovit vreodată orașul București, pe atunci capitala principatului Țara Românească.
Iată cum relata cronica vremii desfășurarea incendiului
„Focul a izbucnit „la un ceas după amiază" 2, de la casa clucereseii Joiţa Drugăneasca, de lîngă metohul Episcopiei Buzăului de la Biserica. Sf. Dimitrie. „Sprijinit de suflarea furtunoasă a austrului" , incendiul s-a, întins repede, cuprinzînd o zonă triunghiulară cu vîrful în casa amintită şi o latură pe direcţia Curţii Vechi şi a Puşcăriei, iar alta a străzilor
ce urcau spre Lipscani, Hanul şi Mănăstirea Sf. Gheorghe şi mai departe. In această rază focul a ars mahalale pînă la marginea oraşului.
Citește și: Noua lege a Educației „garantează” intrarea în clase de filologie cu note de 3 și 4 la română
Aici casele fiind răsfirate prin curţi întinse, incendiul nu s-a mai putut propaga cu aceiaşi înlesnire ca în centrul comercial al oraşului. unde prăvăliile şi casele erau foarte înghesuite.
În linii mari, au ars atunci:· mahalaua Sf. Dimitrie, de la biserică la vale, uliţa Franţuzească pe partea stingă (azi strada 30 Decembrie), uliţa Nemţească, (str. Smîrdan), uliţa Şelarilor, Puşcăria (Piaţa de Flori),
Lipscăniilor de la Picollo încolo, Marchitaniilor, Hanul lui Zamfir (pe Bulevardul 1848, cam în dosul Bisericii Sf. Ilie Kalenderu) Bogasieriile, Braşoveniile, uliţa Bărăţiei cu biserica, a Zarzavagiilor,
Hanul lui Papazoglu (în dosul Bărăţiei), Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Tîrgul Cucului, Pescăriile vechi, cavafiile noi, mahalaua Stelei, a Udricanilor, a Sf. Vineri, a Lucașilor, a Sf. Ştefan şi altele"'·
Citește și: FOTO Modelul Dacia 1300 pe care niciun român nu l-a folosit. Transporta sicrie între RDG și RFG
Pompierii în acțiune
Distrugerea întregului oraş a fost însă împiedicată prin acţiunea energică a pompierilor, ajutaţi · de soldaţii din garnizoana oraşului.
In primele zile, la 25-26 martie, se credea că au ars 13 biserici şi 1798 de case, între acestea fiind socotite şi hanurile, fiecare luate drept o unitate. Aceste cifre s-au dovedit inexacte, fiind exagerate, dar numărul victimelor omeneşti care în primul moment au fost anunţate ca fiind 13, s-au găsit a fi mai târziu .
După datele oficiale, suprafaţa oraşului bîntuită de foc a fost de 158730 klafteri (stînjeni) pătraţi, insurmînd un număr de 1850 clădiri”, potrivit muzeulbucurestiului.ro
Nicolae Iorga scria în „Istoria Bucureştilor“:
„Prezenţa vitejească a Domnului (Gheorghe Bibescu, n.r.) zi şi noapte nu putu să înlăture dezastrul. (…) Domnul observă consulul francez că, acest nou pârjol, dacă s-ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit.
„Domnitorul a dat din mână în mână la doniţe (găleţi de lemn, n.r.). Era să îl prindă focul, dar a luat-o pe Dâmboviţa ca să scape“, completează Dan Falcan, istoric la Muzeul Municipiului Bucureşti. Despre incendiul din 1847, Dan Falcan spune că „nu a fost primul, dar a fost cel mai devastator“.
De ce? Au ars 1.850 de clădiri, adică 686 de case particulare şi locuinţe, 1142 de prăvălii, 10 hanuri şi 12 biserici. Cu toate acestea, datorită Proniei Divine au murit doar 15 persoane. „La un oraş de 100.000 de locuitori, totuşi n-au fost sinistraţi decât 2681 de persoane”.
Veștile despre marele incendiu din 1847 care a distrus Bucureștiul au ajuns în întreaga Europă. Ajutoare au venit atât din partea Țarului Rusiei, cât și a Sultanului otoman, și – din țară – din partea boierilor și a Bisericii.
