Evenimentul va avea loc astă seară, de la ora 19.00, la sediul Corului Madrigal, din Aleea Dealul Mitropoliei, nr. 11, din Bucureşti, în prezenţa Corinei Preda-Perianu şi a Simonei Tănăsescu, expert în arte vizuale.
Corul Madrigal, vernisaj de pictură
Expoziţia va fi deschisă vizitatorilor la final de săptămână, în zilele sâmbătă şi duminică, pe 4, 5, 11 şi 12 martie, între orele 10.00 şi 18.00. Accesul publicului este gratuit, conform News.ro.
Artista plastică Corina Preda-Perianu va expune în cadrul Galeriei „Madrigal 60” creaţii recente, realizate în timpul rezidenţei artistice desfăşurate în universul repetiţiilor şi concertelor Corului Madrigal, dar şi lucrări selectate din colecţia personală.
Citeşte şi: fgh
Cu o biografie bogată în expoziţii personale şi de grup în ţară şi în străinătate, Corina Preda-Perianu utilizează tehnica acuarelei şi pictează portrete, naturi statice, interioare de biserici, iconostase, intrări zugrăvite cu sfinţi, într-o expresie plastică echilibrată, făcând privitorul să vibreze sufleteşte şi continuând să dea viaţă unui preţios filon tradiţional al inspiraţiei plastice autohtone. Lucrările sale reproduc de fapt povestea unei călătorii în spaţiul exterior rural sau urban (la Arcuş, Verbilău, Viscri, Harsa, Curtea de Argeş sau Târgu Jiu) dar şi a unei călătorii spirituale.
Citeşte şi: fgh
Găzduită în superba vilă interbelică de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti, Galeria „Madrigal 60” este un proiect sincretic, dedicat muzicii şi artelor vizuale, realizat de Corul Naţional de Carmeră „Madrigal - Marin Constantin” în colaborare cu Centrul Cultural Arcuş în perioada martie - iunie 2023.
Opt artişti plastici contemporani - consacraţi sau aflaţi la început de drum - sunt invitaţi la repetiţiile Corului Madrigal în cadrul unor rezidenţe de creaţie, ce se desfăşoară în spaţiul încărcat de istorie al sediului ansamblului.
60 de ani de activitate neîntreruptă
La sfîrşitul rezidenţei, fiecare artist va expune la Casa Madrigal lucrările create, precum şi alte creaţii din colecţiile personale, pe parcursul a câte două weekend-uri consecutive.
Proiectul Galeria „Madrigal 60” se înscrie în programul aniversar care marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelenţă în muzică şi diplomaţie prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanţei artistice naţionale, dar şi al relevanţei culturale şi de imagine a României în lume.