Primăria Sectorului 2 l-a numit pe cardinalul Iuliu Hossu, episcop la momentul citirii Proclamației de la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, ”Iulian Hossu”. Gafa a fost semnalată de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (ARCB), Francisc Doboş, pe contul său de Facebook.
”Ignoranţă, indolenţă sau rea voinţă de Centenar. Saptamâna trecută semnalam bannerul de la Universitate unde Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu cel care a citit declaraţia Marii Unirii din 1918 era numit EMIL Hossu. Acum mă aflu pe bulevardul Pache Protopopescu nr. 30. Aici este un alt banner al Primăriei Sectorului 2 care celebrează Centenarul şi în care episcopul Iuliu Hossu este numit IULIAN. Normal că mă întreb dacă este vorba doar de ignoranţă sau...”, a scris Francisc Doboș.
În replică, Primăria Sectorului 2 a transmis că regretă ”tehnoredactarea greșită”.
"Primăria Sectorului 2 îşi exprimă profundul regret faţă de tehnoredactarea greşită, pe unul din bannerele dedicate Centenarului Marii Uniri, a numelui episcopului greco-catolic IULIU HOSSU. De asemenea, Primăria Sectorului 2 va lua de urgenţă toate măsurile necesare pentru înlăturarea erorii”, conform unui răspuns transmis de autoritățile locale agenției News.ro.
Amintim că, săptămâna trecută, Francisc Doboș semnala că, pe un alt set de bannere, amplasate în pasajul de la Universitate, episcopul Hossu a fost confundat de Primăria Capitalei cu actorul Emil Hossu. Atunci, Primăria a transmis că bannerele vor fi refăcute.
Iuliu Hossu (1885-1970) a fost episcopul greco-catolic care a citit Proclamația de la Alba Iulia. A fost închis de comuniști în 1948. A trăit izolat până la moartea sa, la Căldărușani. În 28 aprilie 1969 este numit cardinal „in pectore” (numire care se face în secret, atunci când siguranța persoanei este amenințată sau când trăiește într-un regim ostil catolicismului, n.r.).
A murit în spitalul Colentina din Bucureşti, ultimele lui cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”.