Sergiu Celibidache a fost, fără îndoială, cel mai mare dirijor pe care l-a dat România, un artist complet, care a stârnit invidii și pasiuni. Se împlinesc 27 de ani de la moartea lui, pe 14 august 1996.
Sergiu Celibidache, unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii, s-a născut la 28 iunie 1912, la Roman, judeţul Neamţ. A învăţat să cânte singur la pian, la vârsta de patru ani, fiind pasionat de timpuriu de muzica de jazz.
Citește și: Tatăl, un actor adorat de milioane de copii. Fiica joacă în 10 filme și dispare. Avea 27 de ani
Când aveam 4 ani dădeam concerte, aşa, fără public, într-un pod gol, fără lumină, cu mult praf şi foarte rece. Mulţumeam publicului, deşi nu ştiam ce înseamnă asta. Fusesem o dată la un concert adevărat, unde am văzut că se aplauda, că se mulţumea la sfârşit şi, atunci, o făceam fără să ştiu să cânt la pian, nu cântam, mi se parea doar foarte interesant”, avea să povestească el mai târziu, în cartea „Celibidache – Întâlniri cu un om de excepţie”.
Fuga de propriul tată
La vârsta de 18 ani s-a produs ruptura de tatăl său, Demostene, un influent ofițer de cavalerie și prefect al regiunii, care prevăzuse pentru fiul său, înzestrat cu o inteligență ieșită din comun, o carieră politică.
Citește și: Arestat, bătut, cel mai mare actor român de comedie moare după două zile. Avea doar 65 de ani
Însă, Sergiu Celibidache voia cu orice preț să devină muzician. În cele din urmă, Celibidache părăsește casa părintească pentru totdeauna.
Şi-a efectuat studiile liceale şi muzicale la Seminarul Pedagogic din Iaşi (1930), continuând, la Bucureşti, sub îndrumarea lui Theodor Rogalski (teorie-solfegiu, pian) şi a lui Theodor Cosma (jazz), apoi la Academia de Muzică (Musikhochschule) din Berlin (1936-1944), unde îl întâlneşte pe compozitorul Heinz Tiessen.
Dirijorul Sergiu Celibidache a vrăjit lumea cu bagheta sa
Cronicarul muzical Eugen Trancu-Iaşi, în volumul „Sergiu Celibidache – scrisori către Eugen Trancu-Iaşi“, scria: „Nu ştiam prea multe despre el. Venise din Iaşi la Bucureşti pentru a studia la Politehnică, însă părea un vântură-lume. L-am invitat la mine, la cină. Când a sosit, s-a aşezat direct la pian, fluturându-şi degetele pe clape. Asculta cu atenţie ceea ce cânta, ochii lui erau mari. (...)
Totul suna ca la cea mai bună orchestră, o orchestră cu un genial dirijor, Sergiu Celibidache“. A plecat din ţară sărac, „doar cu o cravată verde cu picăţele, împotriva voinţei tatălui său, trântise uşa casei, doar cu dicţionarul german în buzunar“, relata Ioana Procopie Dumitrescu, care avea să îi fie soție.
Plecarea la Berlin
În 1935, la 23 de ani, s-a mutat la Paris să-şi continue acolo studiile şi de-abia atunci a început vârtejul impresionantei lui cariere. Întâmplarea face că într-o zi, ascultând la radio un cvartet de coarde de Heinz Tiessen, îi place atât de mult, încât îl determină să compună şi el unul, pe care i-l trimite chiar lui Tiessen, care, profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, îşi dă seama că are de-a face cu un talent extraordinar şi… îl invită la Berlin.
Condițiile de trai în Berlinul celui de-al Doilea Război Mondial au fost pentru Celibidache, sărac aproape dintotdeauna, deosebit de tensionate.
Nu avea bani aproape deloc, slăbise extrem de mult și a făcut față acelor vremuri doar mulțumită ajutorului altruist al cuplului de lucrători de tramvai, de la care primise de ani de zile o cameră (în cartierul Berlin Halensee, în Eisenzahnstraße 26a). O perioadă a trăit doar cu buruieni culese de pe lângă şinele tramvaielor.
Cum îşi termină studiile la Berlin, Celibidache susţine primul lui concert important în calitate de dirijor, cu Orchestra de Cameră din Berlin, scrie ziarulmetropolis.ro
O singură iubire
Ioana Procopie Dumitrescu l-a întâlnit pentru prima dată la Buenos Aires, acolo unde a deschis stagiunea simfonică a Teatrului Colon. Ea ni-l înfăţişează pe maestru, în vârstă de 38 de ani la acea vreme şi deja curtat şi adorat de femeile din întreaga lume: „Părul aproape albastru de negru, ochii căprui ca două castane, o privire de te întorcea pe dos, mlădios ca o salcie, cum naiba să te lase indiferent?“. Şi indiferent nu i-a rămas. Tânăra îl vedea ca pe „un Vulcan, un Titan, un Vezuviu în erupţie – poate chiar şi un tiran, pe undeva“, ce coborâse parcă dintr-o altă lume.
La finalul stagiunii au vorbit prima oară la telefon. „Fără să ştim, începu un drum lung de culori, de basm şi de sonorităţi de pe alte lumi, unde dragostea învingătoare a avut ultimul cuvânt“.
După o lungă aşteptare, Sergiu a pus-o imperios pe Ioana să decidă: „Nu ne putem despărţi. Trebuie să te hotărăşti!“.
A refuzat Securitatea
Celibidache a avut dosar de urmărit al Securității înainte de 1955. I s-a dat numele de „Kolb“. De ce? Din cauza legăturilor pe care dirijorul le avea în „cercurile cele mai înalte capitaliste“. Securitatea voia să îl determine să revină în România, unde să îl transforme într-un „artist al ţării“.
„Regele” Berlinului
Scandalul în care a fost implicat Wilhelm Furtwängler, directorul faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, suspectat că a colaborat cu regimul german, i-a oferit prilejul de a deveni el însuşi dirijor al acestei orchestre. A condus orchestra de 400 de ori.
„Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare activitate omenească”, îi spunea el Marilenei Rotaru, în celebrul interviu acordat în anul 1979, la Bucureşti. În 1979 a putut să se întoarcă în România unde fusese interzis ani de zile.
Timp de cinci decenii a condus orchestre renumite din numeroase ţări precum: Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra ORTF şi "Orchestre du Conservatoire" din Paris, orchestrele Teatrelor "Scala" din Milano şi "La Fenice" din Veneţia, Orchestra de Stat din Bremen, Orchestra "Santa Cecilia" din Roma, Orchestra RIAS din Berlin, Orchestra Radiodifuziunii din Köln, Orchestra Simfonică a "The Curtis Institute of Music" din New York, Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti, Filarmonica "Moldova" din Iași.
Pe 14 august 1996 a murit la reședința sa de lângă Paris.
