Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880, exact în urmă cu 143 de ani. Tatăl său, Ion Tănase, a fost laborant de farmacie, iar mama sa, Elena, era o femeie simplă, care se îngrijea de casă.
Nu i-a plăcut școala, dar a fost fascinat de teatru
Newsweek a descoperit lucrarea „Constantin Tănase și teatrul din vremea războiului” scrisă de Anca Iuliana Iordache. Autoarea prezintă, pe larg, povestea vieții artistului din care cităm și noi.
În primii ani de viaţă, împreună cu prietenii, alerga pe toată uliţa şi pe toate maidanele, vara înota în apa Vasluieţului şi prindea cu mâna peşti şi raci, iar iarna se dădea pe gheaţă, cu o singură patină, pe care o confecţionase chiar el. Încă din acei ani a primit porecla „Năsăilă“, aluzie la nasul său lung.
Nu a fost un elev silitor, însă a fost atras de muzică și sport. În anii copilăriei a luat contact cu lumea teatrului, fiind foarte prezent la spectacolele de teatru popular de la Grădina „Pîrjoala”, unde a avut ocazia să admire prestaţia unor actori precum Zaharia Burienescu şi I.D. Ionescu.
Citește și: Sylvia Năstase, una dintre cele mai iubite actrițe ale Teatrului Național București, a decedat
În egală măsură era atras şi de muzică, fiind nelipsit de la concertele fanfarei militare, desfăşurate în grădina publică din Vaslui.
Zilele care urmau juca alături de prieteni, improvizând, ce își aminteau că văzuseră la teatru. Dar într-o zi avu ocazia să joace pe o scenă veritabilă, când în oraș a sosit trupa de teatru evreiesc a lui Segalescu.
Rolul său a fost de birtaș, dar era însărcinat și cu tragerea cortinei. Nu a avut prea multe replici de spus, peste ani amintindu-și doar:
„Biata Zalostina!... Antoniu!”. A fost, poate, debutul său în teatru sau momentul care avea să-l atragă și mai mult spre actorie.
Nasul lui Constantin Tănase a pornit în viață ca detaliu în ansamblul urâțeniei
Termină cei patru ani de gimnaziu la liceul Mihail Kogălniceanu și Tănase pleacă să se înscrie la școala militară de la Iași. Pentru prima dată plecat în necunoscut, totul i se pare ostil și simte cu durere privirile oamenilor ațintite asupra lungimii nasului.
Se obișnuise cu porecla Năsăilă, dar de data aceasta ostilitatea oamenilor i se părea mai accentuată. Și parcă nu ar fi fost de ajuns privirile oamenilor, a fost picat și la examenul medical, în favoarea unui fiu de colonel, pentru că „pe vremea aceea se preferau la liceele militare fii de militari”, după cum își amintește Tănase peste ani, probabil ca o consolare a deziluziei avute în fața unei nedreptăți.
Se înscrie și urmează o perioadă cursurile liceului real N. Bălcescu din Brăila, dar lipsa banilor și faptul că nu îl atrăgeau
nici școala, nici orașul, îl determină să renunțe.
Citește și: Cornel Coman se prăbușește fulgerător pe scenă și moare. Avea doar 44 de ani. Jucase în 40 de filme
Cu sufletul greu se întoarce în Vaslui și ajunge suplinitor la școala din Cursești și de aici la Hîrșoveni. Reușește cu greu să atragă copiii la școală, reticenți la noul învățător și la aspectul său fizic, dar odată ajunși l-au îndrăgit și lecțiile făcute cu el nu doreau să se mai sfârșească.
Dat afară din școală din cauza antipatiilor
„Ajunsesem de veneau părinții la școală să mă roage să mai gonesc copiii acasă, că aveau treburi, atât de mult mă îndrăgiseră cei mici”, zicea el peste timp.
Și iată-l ajuns la vârsta de 19 ani, tinerel, înalt și subțirel, fără dorința de a se însura (contrar străduințelor familiei care îi tot căuta o fată cu zestre) și nici cu tragere de inimă de a face din învățământ o carieră.
Aprecierea de care s-a bucurat a atras însă antipatia notarului şi a altor câteva figuri locale „de vază”, talentatul dascăl fiind în cele din urmă dat afară din şcoală.
La 14 octombrie 1899, se înrolează voluntar în cadrul Regimentului 1 Geniu București, unde, în ciuda vieţii grele de ostaş, îşi începe adevărata carieră artistică, organizând primul teatru ostăşesc.
Timp de trei ani, Tănase pune în scenă, în sala de mese a regimentului, câteva spectacole, în aceeaşi perioadă a început să cânte la corul de la Biserica Popa Tatu şi a frecventat reprezentaţiile de la Teatrul Naţional, visând la momentul în care el va deveni un mare actor, iar spectacolele sale vor fi răsplătite prin aplauzele publicului.
După efectuarea stagiului militar, se înscrie la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, unde, în faţa comisiei formate din Ştefan Sihleanu, C.I. Nottara, Aristizza Romanescu, Alexandru Davila şi Eduard Wachmann, prezintă cu suuces fabula „Naiul, cobza şi vioara“.
Citește și: Actrița ce a făcut din Iordache un „derbedeu”. Adrian Pintea, în patima alcoolului după despărțire
Anii de studenție, umbriți de lipsa banilor
Anii studenţiei au fost grei din cauza stării sale materiale catastrofale. Peste ani, cel care urma să devină un mare actor, mărturisea :
„Am dus cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva! Eram admis la Conservator. Foarte bine. Dar ce mâncăm?“. Pentru a se întreţine, cât de cât, a fost comisionar, vânzând unsoare pentru copitele cailor, apoi a cântat în corul bisericii, însă banii pe care îi primea nu reprezentau mare lucru.
Tot Tănase rememora peste ani: „Aveam grijă în fiecare seară să-mi pun în ghete nişte cartoane, care-mi ţineau în loc de talpă. Seara le schimbam, şi aşa, în fiecare zi, aveam pingele noi“.
În vara anului 1905, Constantin Tănase a absolvit Teatrul, în acelaşi an căsătorindu-se cu actriţa Iosefina Reitman.
A început să lucreze în teatru, primind roluri nesemnificative la Teatrul Naţional, a jucat, apoi, în trupe particulare, care purtau numele celor care le înfiinţaseră: Compania Grigoriu, Nicu Poenaru, N. Niculescu Buzău – oscilând între operetă şi comedie.
Va cunoaşte o oarecare faimă, după prestaţiile din trupa lui Alexandru Bărcănescu, la „Asociaţia lirică“, înfiinţată în anul 1912.
Joacă pentru soldații români aflați în spital
În perioada Primului Război Mondial, Tănase întrerupe stagiunea şi se prezintă la regiment, iar pentru a ridica moralul soldaţilor români răniţi aflaţi în spitale, susţinea momente artistice alături de presonalităţi precum George Enescu.
A urmat divorţul de soţia sa, se recăsătoreşte cu Virginia Niculescu, apoi, la aproape 40 de ani, în anul 1919, la 2 iulie, a înfiinţat trupa de teatru de revistă „Cărăbuș”, chiar în inima oraşului București.
El crea o instituţie de spectacole care promova un prototip de personaj apreciat de public – cetățeanul simplu, umilit și necăjit, mai mereu nedreptăţit de autorităţile statului, îmbrăcat în costum cu pătrățele, obligatoriu cu o crizantemă la butonieră și cu baston – , şi devenit purtător de cuvânt al unor categorii sociale defavorizate.
Spectatorii erau fascinaţi de fast, balet, paiete, orchestră şi dansatori, iar serile la „Cărăbuş“ erau adevărate evenimente pentru bucureşteni, Tănase era principalul animator, iar starea de fapt nou creată suna astfel: dacă vrei să râzi, mergi „la Tănase“.
Erau puse astfel, la noi, bazele teatrului de revistă, surse de inspiraţie fiind spectacolul de cabaret franţuzesc, pe muzică, la care Constantin Tănase are meritul de a fi fost inspirat în suprapunerea monologului, a cupletului satiric, a cupletului muzical şi a altor mijloace moderne de realizare a unui spectacol de gen.
Trebuie spus că din momentul în care s-a mutat la București, singurele vizite făcute părinților, la Vaslui, au fost în timpul turneelor cu „Cărăbuș”.
Trupa „Cărăbuș” lansează în lumea spectacolelor, nume legendare
În trupa de la „Cărăbuş” şi-au făcut lansarea în lumea spectacolelor figuri devenite legendare, precum Maria Tănase și Horia Șerbănescu, şi tot aici au fost aduse nume importante ale scenei internaţionale, un exemplu fiind dansatoarea de culoare Josephine Baker, adusă în urma unor sacrificii financiare considerabile.
Subiectele pline de substrat ale spectacolelor trupei, l-au adus pe Constantin Tănase mai mereu în atenţia cenzurii. El și-a făcut și mulți dușmani.
Arde scena lui Tănase. Accident sau mână criminală
În apropierea Crăciunului, teatrul „Cărăbuş” anunţa premiera revistei „Poftă bună la Tănase”. Tocmai când Tănase se afla pe scenă şi îşi recita cupletul „Ei, ai vrea?”, izbucneşte un incendiul.
„Dezorientat, Tănase îsi mută privirea de la incidentul cu pricina spre sală şi, străduindu-se cu vizibile eforturi, să-şi păstreze cumpătul, încerca să continue cupletul. Dar, pe neaşteptate, învăluit de un nor de fum, năvăli spre rampă Puiu Maximilian, actor şi co-autor al revistei. Îmbrăcat într-un frac alb imaculat, cu faţa congestionată de spaimă, dar căutând să-şi păstreze calmul, el rosti fraza cutremurătoare:
„- Evacuaţi, vă rog, teatrul. Arde scena!”. Într-o atmosfera de panică, Tănase rămăsese pietrificat, cu mâinile atârnându-i pe lângă trup. Găsise totuşi puterea să strige de pe scenă „Nu vă alarmaţi, fraţilor, stingem noi focul…”
Nu l-a stins el, ci pompierii sosiţi în grabă ca la un spectacol sinistru. Artiştii dârdâiau pe stradă, trecătorii priveau uimiţi. Accident sau mână criminală?", scrie George Mihalache.
Arestat și amenințat cu moartea
În 1945, Rusia sovietică a ocupat România. Actorul, dorind să ironizeze obiceiurile soldatului rus de a rechiziţiona ceasuri, a scris cupletul „Davai ceas”:„Rău era cu «der, die, das»/Da-i mai rău cu «davai ceas»/De la Nistru pân’ la Don/Davai ceas, davai palton/Davai ceas, davai moşie/Haraşo, tovărăşie”.
După mai multe reprezentaţii, Constantin Tănase a fost arestat, ameninţat cu moartea, şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul uşor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile „bandajate” cu ceasuri de mână.
Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos niciun cuvânt. Apoi, şi-a deschis pardesiul, scoţând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar:„El tic, eu tac, el tic, eu tac”.
Două zile mai târziu, marele actor era mort. Zvonurile vorbesc că soldaţii ruşi l-ar fi omorât. Oficial, Tănase ar fi murit din cauza unui blocaj renal. Dar și acest scenariu are semne de întrebare. Medicul i-a prescris un tratament cu vreo 20 de aspirine pe zi.
Actorul avea să moară pe 25 august 1945.
