„În noaptea asta, cu puțin înainte de miezul nopții, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervația de îngeri.
E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani.
Pe la jumătatea anilor 70, cînd se năștea și în mine un fel poet, dintre poeții ieșeni ai vremii, îmi plăeau cel mai mult cei cinci din generația numită 70 – Petru Aruștei, Dan Laurențiu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru.
I-am scris în ordinea în care ne-au părăsit, m-au părăsit. M-am bucurat de apropierea lor, am scris despre ei, i-am iubit mult, îi iubesc și acum.
Emil împlinise de curînd 80 de ani și era într-o formă de invidiat, cel puțin așa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital și supus terapiei intensive, în după-amiaza de azi își revenise, a spus poezii asistentelor, a mîncat, a glumit. După cîteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace și a intrat în comă.
Am sperat totuși într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23, 35 a plecat. A plecat, nu a murit, îngerii nu mor niciodată, se retrag numai în Rezervația de Îngeri, așa cum acum nu foarte multă vreme, prietenul nostru comun Luca Pițu s-a retras în păpușoi. La revedere, nu adio, prietene”, a scris scriitorul Liviu Antonesei, cel care a făcut public decesul lui Emil Brumaru.
Emil Brumaru: „Dacă m-am născut pe 25 decembrie, ca Hristos, trebuie să fac o ispravă!“
„Eu am ținut foarte mult să se știe că sînt născut în 1938, fiindcă e și data asta, 25 decembrie, care m-a incitat spre performanță și spre credința, chiar dacă nu mă duc prea des la Biserică. Însă, mi-am zis tot timpul: Dacă m-am născut pe 25 decembrie, ca Hristos, trebuie să fac o ispravă!. Data asta te obligă”, declara poetul într-un interviu acordat lui Alex Savitescu, pentru Suplimentul de cultură, în 2014.
Emil Brumaru a fost pentru câțiva ani medic, o meserie spre care a fost împins de părinții săi. „Nu pot să spun că eram o mare lacrimă pe obrazul lumii. Nu eram nefericit, dar nu aveam apetit spre Medicină. Eu am tins întotdeauna spre sănătate, spre lumină, spre bunătate.
Medicină e una dintre cele mai grele facultăți. Era sală de disecție din anul I, stăteai cu cadavrul plin de formol, disecat pentru studiu, trebuia să faci tușeuri vaginale la femei moarte… Țin minte că eu am refuzat chestia asta și am devenit un «caz», «bomba» anului. I-am explicat profesorului de ce am refuzat: «Domnule profesor, eu nu pot să-mi încep viață sexuală băgînd degetele într-o femeie moarta». Eu aveam 16-17 ani în anul I. Eram fecior, cum se spune. Colegii și colegele au rămas uimiți”, a povestit Emil Brumaru.
Mai multe amănunte din viața marelui poet pot fi citite aici.
