Valorile de trafic sunt ridicate, sâmbătă dimineaţă, pe sensul spre litoral al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, iar între kilometrii 105 şi 144 se circulă în condiţii de ceaţă, anunţă Centrul Infotrafic.
Valorile de trafic sunt ridicate, sâmbătă dimineaţă, pe sensul spre litoral al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, iar între kilometrii 105 şi 144 se circulă în condiţii de ceaţă, anunţă Centrul Infotrafic.
Persoanele infectate cu Covid 19, fie că sunt în carantină sau izolare, fie că sunt internate în spital, vor putea vota la alegerile locale folosind urna mobilă, a anunțat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin Mituleţu-Buică.
Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de incitare la ură sau discriminare, ”în urma unei postări pe o rețea de socializare” făcută de un bărbat de 60 de ani, care a fost depistat și condus la audieri.
Începând cu 1 septembrie, toţi pasagerii curselor aeriene care intră în Egipt, indiferent de statul din care vin, trebuie să prezinte un test PCR negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat cu maximum 48 de ore înainte.
Toate instituțiile publice trebuie să aibă un departament care să răspundă celor care solicită informații publice și o categorie pe site-ul propriu cu date ce trebuie comunicate din oficiu, prevede un proiect de lege inițiat de Guvern.
Doctorul Vitalie Stan făcea operații estetice la preț redus în spitale de stat. Printre cliente: Roxana Vancea sau Daniela Crudu.
Doi bărbaţi au fost amendaţi după ce au adresat injurii poliţiştilor care îi descoperiseră după ora închiderii, alături de mai multe persoane, la o terasă din Centrul Vechi.
Un caz revoltător a fost relatat de deputatul USR Emanuel Ungureanu care a publicat și o serie de documente pentru a demonstra modul în care autoritățile umilesc persoanele cu handicap.