Christian Terheș nu are încredere în vaccinurile anti-COVID și cere să nu se apeleze la ele.
Christian Terheș nu are încredere în vaccinurile anti-COVID și cere să nu se apeleze la ele.
Membrii Sindicatului drumarilor „Elie Radu” spun că șoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă dacă drumarii nu îşi vor primi măririle de salarii pe care le aşteaptă de doi ani, care reprezintă 4.800 de salariaţi din totalul celor 7.000 din cadrul CNAIR, relatează Agerpres.
O fotografie cu un cerb subnutrit de la Zoo Timișoara înduioșa și revolta internetul zilele trecute. Sărmanul cerb a murit astăzi, iar primarul Timișoarei a decis închiderea Grădinii Zoologice și relocarea animalelor în alte țări unde pot fi tratate așa cum se cuvine.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, o lege care modifică procedura adopției, fiind flexibilizată procedura de evaluare a adoptatorilor şi a etapei de monitorizare post-adopţie, transmite Agerpres.
În urma unei colaborări cu compania americană Regeneron, la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, trei pacienţi au primit acelaşi „cocktail” de anticorpi cu care a fost tratat preşedintele SUA după ce a fost infectat cu COVID-19.
Vlad Ciobanu, actor cunoscut pentru rolul în care l-a interpretat pe Mihai Eminescu în filmul „Luceafărul”, s-a stins din viaţă duminică la Iaşi, după ce a fost infectat cu SARS-COV-2 în timp ce se lupta deja pentru viaţa sa, la Institutul Regional de Oncologie.
În urma anunțului făcut de autorități, potrivit căruia, alături de cadrele medicale, profesorii vor avea prioritate la vaccinarea anti-Covid a avut o consecință năucitoare pe Grupul profesorilor din România, cea mai mare comunitate de pe Facebook a cadrelor didactice.
În ultimele 24 de ore, au murit 196 de pacienți infectați cu coronavirus, între care și o fetiță mai mică de un an, anunță, marți, Grupul de Comunicare Strategică.