„Viorel“ al Securității. Cum a făcut Cataramă primul milion, după Revoluție

Omul pe care Revoluția l-a prins cu vilă în Dorobanți, cu mașină Volvo și cu „suficienți dolari“, totul „doar pe munca mea, fără pile, fără relații, fără să fi avut niciun fel de tangență cu structurile PCR sau cu structurile Securității“.

Omul care a devenit, imediat după căderea regimului comunist, unul dintre primii și cei mai cunoscuți milionari români.

Fost secretar de stat la Ministerul Turismului și Comerțului, în 1991. Fost liberal de marcă, în prezent lider al unui partid obscur, Dreapta Liberală, din partea căruia Cataramă a intrat, toamna aceasta, în cursa prezidențială, fiind eliminat după primul tur de scrutin, obținând un scor de doar 0,53%, adică 48.622 de voturi.

Dar cursa pentru Cotroceni i-a mai adus ceva: o adeverință de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care arată că Viorel Cataramă a fost sursă a Securității.

Deconspirarea

Urmând procedura de verificare a tuturor candidaților la președinție, CNSAS a dat, la finalul lunii octombrie, verdictul: Viorel Cataramă a fost sursă a Securității, fiind regăsit în documente cu trei nume conspirative.

„Domnul Viorel Cataramă figurează în dosarul fond informativ nr. I 542786, titular V.R.H.P. Domnia sa figurează în dosar cu numele real, precum și în calitate de candidat la recrutare, în atenția unității centrale a Securității, cu atribuții pe linia întreprinderilor de comerț exterior.

În dosarul nr. I 542786, titular V.R.H.P., s-au identificat documente olografe, semnate de către domnul Cataramă Viorel atât cu numele real, cât și cu numele conspirative «W» și «Voicu»“, se precizează în adeverința CNSAS.

Conform acestui document al CNSAS, Nr. 3470/ 30.10.2019, postat pe site-ul instituției în 6 noiembrie, în joia de dinaintea primului tur de scrutin, lui Viorel Cataramă „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii“, adică acesta nu a făcut poliție politică.

În schimb, Cataramă este menționat, în același document, drept „candidat la recrutare“, fiindu-i atribuite cele trei nume conspirative sub care ar fi semnat notele pentru Securitate.

În adeverința emisă de CNSAS sunt citate paragrafe importante din mai multe note informative pe care le-ar fi dat Viorel Cataramă, în calitate de sursa „Viorel“, „W“ sau „Voicu“, în anii ’80. În acea perioadă, omul de afaceri era angajat ca economist la Întreprinderea de Comerț Exterior (ÎCE) Tehnoforestexport, devenind, începând cu ianuarie 1987, reprezentant în România, prin intermediul Oficiului „Argus“ (oficiu din cadrul Securității, care se ocupa de relațiile economice ale României cu partenerii străini – n.r.), al firmei olandeze Belco.

Compania străină, așa cum se arată în adeverința CNSAS, era partener comercial al ICE Tehnoforestexport, întreprinderere românească care exporta mobilă.   

Ce se întâmpla la CIE rămâne la SIE

Pe de altă parte, din documentul CNSAS reiese că, în 21 mai 2002, instituția a mai eliberat o adeverință pe numele lui Viorel Cataramă, prin care se atestă că acesta „nu a fost agent sau colaborator al Securității ca poliție politică, adoptată pe baza adreselor foștilor deținători de arhivă conform cărora acesta figura «necunoscut» în evidențe“.

Acum, la 17 ani upă acea decizie a Colegiului CNSAS, Viorel Cataramă, tot „necolaborator în sensul legii“, a fost găsit în documentele fostei Securități, fiind menținat ca „autorul“ mai multor note infornative.

Explicația ține de faptul că, periodic, arhiva CNSAS este completată cu documente care încă vin din partea instituțiilor – SRI, SIE, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale - care au deținut, înainte de 1989, acte aparținând fostei Securități.

În septembrie anul acesta, de exemplu, Serviciul Român de Informații a predat către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității câteva mii de documente.

Astfel, verificarea relațiilor cu fosta Securitate pentru diverse persoane, în ani diferiți, poate avea și rezultate diferite.

Viorel Cataramă apare în
documentele fostei Securități
menționat ca sursa 
„Viorel”, „W” și „Voicu”

Conform adeverinței CNSAS emise acum pe numele lui Viorel Cataramă, verificarea nu s-a făcut în baza unui dosar de sursă pe care l-ar fi putut avea acesta. Notele informative care îi sunt atribuite lui Cataramă au fost găsite în dosarul de urmărire deschis de Securitate pe numele unui cetățean olandez, „domnul H.V.R. – directorul general (patronul) firmei Belco“, așa cum se arată în una dintre notele informative semnate de sursa „Viorel“.

Este vorba despre compania olandeză care importa, înainte de decembrie 1989, mobilier din România, de la Tehnoforestexport, întreprinderea de comerț exterior la care lucra Viorel Cataramă, ca economist.

Faptul că un dosar care să fie pe numele lui Viorel Cataramă nu a fost identificat de CNSAS în arhiva pe care o deține acum, documentele referitoare la calitatea de sursă a Securității atribuită acestuia reieșind din documentele găsite în dosarul de urmărire al cetățeanului olandez, ar putea ține inclusiv de faptul că, până în acest moment, SIE a predat către CNSAS doar o mică parte a arhivei fostului CIE.

De altfel, Centrul de Informații Externe, devenit, după Revoluție, Serviciul de Informații Externe, este și cel care deținea, înainte de 1989, mare parte din documentele Securității ce aveau legătură cu relațiile comerciale ale României cu țările străine.

Este vorba despre acele întreprinderi de comerț exterior, de tipul Tehnoforestexport, la care lucra Viorel Cataramă.

„Turnătoriile“

Conform documentelor atribuite lui Viorel Cataramă, așa cum reiese din ultima adeverință eliberată de CNSAS, acesta, în calitate de economist al ÎCE Tehnoforestexport, le raporta ofițerilor de Securitate date legate de omul de afaceri olandez, H.V.R., patron al firmei Belco.

Informațiile vizau atât activitatea comercială dintre partea română și firma olandeză, precum negocierea prețurilor, programul vizitelor făcute de olandez în România, dar și chestiuni de natură personală.

Dintr-o notă olografă datată 11 martie 1987, care ar fi fost semnată de Cataramă sub numele de cod „W“ și „înregistrată pe numele candidatului «Viorel»“, aflăm că „domnul H.V.R. – directorul general (patronul) firmei Belco, este cetățean olandez în vârstă de 42 de ani, născut în Olanda.

Are 1,80 m înălțime, păr negru cu fire argintii. Este o fire impulsivă, putând trece rapid de la o stare de nervozitate maximă la o stare totală de relaxare.

Are o capacitate foarte mare de lucru și călătorește foarte mult, practic nu există săptămână în care să nu viziteze o țară (sau mai multe) străină“.

Sursa „W“ le mai transmitea ofițerilor de Securitate și planurile de extindere a business-ului pe care îl avea afaceristul olandez, despre care spunea că „intenționează dezvoltarea relațiilor cu SUA, în care scop a întreprins vizite în această țară, ultima chiar în februarie 1987.

Dispune de o situație materială excepțională, fiind moștenitorul uneia dintre cele mai bogate familii din Olanda.

Cunoaște limbile străine engleză, germană și mai slab franceza. Ca mod de comportare, acesta poate îmbrăca diferite forme; în general se comportă politicos și decent, însă în stare de nervozitate maximă /.../ (cazuri, este adevărat, foarte rare), după care își recunoaște greșeala și își cere scuze. (...)

Nu fumează, bea moderat, nu îl interesează femeile, în timpul vizitelor de afaceri, nu are alte vicii de care să avem cunoștință.

Cu partenerii de afaceri are relații foarte strânse (societăți transport, cumpărători fideli), invitându-i pe cheltuiala firmei în mici excursii în țările de unde importă mobilier (inclusiv în România).

Nu dorește să se lanseze în alte afaceri în afară de importul/exportul de mobilă“.

Aceeași sursă „W“, atribuită de CNSAS lui Viorel Cataramă, mai informa Securitatea și cu privire la modul în care se purtau negocierile referitoare la marfă și la preț, între întreprinderea românească și partenerul olandez de afaceri.

„Tratativele cu domnul H.V.R. sunt foarte lungi și dificile când este vorba despre stabilire prețuri. Sunt momente când tratativele se sistează, însă pentru modelele care îl interesează cu adevărat se convine finalmente asupra unui preț“.

Sursa „W“, atribuită de CNSAS tot lui Viorel Cataramă, descria și schema completă a negocierilor între cele două părți, fiind menționat acest lucru într-o notă informativă din 1987: „Firma comandă prototipuri pentru care plătește prețul cerut de partea română (fără tocmeală); aceste produse sunt expuse la diferite târguri și expoziții.

Pentru modelele solicitate insistent de clienți domnul HVR se deplasează imediat în România pentru încheiere contract;  pornește de la prețuri foarte mici, însă până la urmă acceptă prețul părții române (aceste tratative pot dura și 12 h/zi).

REZULTATE Viorel Cataramă a obținut 0,53% din voturi, fiind eliminat, după primul tur, din cursa pentru Cotroceni

Pentru produsele pentru care nu există un interes deosebit din partea clienților, oferă prețuri joase, mult sub cele reale, astfel că afacerea cade (foarte rar recunoaște că un model nu a prins pe piață, în general nu oferă prețuri corespunzătoare)“.

Într-o altă notă olografă, datată 18 martie 1987, înregistrată în arhiva fostei Securități pe numele „candidatului «Viorel»“, sursa explică faptul că firma olandeză care importa mobilier din țara noastră cunoscuse „de la an la an, o dezvoltare a volumului de afaceri cu România. (...)

În afară de România, firma întreține relații de afaceri privind importul de mobilă și cu: R.P. Bulgaria, R.P. Ungaria, R.D. Germania, R.P. Polonia, Italia. Desfacerea mobilierului se face în: Benelux, Franța, Elveția, Irlanda.

Ca pondere, marea majoritate a importurilor se face din România, marea majoritate a desfacerilor se face pe piața Beneluxului. Firma nu dispune de magazine proprii, mobilierul ajungând la populație prin intermediari“.

A negat tot și a făcut scandal la CNSAS

Imediat după ce CNSAS a publicat, în 7 noiembrie, pe site-ul instituției, adeverința care vizează relația cu Securitatea a lui Viorel Cataramă, Newsweek România l-a contactat telefonic pe acesta, pentru un punct de vedere.

Omul de afaceri aflat, atunci, pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru prezidențiale, nu a putut fi contactat, secretara acestuia transmițându-ne că vom fi telefonași ulterior de șeful ei. Viorel Cataramă nu ne-a contactat.

În schimb, a doua zi după publicarea adeverinței de la CNSAS, Cataramă a fost la sediul instituției și i-a certat pe angajați, fiind nemulțumit de verdictul Colegiului. „Intră urlând. Țipă, se agită. Se așează și pare că se calmează.

Apoi sare de pe loc și începe să întoarcă pe toate fețele dosarul. Colegii se uită cu îngrijorare. Ei răspund pentru integritatea dosarului, iar Cataramă pare că mai are puțin și îl rupe acolo pe loc. Colega de la «Petenți» încearcă să îl calmeze.

Îi dă peste mână și se răstește la ea. Amenință pe toată lumea. Face circ. El vrea. Vrea acum, pe loc, să primească copii după dosar.

Nu a făcut nici cerere. Alt potop de înjurături. El să facă cerere? Să stea la coadă? Nu vrea! Vrea acum tot. Toată instituția, toți angajații să îi facă“, a relatat, pe contul personal de Facebook, istoricul Mădălin Hodor, angajat al CNSAS.

Ulterior, Viorel Cataramă a negat orice legătură a lui cu Securitatea. Într-o declarație oferită pentru agenția de presă Mediafax, Viorel Cataramă a precizat că „Nu am niciun dosar la CNSAS.

Nu exista niciun eventual angajament de informator/colaborator. Documentele prezentate sub semnăturile «V» sau «Voicu» sunt false, nefiind scrise/semnate de mine niciodată“.

Vilă, Volvo și „suficienți dolari“, la Revoluție

Băcăuanul Viorel Cataramă a absolvit, în 1980, Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț. Și, tot în 1980, până la Revoluția din 1989, acesta a fost angajat, pe rând, în funcția de economist la Întreprinderea de Casete Radio și TV București, transferându-se, apoi, la Întreprinderea de Comerț Exterior „Tehnoforestexport“.

Tot până în decembrie 1989, Cataramă, așa cum reiese din propriul CV, a fost economist la Camera de Comerț și Industrie a României (director pentru Europa de Est al firmei BELCO – Belgia).

Cataramă învățase, așadar, toate mecanismele care țineau de relațiile comerciale ale României cu partenerii de afaceri străini, căpătând experiență mai ales pe exportul de mobilă.

Experiența i-a fost de folos imediat după Revoluție, când Viorel Cataramă a devenit unul dintre primii capitaliști milionari, deschizând, în 1990, printre primele firme din România, Elvila, specializată în producția de mobilier.

Despre succesul său în afaceri, Cataramă declara recent, conform unei înregistrări video postate pe contul său de Facebook, că „pe mine, Revoluția din decembrie 1989 m-a prins cu această vilă în Dorobanți, cu mașină Volvo și cu suficienți dolari, să nu vă gândiți la zeci de mii, sute de mii sau milioane, dar suficienți dolari în buzunar cât să am o viață foarte bună și foarte liniștită, fără să fi avut niciun fel de tangență cu structurile PCR sau cu structurile Securității.

Niciuna. Eram cu mult peste mulți români, pe munca mea, fără pile, fără relații, fără părinți care să mă fi susținut în funcții prin pile și relații. Numai și numai prin munca mea“.

Declarațiile lui Cataramă privind bunăstarea pe care o obținuse în anii de foamete și de teroare crunte din România, când oricine deținea valută era vânat de Securitate și de organele de anchetă, iar Volvo nu era o mașină pentru „popor“, sfidează realitatea. În aceeași înregistrare video, omul de afaceri povestește și cum a făcut „primul milion“, speculând valută prin exportul de mobilier.

„Am făcut Elvila, în primul trimestru (din 1990 – n.r.), este printre primele firme înregistrate. (...) Guvernul român a dat o lege prin care a spus că întreprinderile de stat care fac export schimbă valuta încasată la cursul oficial.

Întreprinderile private nu au această obligație. Atunci, au venit foarte multe fabrici de mobilă la mine, care mă cunoșteau, și mi-au spus: «Ai firmă, noi facem exportul prin Elvila, pentru că vrem și noi mai mulți bani»“.

Cataramă mai povestește că, în primul an al Românei ieșite de sub comunism, „diferența între cursul oficial al dolarului și cel la negru era enormă. Piața românească era una fără televizoare, fără covoare, fără lustre, fără frigidere, nu era nimic.

Toate aceste produse se cumpărau cu dolari, cu mărci germane, cu franci francezi. Am început să fac export, cumpăram de la fabrici, pe lei, și-i dădeam dublu decât ar fi obținut el dacă făceau direct. Numai că eu speculam valuta de șase ori.

Îi dădeam 25% lui și 75% îmi rămâneau mie. Asta ți-a permis să acumulezi o sumă mare de bani, într-un timp scurt, dacă nu voiai să faci praf banii.

Eu am strâns bani și prima afacere pe care am făcut-o a fost să cumpăr fabrica de mobilă din Beiuș, la sfârșitul lui 1991, cu 2,4 milioane de dolari“.