Eduard Novak, cel care conduce MTS, a fost invitat într-o emisiune pe TVR 2, unde i s-au adus adevărate ode cât timp a fost în studio. Finalul a fost apoteotic: „De-ar fi format Guvernul României din campioni precum dumneavoastră, am sta și noi liniștiți”, potrivit gsp.ro.
Un membru al Guvernului Cîțu a fost elogiat la scenă deschisă de televiziunea publică din România. Numele ministrului: Eduard Novak, șeful Ministerului Tineretului și Sportului. El a fost invitatul emisiunii "Femei de 10, bărbaţi de 10", realizată de Marina Almășan, pe TVR 2, și care a fost difuzată pe 9 octombrie, dar și în reluare o săptămână la târziu.
CITEȘTE ȘI: Mama anti vaccinistului Răzvan Constantinescu este „între viață și moarte” din cauza Covid 19
Alături de Novak, în emisiune a fost prezentă și Alina Alexoi, fost jurnalist TVR, care în prezent lucrează la COSR, pe funcția de consilier pe comunicare al președintelui Mihai Covaliu. Debutul emisiunii, de fapt rolul de a-l introduce pe ministrul Novak în platou, i-a aparținut chiar Alinei Alexoi. Care în fix două minute i-a făcut, de fapt, nu o descriere, ci un adevărat laudatio.
”Sportul e însă balsamul care i-a oblojit rănile fizice și psihice. E pilonul pe care și-a construit cariera. Una care l-a urcat pe podiumul paralimpic mondial și european. Valoarea medaliilor câștigate, un aur, trei de argint paralimpice, două medalii de argint și un bronz mondial, un aur european, nu se poate evalua. E prea mult suflet, prea multă trudă și infinit sacrificiu în ele”, a spus Alina Alexoi despre Novak.
CITEȘTE ȘI: Costurile COVID: 1.000 de lei pentru o formă ușoară, 10.000 de euro pentru fiecare pacient la ATI
A urmat o emisiune de peste o jumătate de oră pe parcursul căreia Eduard Novak a fost lăudat, elogiat și aplaudat. "Ce bucurie să vă avem și între două n-o să vă plouă, eventual cu întrebări", și-a început discursul realizatoarea emisiunii, după ce Novak a intrat în studio.
„Ce v-au spus prietenii când s-au trezit cu dumneavoastră în politică? Sunteți strălucitor în sport, aveți o poveste extraordinar de motivantă. Oamenii aceștia mari pe care-i vezi atrași într-o Românie în care politicul e vai mama lui, te întrebi, de ce?” a fost o altă replică pe care Marina Almășan a avut-o în emisiune.