VIDEO Imagini de la accidentul din 2 Mai: Tinerii spulberați de Vlad Pascu mergeau în afara drumului

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 29.09.2023 - 15:21
Imagini de la accidentul din 2 Mai: Tinerii loviți de Vlad Pascu mergeau în afara drumului - Foto: Newsweek / Colaj

Au apărut noi imagini cheie de la accidentul din 2 Mai în care Vlad Pascu, care conducea sub influența drogurilor, a spulberat un grup de tineri omorând doi dintre ei.

SHARE

O cameră de supraveghere a surprins tragedia produsă sâmbătă, 19 august 2023, în localitatea 2 Mai, de Vlad Pascu care conduce drogat un Mercedes de colecție.

Imaginile arată clar dinamica accidentului. În primul rând, se observă momentul în care mașina lui Vlad Pascu surprinde din spate primul grup de tineri. Deși s-a spus că acesta rula și cu farurile stinse, din imagini reiese că mașina avea farurile aprinse.

Apoi, camera de supraveghere surprinde momentul în care mașina lui Vlad Pascu, care deja lovise primul grup de tineri, se îndreptă spre al doilea grup.

Citește și: O cameră video a înregistrat accidentul din 2 Mai. „Gemete, scrâșnet de roți”. Nu poliția a găsit-o

La 0,5 secunde de la acest moment, sunt lovite și victimele din acest grup și se poate observa tinerii spulberați „zboară” peste masină, iar telefoanele mobile aprinse cad pe asfalt.

De asemenea, în imagini se vede clar că tinerii mergeau pe marginea drumului, pe un cvasi trotuar în afara părții carosabile, în afara liniei de marcaj, relatează indrumari-juridice.eu.

Filmul tragediei

Tragedia s-a produs sâmbătă, 19 august 2023, în localitatea 2 Mai. Vlad Pascu conducea sub influența drogurilor. După ce a produs accidentul a fugit de la locul faptei.

Ulterior, prins în stațiunea 2 Mai a fost testat cu aparatul drug test, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Citește și: EXCLUSIV Imperiul imobiliar al familiei lui Vlad Pascu. Conexiuni cu Dragoș Săvulescu și Adrian Bold

Mai mult, martorii au declarat că bărbatul era atât de drogat, că părea că nu era conștient și nici măcar nu știa că a produs un accident atât de grav. El este acum cercetat în stare de arest preventiv pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența drogurilor.

De altfel, potrivit unor surse Digi24, el s-a întâlnit de două ori cu polițiștii de la Rutieră înainte de a provoca tragedia.

Prima întâlnire a fost la 9 seara, în Constanța, când a fost oprit la un filtru. Polițiștii nu aveau indicii că ar fi sub influența drogurilor, i-au făcut recomandări să aibă grijă cum conduce și să nu se urce la volan beat sau sub influența drogurilor.

Tânărul și-a continuat drumul

La miezul nopții, polițiștii au primit un apel la 112, prin care un bărbat reclama că o mașină turează motorul foarte tare, iar șoferul conduce agresiv. La fața locului a fost trimis un echipaj de poliție. Polițiștii i-au văzut mașina tânărului, l-au tras pe dreapta, l-au testat cu alcooltestul, iar rezultatul a fost negativ. În mașina lui însă, polițiștii au găsit o țigară despre care se suspectează că ar fi conținut canabis, precum și niște pastile care acum sunt verificate pentru a se stabili dacă sunt stupefiante.

Citește și: EXCLUSIV Familia celui care a ucis doi tineri la 2 Mai are 300 proprietăți în Capitală și Constanța

Tânărul a fost dus la poliție, a fost deschis dosar penal pentru deținere de droguri.

La 4.30 a ieșit din sediul poliției. Potrivit surselor citate, de acolo tânărul ar fi mers în Vama Veche, unde s-a întâlnit cu câțiva prieteni și ar fi consumat droguri. Polițiștii au informații că prietenii respectivi ar fi consumatori de droguri.

După ce a plecat de la vila unde erau aceștia cazați, tânărul s-a urcat la volan. Apoi s-a produs accidentul.

Șeful Poliției Române a trimis Corpul de Control la Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Constanța pentru a stabili dacă se putea evita tragedia prin cele două controale făcute. Șefii poliției vor să afle exact când a consumat tânărul droguri și dacă atunci când a fost oprit era sub influență stupefiantelor.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te