Procedura de achiziție pentru programul „corvetă multifuncțională” este în faza finală, a anunțat contramiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, în cadrul #2021 Defense Summit, organizat de Newsweek România.
„Sunt întrunite premisele necesare pentru semnarea contractului de achiziție a celor 4 corvete cu operatorul economic declarat câștigător, adică asocierea dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța.
Procedura se află în desfășurare între Direcția Generală de Armamente și asocierea pe care am amintit-o.
Sper să se găsească soluția optimă și să putem semna acest contract, astfel încât să putem face un pas înainte.
Acest program este esențial și unul dintre cele mai importante pentru Forțele Navale Române, prin prisma faptul că, dincolo de necesitatea de a aduce nave noi, avem nevoie să modernizăm și capabilitățile existente”, a declarat cam. Mihai Panait.
Șeful Statului Major al Forțelor Navale a menționat că programul „corvete multifuncționale” are și o componentă de offset, care include și modernizarea celor două fregate pe care le are deja România, Regina Maria și Regele Ferdinand.
Citește și: VIDEO România are două luni să implementeze 20 de măsuri din PNRR. Totul e blocat
Un instrument al politicii externe de securitate
„Am mai multe argumente pentru necesitatea ca Forțele Navale să fie dotate cu echipamente moderne.
Și la nivel maritim, și la nivel fluvial, România ocupă un loc important în NATO. Avem o lungime a coastei maritime de 240 de kilometri, dar și o responsabilitate pe cei 1.075 de kilometri de fluviu pe care țara noastră îi deține, care reprezintă 38% din lungimea totală a Dunării, o importantă cale de navigație spre interiorul continentului european.
România, ca stat maritim, membru al UE și NATO, și-a asumat un rol strategic în spațiul geopolitic al Mării Negrii”, a precizat șeful Statului Major al Forțelor Navale, în cadrul #2021 Defense Summit, organizat de Newsweek România.
O forță navală bine dimensionată și dotată poate reprezenta un instrument al politicii externe de securitate. În acest context, procesul de modernizare este continuu și esențial, pentru a fi perfect compatibile cu cele ale celorlalte state NATO, pentru a putea acționa într-un colaborare multinațională complexă, a precizat cam. Mihai Panait.
„Am încheiat cu succes exercițiul Seaguardian, din Marea Mediterană, unde am participat cu fregata Regina Maria, cu un echipaj de 240 de militari la bord. Aceeași fregată se află din nou în Marea Mediterană, în gruparea permanentă de luptă, SNMG 2. Urmează să participe în exerciții multinaționale conduse de Forțele Navale ale Turciei și Greciei.
Puitorul de mine 274 a fost modernizat complet într-un program pe trei ani de zile, iar anul trecut a condus, pentru prima dată în istoria României, o grupare navală de luptă permanentă, contra minelor”, contramiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, în cadrul #2021 Defense Summit, organizat de Newsweek România.
Mai multe amânări ale semnării contractului pentru corvete
Newsweek România a scris la începutul lunii octombrie că Ministerul Apărării Naționale continuă să tergiverseze semnarea contractului privind achiziția celor patru corvete în valoare de 1,2 miliarde de euro.
Ultima găselniță este relizarea unui nou audit al documentelor.
În urmă cu aproape trei ani, mai exact în noiembrie 2018, Ministerul Apărării Naționale i-a anunțat pe francezii de la Naval Group că au câștigat licitația pentru contrucția celor patru corvete necesare Forțelor Navale Române. Newsweek România a prezentat în exclusivitate, atunci, oferte depuse de cele trei companii: Fincantieri a oferit 1,34 miliarde de euro, Damen - 1,255 miliarde de euro și Naval Grup - 1,2 miliarde de euro.