VIDEO Cometa Atlas s-a dezintegrat sub „ochii'' telescopului Hubble

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 30.04.2020 - 10:52

Cometa Atlas (cunoscută anterior drept C/2019 Y4) s-a dezintegrat în faţa ochilor noştri, proces surprins de telescopul spaţial Hubble, fărâmiţându-se în 25 de bucăţi, informează Space.com, potrivit Agerpres.

SHARE

După ce cometa a fost descoperită la 29 decembrie 2019 de sistemul automat ATLAS (Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System), strălucirea sa a început să crească rapid.

De la jumătatea lunii martie însă, strălucirea a început să scadă şi, după cum au confirmat ulterior observaţiile făcute prin intermediul sistemului ATLAS, nucleul său îngheţat a început să se fragmenteze şi în cele din urmă s-a dezintegrat la aproximativ 146 milioane de kilometri de Pământ.

Telescopul Hubble a reuşit să surprindă sfârşitul acestei comete. La 20 aprilie, Hubble a observat 30 de fragmente din cometă şi după alte câteva zile, la 23 aprilie, doar 25 astfel de fragmente.

„Felul în care arată s-a schimbat în mod substanţial între 20 şi 23 aprilie, atât de mult încât a devenit foarte dificil să uneşti punctele", a comentat David Jewitt, profesor de ştiinţe planetare şi astronomie la University of California, Los Angeles (UCLA) şi coordonatorul uneia dintre cele două echipe care au fotografiat cometa ATLAS cu telescopul Hubble.

„Nu ştiu dacă acest lucru este legat de faptul că fragmentele individuale din cometă apar şi dispar în funcţie de cum reflectă lumina solară, similar luminiţelor din bradul de Crăciun, sau pentru că în zile diferite apar fragmente diferite", a susţinut el.

„Este ceva foarte interesant, atât pentru că astfel de evenimente sunt super 'cool' de urmărit, dar şi pentru că nu se produc foarte frecvent", a comentat Quanzhi Ye, de la University of Maryland, coordonatoarea celei de-a doua echipe care a observat această cometă prin telescopul Hubble. "Majoritatea cometelor care se fragmentează sunt prea puţin strălucitoare pentru a le putea observa. Astfel de evenimente se întâmplă doar o dată sau de două ori într-un deceniu", a adăugat ea.

De această dată, observaţiile realizate prin intermediul lui Hubble au dezvăluit procesul de fragmentare al cometei în detalii incredibile şi i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine natura acestor obiecte cosmice rătăcitoare şi cauzele care duc la fragmentarea lor.

Cometa ATLAS, sau mai bine spus fragmentele care au mai rămas din ea, va trece la 23 mai prin apropierea relativă a Pământului, la distanţa de 116 milioane de kilometri. Dacă cometa nu s-ar fi dezintegrat, spectacolul astronomic al trecerii sale ar fi putut fi urmărit cu ochiul liber.

La 24 aprilie, telescopul Hubble a împlinit 30 de ani de când se află în spaţiu, perioadă în care a derulat peste 1,4 milioane de observaţii şi a identificat peste 47.000 de obiecte cosmice.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te