Angus T. Jones a crescut în ochii publicului. A început cu roluri mai mici, devenind un nume cunoscut când l-a jucat pe Jake Harper în „Doi bărbați și jumătate”, alături de actorii Charlie Sheen și Jon Cryer timp de aproape 10 ani, începând cu 2003.
În 2010, Jones a devenit cel mai bine plătit „copil vedetă” din televiziune la vârsta de 17 ani, când noul său contract cu Two and a Half Men i-a garantat 7,8 milioane de dolari în următoarele două sezoane, 300.000 de dolari pentru fiecare dintre cele 26 de episoade.
Ce s-a întâmplat cu simpaticul copil din „Doi bărbați și jumătate”
La 7 iunie 2008, Angus, alături de alți actori precum Dakota Fanning și Val Kilmer, au susținut organizația Fist Star pentru a ajuta copiii abuzați și neglijați, el fiind un susținător al Be A Star, o fundație anti-bullying.
În martie 2012, Jones, care împlinise 18 ani în timpul celui de-al nouălea sezon, a spus că nu se simte confortabil cu noile povești, spunând că este „foarte incomod să faci chestii de adult” când nu ești adult.
În noiembrie 2012, Jones a spus că a fost botezat într-o religie și nu a mai vrut să apară în serialul care l-a consacrat și l-a îmbogățit, numindu-l „o murdărie” și spunând că este în conflict cu opiniile sale religioase.
El le-a cerut oamenilor să nu se mai uite la serialul în care nici el nu vrea să fie.
Nu a apărut în niciun film sau emisiune TV până în 2013, când a apărut în Tuna și mai târziu în Horace și Pete (2016).
Jones s-a născut din mamă surogat în Austin, Texas, la 8 octombrie 1993. Părinții, Carey Lynn Claypool și Kelly Charles Jones, aveau un trecut infracțional.
Mama lui a fost acuzată că a lovit un polițist aflat în exercitarea funcțiunii, iar tatăl a fost arestat când a fost găsit în posesia unor substanțe interzise și o armă fără licență.
Actorul a început să facă bani de la o vârstă foarte fragedă. Când avea patru ani, a apărut în mai multe reclame, printre care Volkswagen, Macaroni, Home Depot, Kraft Cheese și City Cosmetics.
Primul rol de film al lui Jones l-a primit în 1999, în Simpatico. Din 2001 până în 2003, a avut roluri secundare în filme precum See Spot Run, The Rookie, Bringing Down the House, George of the Jungle 2 și The Christmas Blessing.
În 2003, a primit rolul carierei sale, în „Doi bărbați și jumătate”.
Citește și: Putin se teme că va fi ucis de ucraineni. Kiev: „E adevărat, doar să fim siguri că e el”
Pentru acest rol, Angus Jones a câștigat 350.000 de dolari pe episod, fiind inclus pe lista celor mai bogați copii-vedete.
În combinație cu câștigul din celelalte filme și emisiuni TV, valoarea netă a lui Angus Jones este estimată la 15 milioane de dolari.
Citește și: Ron DeSantis intră în luptă cu Trump pentru președinție. „Singurul care îl poate învinge pe Biden”
Dar, dintr-o dată, după mai multe declarații controversate și „botezarea” sa, Jones a apărut de nerecunoscut.
A fost surprins, la 30 aprilie, plimbându-se desculț prin cartierul său, purtând un tricou supradimensionat și pantaloni scurți, cu barbă și un aspect neîngrijit.