vineri 24 iulie
EUR 5.2356 USD 4.5872
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Accident aviatic în SUA: Un hidroavion cu 11 persoane la bord s-a prăbușit în Washington

Data publicării: 24.07.2026 • 09:40 Data actualizării: 24.07.2026 • 09:41
Un hidroavion cu 11 persoane la bord s-a prăbușit în Washington - Foto: X/@upuknews1
Un hidroavion cu 11 persoane la bord s-a prăbușit în Washington - Foto: X/@upuknews1

Un hidroavion al companiei Kenmore Air s-a prăbușit în apropierea insulei Sucia, în statul Washington, după o aterizare de urgență urmată de un incendiu.

Un hidroavion al companiei americane Kenmore Air s-a prăbușit joi în apropierea insulei Sucia, în statul Washington, după ce a efectuat o aterizare de urgență pe apă și a luat foc.

Accident aviatic în SUA: Un hidroavion cu 11 persoane la bord s-a prăbușit în Washington

Potrivit Pazei de Coastă a SUA, toate cele 11 persoaneaflate la bord au fost găsite în viață, iar mai multe dintre ele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit CNN.

Aeronava implicată în accident este un de Havilland DHC-3 Otter, care decolase de pe Lacul Union, din Seattle, și urma să efectueze un zbor spre arhipelagul San Juan.

Operațiune amplă de salvare în apropierea graniței cu Canada

Accidentul s-a produs în Shallow Bay, lângă insula Sucia, aflată în arhipelagul San Juan, la nord de Seattle, aproape de granița dintre Statele Unite și Canada.

Citește și: Epava avionului Pan Am, găsită în Atlantic după 74 de ani. Tragedia care a revoluționat siguranța zborurilor

Paza de Coastă americană a mobilizat o amplă operațiune de salvare, la care au participat și echipe de intervenție canadiene, precum și autorități locale.

„Mai mulți pacienți sunt transportați la spitalele locale pentru evaluare medicală și tratament”, a transmis Paza de Coastă a SUA.

Potrivit companiei Kenmore Air, la bordul hidroavionului se aflau 10 pasageri și un pilot.

Citește și: Elicopter militar american de 37.000.000 $, prăbușit în Marea Arabiei. Un membru al echipajului, dispărut

Doi dintre pasagerii răniți au fost transportați la spitale din Bellingham, iar alți doi au fost duși pe insula Orcas pentru investigații și tratament.

Kenmore Air cooperează cu autoritățile care investighează accidentul

Directorul general al companiei, David Gudgel, a declarat că operatorul aerian colaborează cu autoritățile responsabile de anchetă.

„Kenmore Air cooperează pe deplin cu autoritățile care anchetează incidentul și vom continua să furnizăm informații verificate pe măsură ce acestea devin disponibile”, a transmis David Gudgel, directorul general al companiei.

Fondată în 1946, Kenmore Air este cel mai mare operator de hidroavioane din Statele Unite și transportă anual peste 90.000 de pasageri, efectuând zboruri regulate, turistice și charter.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră