VIDEO 28 de zimbri trăiesc, azi, în sălbăticie în Munţii Făgăraş. Dispăruseră în urmă cu 200 de ani

DE Alex Darvari | 02.07.2022 - 19:55
28 de zimbri trăiesc în sălbăticie în Munţii Făgăraş/ Agerpres

La aproape trei ani de la debut, programul de reintroducere a zimbrilor în Munţii Făgăraş, implementat de Fundaţia Conservation Carpathia, s-a dovedit un succes, în această zonă trăind, în prezent, în sălbăticie, aproximativ 30 de zimbri, inclusiv viţei.

SHARE

Ei s-a întors după 200 de ani de când au dispărut de aici, anunţă reprezentanţii organizaţiei non-guvernamentale.

Conform unui comunicat remis, sâmbătă, de Fundaţia Conservation Carpathia, programul, demarat în 2019, a înregistrat rezultatele aşteptate, un număr de 28 de exemplare aflate în libertate fiind perfect adaptate la condiţiile de mediu din Munţii Făgăraş, o dovadă în acest sens fiind cei trei viţei sănătoşi, care însoţesc turmele.

"Misiunea de a reface de la zero populaţia de zimbri în zona Munţilor Făgăraş a început cu eliberarea unui număr de 8 exemplare aduse din Germania şi Polonia. Ulterior, am adus din Suedia, Marea Britanie şi din rezervaţiile Vama Buzăului şi Vânatori Neamţ. Iniţial, animalele au fost găzduite în ţarcurile de carantină şi de aclimatizare, iar din primăvara anului 2020, se bucură de habitatul natural propice din Munţii Făgăraş. Un criteriu important în selecţia exemplarelor îl reprezintă analiza pedigree-ului, pentru a evita apariţia fenomenului de consangvinizare", a declarat, în comunicatul citat, biologul Adrian Aldea, manager faună în cadrul Fundaţiei Conservation Carpathia.

Repopularea Munţilor Făgăraş cu zimbri se realizează în cadrul proiectului "Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munţilor Carpaţi, România" implementat de Conservation Carpathia, cu sprijin financiar din partea Fundaţiei Arcadia prin Endangered Landscapes Programme şi din partea Comisiei Europene prin programul LIFE.

Principalul scop al proiectului este reconstrucţia habitatelor degradate şi aplicarea unor măsuri de conservare, care să permită refacerea proceselor naturale şi crearea de beneficii comunităţilor locale din zona Munţilor Făgăraş.

Ţinta finală a proiectului este eliberarea în natură, în Munţii Făgăraş, a 75 de exemplare de zimbri, până la jumătatea anului 2024.

Considerat de experţi cel mai mare mamifer de uscat din Europa, zimbrul este o specie-cheie pentru menţinerea zonelor cu natură sălbatică şi a peisajului mozaicat, a precizat sursa citată.

"Pentru fiecare zonă de reintroducere avem câte o echipă de rangeri angajaţi din comunităţile locale, care monitorizează evoluţia grupurilor. Observaţiile sunt cu frecvenţă zilnică, fie în mod direct, prin deplasări în teren, fie prin analiza informaţiilor furnizate de colarele GPS şi de camerele de monitorizare cu senzor de mişcare. Monitorizăm şi pentru a ne asigura că grupurile de zimbri nu vor avea tendinţa să se apropie de comunităţi. Ne-am bucurat sa constatăm că în fiecare an au apărut viţei, semn că specia se adaptează la noile condiţii de viaţă. Acum sunt trei pui. Au fost 5", a declarat Calin Şerban, specialist proiect reintroducere zimbri Fundaţia Conservation Carpathia.

În semn de mândrie locală pentru reintroducerea speciei, autorităţile din comuna Lereşti, aflată la poalele Făgăraşilor, au decis ca echipa locală de fotbal să poarte zimbrul pe echipamentul de competiţie, menţionează reprezentanţii Conservation Carpathia.

România a redevenit, după 2012, una din cele nouă ţări europene în care zimbrii trăiesc în zone sălbatice. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te