Urmărire cu focuri de armă în Maramureș a unui cap de TIR pe 90 km

DE Alexandru Pop | 26.12.2020 - 11:28
Capul de TIR urmărit de Poliție/FOTO: emaramures.ro

Mai multe echipaje de poliție din Maramureș au fost implicate vineri spre sâmbătă seara într-o acțiune de urmărire și imobilizare a unui vehicul utilitar, cap tractor, pe ruta Sighetu Marmației - Baia Mare, fiind semnalate și focuri de armă.

SHARE

Martori oculari care au postat informații, imagini și înregistrări video pe rețelele de socializare susțin că un cap de TIR a fost văzut în diferite locuri fiind urmărit de 4-5 mașini de Poliție, transmite Mediafax.

La câteva ore după miezul nopții Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureș a comunicat că vineri, în jurul orelor 23.00 „a fost sesizat cu privire la faptul că un autovehicul ar fi fost furat din Sighetu Marmației. Polițiștii maramureșeni au luat măsuri pentru interceptarea acestuia” - mai exact au pornit în urmărirea presupusului hoț, care se îndrepta spre Baia Mare.

Conform comunicării IPJ Maramureș, în localitatea Baia Sprie polițiștii au executat semnal regulamentar de oprire a autovehiculului, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea spre municipiul Baia Mare.

Pe strada Europa, drumul de centură al orașului Baia Mare, în zona sensului giratoriu de la ieșirea din Baia Mare spre Dej, șoferul a fost somat legal de către polițiști, care au executat ulterior mai multe focuri de armă înspre pneurile autovehicului, autovehiculul fiind oprit, mai precizează IPJ Maramureș.

Până la oprirea autotractorului, aceasta a acroșat o autospecială din cadrul Biroului Rutier Baia Mare.

IPJ Maramureș precizează că șoferul a fost identificat ca fiind un tânăr de 27 de ani din satul Hărnicești, comuna Desești. Acesta a fost imobilizat, încătușat și transportat la sediul poliției pentru cercetări.

În urma evenimentului nu au rezultat victime omenești. Polițiștii continuă cercetările in acest caz. Martori care au postat pe Facebook despre incident au văzut urmărirea în localitatea Baia Sprie, pe Strada Grănicerilor din Baia Mare și la locul în care capul tractor a fost oprit.

Conform martorilor, imobilizarea vehiculului s-ar fi făcut cu ajutorului unui baraj rutier alcătuit din autospeciale ale Poliției.

Aceștia mai susțin că șoferul urmărit ar fi încercat să spargă barajul, tentativă în urma căreia o mașină de Poliție a fost avariată, fapt confirmat și de IPJ Maramureș.

După ce autoutilitara furată a fost oprită, șoferul a coborât din mașină și a încercat să fugă, fiind în cele din urmă reținut.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te