Anca Surugiu, partenera de afaceri a miliardarului Dan Petrescu, îi va prelua averea

DE Elena Andrei | 04.10.2021 - 21:16
Partenera de afaceri a lui Dan Petrescu îi va prelua averea/foto: economedia

Potrivit unor surse, Anca Surugiu, parteneră de afaceri a miliardarului Dan Petrescu, mort într-un accident aviatic împreună cu soția și fiul, ar fi cea care va prelua averea magnatului.

SHARE

Omul de afaceri Anca Surugiu, asistenta și coordonatoarea tuturor firmelor lui Dan Petrescu, va prelua averea miliardarului Dan Petrescu, potrivit surselor Gândul.

Ea controla și avea toate datele offshore-urilor, știa unde sunt conturile, era împuternicită, spun sursele citate.

Cel mai recent proiect în care a fost implicată Anca Surugiu, potrivit presei economice, este cel depus la Primăria Municipiului București, respectiv documentația pentru obținerea unui PUZ pentru dezvoltarea unui bloc de patru etaje pe un teren de circa 3.800 mp de pe bulevardul Kiseleff, în apropiere de Ambasada Suediei.

Anca Surugiu a fost implicată şi în dezvoltarea, în 2017, a unui alt proiect de lux pe strada Mircea Eliade, în apropiere de Ambasada Kuweitului, prin firma Alex Global, unde compania sa, Business Management System, deține circa 21% dintre acțiuni.

Opt persoane au murit într-un accident aviatic în San Donato Milanese, când un avion Pilatus Pc-12 a plecat de pe aeroportul Linate în direcția Olbia (Sardinia) și s-a prăbușit într-o clădire între Via Marignano și Via 8 Ottobre 2001.

La manșa avionului se afla omul de afaceri român Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, proprietarul aeronavei cumpărată în 2015 de Petrescu împreună cu Vova Cohn, fost acționar al echipei de fotbal Dinamo București.

Citește și

Tragedia de la Milano: cele 16 secunde care au precedat prăbușirea avionului lui Dan Petrescu

În accidentul de avion de la Milano a murit cel mai bogat român. Era miliardar și asociat cu Țiriac

Au murit în accidentul aviatic soția sa, Regina Dorotea, 65 ani, fiul său Dan Ștefan, 30 de ani, și un prieten canadian al acestuia. Printre victime se numără un manager în vârstă de 31 de ani, născut la Pavia, soția sa, manager de publicitate și fiica regretatului jurnalist sportiv român Miki Alexandrescu, fiul lor de un an, născut la Milano, și bunica acestuia.

A fost găsită cutia neagră a aparatului, a anunțat Corriere della Sera, potrivit.

„Cutia neagră a fost recuperată”, a declarat procurorul adjunct Tiziana Siciliano, care a ajuns la locul accidentului pentru a face primele cercetări în vederea anchetei, pentru a stabili cauzele accidentului.

Va fi deschis un dosar în acest caz, iar Agenția națională pentru siguranța zborului (ANSV) a deschis, de asemenea, o anchetă și a dispus trimiterea unui anchetator la locul accidentului.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te