Un tânăr și-a băgat bunica în spital, lovind-o cu pumnii și picioarele. Strănepotul de 5 ani, martor

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 22.08.2022 - 10:34
Un tânăr și-a băgat bunica în spital, lovind-o cu pumnii și picioarele. / Foto: vremeanoua.ro
Un tânăr și-a băgat bunica în spital, lovind-o cu pumnii și picioarele. / Foto: vremeanoua.ro

Un tânăr de 32 de ani din Bârlad și-a bătut bunica. Femeia a cerut și a primit ordin de protecție. Dar bărbatul nu a ținut cont de nimic și a bătut-o din nou, până a avut nevoie de îngrijiri medicale, chiar în fața fiului său de 5 ani.

SHARE

Un tânăr și-a bătut crunt bunica. Și nu o dată, ci chiar de două ori, săptămâna trecută. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, și-a lovit bunica, în vârstă de 74 de ani, cu pumnii și picioarele. Totul s-a întâmplat în Bârlad.

Tânărul, care are și un copil de 5 ani, a rămas acum fără el, deoarece și-a bătut bunica de față cu minorul. Acesta a ajuns la Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRU – CANE) din Bârlad, iar el a ajuns în arestul IPJ Vaslui, pentru 30 de zile.

Vineri, 19 august, nepotul, Vlad C., ce avea deja emis împotriva lui un ordin de protectție provizoriu pentru 5 zile și bunica sa au avut mai multe discuții în contradictoriu. Cei doi se aflau în apartamentul bătrânei când au început certurile.

Citește și: VIDEO Blocat în trafic pe Valea Oltului, un alai de nuntă a început petrecerea pe șosea cu o horă

Bărbatul s-a înfuriat atât de tare încât a început să o bată pe bătrâna de 74 de ani, de față cu fiul lui de 5 ani. Nepotul a lovit-o nu o dată, ci în repetate rânduri și a dat în femeie atât cu pumnii cât și cu picioarele.

Ca și cum bătaia nu ar fi fost de ajuns, se spune că nepotul și-ar fi amenințat bunica și cu moartea.

Bătrâna a avut nevoie de ajutor medical specializat. Ea a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență “Elena Beldiman” din Bârlad unde este internată, violențele nepotului lăsând urme adânci. Femeia este plină de vânătăi și are fracturi costale.

Citește și: VIDEO Mascații, „invitați” la un festival de muzică în satul Preluca: cocaină, LSD, cannabis

Polițiștii au fost alertați de cele întâmplate și astfel, conform legii, Vlad C., a fost reținut și dus în fața procurorului de caz, pentru violențele din familie și încălcarea ordinului de protecție, prin care îi era interzis să se apropie de bunică.

Procurorul l-a trimis în fața instanței, la Judecătoria Bârlad. Pe 19 august, Vlad C. a primit sentința meritată.

“Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad în dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul C.V. Dispune arestarea preventivă a inculpatului C.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de: – violenta in familie; – încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre masurile prevăzute si dispuse prin ordinul de protecție, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.08.2022 și până la data de 17.09.2022, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul C.V”, este sentința dată de judecătorul de drepturi și libertăți al Judecătoriei Bârlad. Sentința nu este definitivă, ea fiind deja atacată cu apel, la Tribunalul Vaslui, relatează vremeanoua.ro.

Protecția Copilului a fost înștiințată că minorul de 5 ani a asistat la violențele extreme ale tatălui său împotriva bunicii și a fost astfel supus unor traume psihice, iar în urma arestării preventive a tatălui, minorul a ajuns la CPRU CANE Bârlad.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te