Un tânăr de 15 ani va fi făcut Sfânt. Ce a făcut de Papa Francisc a luat această dezicie

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 24.05.2024 - 17:55
Un tânăr de 15 ani va fi făcut Sfânt. Ce a făcut de Papa Francisc a luat această dezicie Foto: Antena3 (fotografie cu caracter ilustrativ)

Preotul italian Iosif Allamano și tânărul laic Carol Acutis vor fi proclamați Sfinți după recunoașterea respectivelor miracole atribuite mijlocirii lor.

SHARE

Papa Francisc, în cadrul audienței acordată joi, 23 mai a.c., cardinalului Marcello Semeraro, prefect al Departamentului pentru cauzele sfinților, a autorizat promulgarea mai multor decrete referitoare la unele cauze de canonizare și beatificare și a decis convocarea unui consistoriu pentru canonizarea a patru Fericiți și a unui grup de martiri din Damasc.

Unul din decrete se referă la recunoașterea unei minuni atribuite mijlocirii Fericitului Iosif Allamano, preot, fondator al Institutului Misiunii Consolatei (1851, Italia – 1926, Italia). Un alt decret recunoaște minunea atribuită Fericitului Carol Acutis, credincios laic (1991, Anglia – 2006, Italia), scrie Vatican News.

Totodată, papa Francisc a aprobat voturile favorabile, emise la sesiunea ordinară a Părinților cardinali și episcopi, privind canonizarea unui grup de martiri: Fericiții Emanuel Ruiz și șapte însoțitori, din Ordinul Franciscan al Fraților Minori, și Francisc, Abdel Mooti și Rafael Massabki, credincioși laici, uciși cu toții din ură față de credință la Damasc, în Siria, în zilele 9-10 iulie 1860.

Un tânăr de 15 ani va fi făcut Sfânt. Ce a făcut de Papa Francisc a luat această dezicie 

Citește și: Povestea româncei care a fost prima femeie avocat din Europa! Ocolită de clienți, nu pledează

În urma acestor decrete, papa a decis convocarea unui consistoriu pentru canonizarea grupului de martiri din Damasc și a Fericiților Iosif Allamano, Maria-Leonia Paradis, Elena Guerra și Carol Acutis, iar data canonizării va fi anunțată cu ocazia consistoriului.

Miracolele lui Carlo Acutis

Biserica Catolică i-a recunoscut lui Carlo Acutis meritul de a-l fi vindecat pe un băiat brazilian, Mattheus Vianna, de o malformație congenitală gravă, care îi împiedica retenția alimentelor.

În acest miracol, care datează din februarie 2014, băiatul a fost "complet vindecat" după ce a atins rămășițele lui Carlo Acutis și a spus apoi că s-a oprit din vomitat, potrivit unui preot și prieten de familie al lui Mattheus Vianna.

În cel de-al doilea miracol, o fată din Costa Rica, care studia în Italia, s-ar fi vindecat în urma unei traume la cap, după ce mama ei l-a invocat pe Carlo Acutis, potrivit publicației "Avvenire" a Conferinței Episcopale Italiene.

Lista sfinților

De asemenea, vor fi proclamați Fericiți un preot martir din Polonia, o credincioasă laică martiră din Ungaria și un preot din Italia. Este vorba de Venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu Ioan Merlini, preot din Congregația ”Misionarii Preascumpului Sânge” (1795, Italia – 1873, Italia), după recunoașterea unei minuni atribuite mijlocirii sale, de Slujitorul lui Dumnezeu Stanislau Kostka Streich, preot diecezan care s-a născut în 1902 și a fost ucis din ură față de credință în 1938 în Polonia, și de Slujitoarea lui Dumnezeu Maria Magdalena Bódi, care s-a născut în 1921 și a fost ucisă din ură față de credință în 1945 în Ungaria.

Citește și: Povestea primei clădiri din Europa cu sistem anti-cutremur pe role. Cât valorează acum?

Data beatificării preotului martir din Polonia, a credincioasei laice martire din Ungaria și a preotului italian va fi anunțată la momentul oportun de respectivele Biserici locale.

Alte trei decrete se referă la recunoașterea ”virtuților eroice” ale Slujitorilor lui Dumnezeu Guglielmo Gattiani (Oscar), preot capucin italian (1914 – 1999), Ismael Molinero Novillo, credincios laic spaniol (1917-1938) și Enrico Medi, credincios laic italian (1911-1974).

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te