Oamenii care au auzit zgomotul puternic au căutat pe rețelele sociale un răspuns pentru acest fenomen. O primă precizare a venit de la serviciul meteo, care a spus că a fost vorba, cel mai probabil, de explozia unui meteorit.
Serviciul se supraveghere a meteoriților de la NASA a confirmat mai târziu această teorie într-o postare pe Facebook, spunând că o stație din apropiere a înregistrat zgomotul.
Datele colectate au permis o estimare a energiei eliberate de explozie: echivalentul a 30 de tone de TNT.
Citește și: China recoltează masiv date vizând „ținte occidentale” de pe rețele de socializare
„Dacă facem o presupunere rezonabilă cu privire la viteza meteorului (72.400 km/h), putem estima dimensiunea obiectului la aproximativ 90 de centimetri în diametru, cu o masă aproape de jumătate de tonă”, a arătat NASA.
Dacă cerul nu ar fi fost înnorat, mingea de foc provocată de explozia meteoritului ar fi fost vizibilă pe cer și ar fi avut o luminozitate de 100 de ori mai mare decât cea a lunii pline.
Locuitorii din South Hills și din alte zone au raportat că au auzit un zgomot puternic și că au auzit cum s-au zguduit geamurile. Oficialii comitatului Allegheny au precizat că nu a existat activitate seismică și nici tunete și fulgere în acel moment.
„A fost un zgomot foarte puternic și mi s-a zguduit casa. M-am gândit la un cutremur, un tren deraiat sau un accident grav pe autostrada din spatele casei mele”, a scris o persoană pe Twitter.
„Am văzut un fulger uriaș și aproximativ trei sau patru secunde mai târziu, un boom uriaș care ne-a zguduit literalmente casa”, a scris un alt bărbat.