Energică, implicată în tot şi în toate, de te miri când mai are timp şi pentru ea..Dacă marele şi respectatul post de televiziune BBC doreşte să găsească o noutate ingenioasă în domeniul vieţii într-un azil de bătrâni, nu merge în vreun cartier luxos al Londrei, ci într-un orăşel din sud-vestul Angliei.
Fostul sat pescăresc Dawlish, situat pe malul mării. Acolo, pe un colţ de stradă îngustă, e cel mai faimos azil al Angliei, Sefton Hall, căminul abonat an de an la premii naţionale: pentru management, pentru modul de abordare a îngrijirilor acordat persoanelor cu dementă, pentru excelenţă, pentru inovare.
În Regat, la Dawlish, se dă ora exactă a managementului în azilurile de bătrâni. Iar forul suprem de supraveghere a acestor tip de cămine de îngrijire din Marea Britanie i-a acordat, pentru doi ani la rând, calificatul maxim, rar întâlnit în acest sector: rating-ul Outstanding, adică „Peste aşteptări”.
Un manager care ştie tot
Mioara îşi păstoreşte cu talent subordonaţii, o preţuiesc cu toţii, de la personalul de îngrijire, cei care se ocupă de curăţenie, de bucătărie, de întreţinere, din sectorul administrativ, şi până la rezidenţi. O viaţă cu adevărat de lux: sunt respectaţi, îngrijiţi, susţinuţi să trăiască demn şi fără suferinţă chiar şi atunci când sunt în ultimele zile de viaţă.
Oameni care au fost trimişi din spital direct în cămin, medicii dându-le o speranţă de viaţă de doar trei luni, au depăşit cu anii pesimistele estimări în acest cămin. Şi asta pentru că, la căminul manageriat de Gabriela Ogreanu, omul este în centrul a tot ceea ce se face.
Rezidentul trebuie să aibă ceea ce este mai bun pentru el şi ceea ce îşi doreşte, pentru că acea cameră eleganta din cămin este adevărata lui casă până la sfârşitul vieţii. Iar pentru asta, managerul se implica în tot şi în toate: de la chestiunile economico-financiare, alcătuirea planurilor de îngrijire, colaborarea cu diferiţi specialişti, coordonarea angajaţilor şi până la aprovizionarea cu mâncare sănătoasă ori saci pentru coşurile de gunoi.
E peste tot, ştie tot şi îi ajută pe toţi. Gabriela Ogreanu ne oferă câteva dintre coordonatele succcesului - „Munca de dimineaţă la 7 până noaptea, să nu renunţi în momentele grele, să îţi înţelegi slăbiciunile şi să existe unitate şi un pic de umilinţă, să ai o familie înţelegătoare”.
Prin muncă, a reuşit într-o ţară greu afectată de Covid să ţină boala afară. Cu munca, imaginaţie, bune strategii. Şi cu ajutorul staff-ului, după cum spune. În vremurile grele, în care rezidenţii nu îşi puteau vedea familiile, a venit cu o idee extraordinară: rudele i-au putut vizita pe cei din cămin, dar stând în maşină, în timp ce rezidenţii erau ţinuţi în scaune, la umbră, la distanţa regulamentară de doi metri.
Au fost întâlniri înduioşătoare, după luni în care singura comunicare între copii şi părinţi sau între soţi a fost doar telefonică. Ideea a fost larg mediatizata în Marea Britanie de BBC, într-o vreme în care teama de Covid devenise o obsesie.
Cheia succesului, cheia fericirii
De origine din Constantă şi asistent medical de profesie, a ajuns managerul unui cămin cu 50 de rezidenţi şi 65 de angajaţi într-o perioadă grea, după ce azilul fusese închis pentru o perioadă din cauza nerespectării unor reguli de securitate.
În Marea Britanie, condiţiile impuse de CQC, forul care controlează şi evaluează căminele, sunt drastice. A preluat un haos, după cum spune, şi, fără a avea experienţă în management, a reuşit să descurce iţele şi să facă ordine.
Şi a făcut-o atât de bine, încât CQC a acordat azilului, în ultimii doi ani, ratingul de Outstanding - „Peste aşteptări”. Mai bine de atât nici nu se poate.
„Cheia succesului este că nu sunt acea persoană care vine să spună oamenilor ce să facă fără ca eu să fac. Nu există. Am pornit de jos, a trebuit să învăţ cum se spune la chiloţi. Am pornit de la nivelul cel mai jos, deci am un respect foarte mare pentru cei care fac muncă de îngrijire. M-a ajutat personalitatea mea şi faptul că am vrut mai mult. Eu încă studiez, încă mă duc la şcoală, sunt foarte pasionată să am grijă de oamenii aceştia Anii de muncă în România nu m-au ajutat să fiu unde sunt”, a spus Mioara (Gabriela) Florea (Ogreanu).
Şi nici n-ar fi avut cum să o ajute. Nu o dată, mass-media din România a arătat cum sunt trataţi bătrânii din unele cămine private din diferite judeţe. Legaţi de pat, umiliţi, deshidrataţi, îmbrânciţi, lăsaţi să zacă până la moarte. În Marea Britanie, pentru aşa ceva faci puşcărie grea. Orice fel de abuz, chiar şi unul verbal, de exemplu o adresare mai puţin respectuoasă, echivalează cu o infracţiune. Aşa ceva nu este posibil.
Vă spunem, prin comparaţie, cum este tratată o persoană în vârstă sau cu o boală în stadiu terminal în căminul Gabrielei Ogreanu. O doamnă în vârstă de 80 de ani, fosta manechin în tinereţe, suferindă de o boală în urma căreia s-a ales cu zeci de fracturi, sta în pat, pe salteaua ei specială, şi vorbeşte veselă, citeşte zilnic câte o carte, cere de câte ori doreşte ceai sau gustări, are mereu pe cineva în preajmă. Îşi poveste viaţă şi, la rându-i, cunoaşte vieţile celor care o îngrijesc.
Are încredere în ei şi, în ciuda durerilor care o macina, se simte bine în cămin. Un alt rezident, cu cancer în stadiu terminal, este vesel. Cum poate? Se simte bine în cămin. Dispus mereu să asculte o glumă, mereu dornic să fumeze o ţigară afară, în grădină, unde este scos într-un scaun special, care să îl protejeze de durere.
Îi place mâncarea de la cămin, îi plac oamenii. Nu e trist şi nici speriat, deşi ştie că sfârşitul este aproape. Şi sunt mulţi ca ei. Alţii, bătrâni suferinzi de dementă, sunt îngrijiţi într-un mod special, pentru care căminul a fost, de altfel, şi premiat. Se simt acasă, chiar dacă poate au uitat de adevărata lor viaţa şi casa. Holurile au nume de străzi, au şi un bar, în curte un chioşc în care se pot relaxa şi mânca o îngheţată.
Chiar sunt fericiţi. Sunt respectaţi şi trataţi cu demnitate, pentru ceea ce au fost şi ceea ce sunt. Sunt incluşi în activităţi zilnice: joacă bingo, cărţi, asculta muzică care le place, văd filme, sunt scoşi la plimbare. Ba chiar au şi un motan, Henry, care la rândul său este o mică vedetă.
Iar pentru că toate acestea să meargă şnur, Gabriela Ogreanu trebuie să fie ochi şi urechi. Rezidentul este totul, iar sentimentele lui contează cel mai mult. Îngrijirea fizică este completată de susţinerea mintală, a emoţiilor, de socializare. Arăta cineva un mic semn de anxietate? Gabriela Ogreanu ştie şi ia rapid măsuri. Este alcineva în <bad mood>, indispoziţie, cum s-ar zice pe româneşte? Şi asta ştie. Şi acţionează.
Puterea exemplului
Ce face mai concret românca noastră? Se ocupă de bună îngrijire a 50 de rezidenţi, 24 de ore din 24, de la trezirea de dimineaţă şi până la vegherea somnului de noaptea. Evident, şi prin intermediul personalului. Dar este înştiinţată despre orice se întâmplă, indifferent de oră sau de zi. Aşa că responsabilitatea este imensă. Pentru unii, ar putea fi considerate o povară.
Dar Gabriela Ogreanu o vede că pe ceva firesc, care facă parte din viaţa ei. Şi nu e uşor, pentru că rezidenţii sunt diferiţi.
Unii primesc în cămin îngrijiri paleative, trăindu-şi acolo ultimele zile de viaţă. Chiar dacă ştiu că nu mai au mult, sunt ajutaţi să-şi atingă sfârşitul cu demnitate şi cu cât mai puţină durere posibil. Alţii au dementă, dar sunt trataţi la fel ca orice altă persoană normală, sunt încurajaţi să fie independenţi atât cât se poate. Sunt oameni cu diferite dizabilităţi, consecinţă a unor infarcturi sau accidente vasculare cerebrale. Pentru toţi, indiferent de diagnostic sau personalitate, se fac eforturi să ducă o viaţă cât se poate de normală şi împlinită.
Modestie şi omenie
Pe Gabriela Ogreanu, o doamnă înaltă, rapidă în mişcări, cu un păr plin de zulufi, cu un râs care creează bună dispoziţie celorlalţi, o vezi cum cobora dimineaţa, înainte de ora 7, dintr-o maşină micuţă, celebrul Mini englezesc. Îşi pregăteşte repede o cafea, una instant, apoi se ocupă de problemele administrative.
Ora 8 aduce aşa-numitul handover, predarea, adică schimbul de informaţii dintre tura de noapte şi cea de zi. Vine la întrunire, adesea se aşează direct pe podea, ca un adevărat guru, lăsând fotoliile libere ca să stea angajaţii. Ascultă ce s-a mai întâmplat, da sugestii, ia măsuri. Şi se consultă cu ceilalţi. Pentru că, după cum spune, a lucra în echipă cu oamenii în care ai încredere este cheia succesului.
Apoi, când întrunirea ia sfârşit, fie da o mână de ajutor colegilor, indiferent dacă e vorba de spălat ori îmbrăcat rezidenţii, fie se ocupă de treburile administrative. Care sunt multe şi, adesea, pline de birocraţie, O vezi în micuţul ei birou vorbind la telefon ori stând la calculator. Apoi, după câteva secunde, apare unde nu te aştepţi. În bucătărie, pe holuri, cu o nouă sugestie sau ca să dea o mână de ajutor.
Aşa îi este întreaga zi, complet ocupată. Seara, când pleacă acasă, pare la fel de proaspătă ca şi dimineaţă. Şi nu este secret cum de reuşeşte: iubeşte ceea ce face şi iubeşte bătrânii, în general, şi pe cei de care are grijă în mod special.
„Eu sunt persoană responsabilă pentru ceea ce se întâmplă în acest azil. Deci fiecare decizie care este luată şi fiecare lucru care se poate întâmpla eu sunt responsabilă. Deci nu există. Am un număr de registration cu un for înalt pentru care pot fi trasă la răspundere”, spune Gabriela Ogreanu.
Drumul spre succes
A venit in Marea Britanie in urma cu 14 ani, iar manager a devenit in urma cu aproape 6 ani. A muncit imens si continua sa munceasca. A fost greu, foarte greu, si recunoaste acest lucru. A fost dificila adaptarea din primul an, pentru ca a trebuit sa se invete sa traiasca intr-o societate complet diferita, cu valori total diferite. A plans, dar nu a cedat.
A strâns din dinţi şi a continuat. Acum 6 ani, când patronul a avut încredere în ea şi a numit-o managerul căminului Sefton Hall, a acceptat onoarea. Onoare ce a costat-o mute nopţi nedormite, pentru că a trebuit să se familiarizeze cu o mulţime de probleme.
A ajuns manager după ce căminul fusese închis de CQC şi a trebuit să facă faţă tuturor neajunsurilor. Mai întâi, a recurs la tehnica „mâna de fier”. A fost şi puţin zbir, pentru că doar aşa se putea face ordine din haos, dar şi înger pentru rezidenţii care, dintr-odată, s-au trezit îngrijiţi cu mult mai bine.
Al doilea an, a reuşit să atingă un important obiectiv: căminul a primit ratingul „Good”, adică „Bine”, ceea ce a însemnat un pas uriaş, după ce cu câteva luni în urmă fusese închis ca fiind neadecvat. Pentru că, în Marea Britanie, ratingul este totul.
Iar în privinţa calificativelor, „Inadecvat” este pragul de jos, care duce la închidere, „Necesită îmbunătăţiri” este pe poziţia următoare. Urmează „Bine” şi „Peste așteptări”. Iar „Peste aşteptări” spune totul, pentru că ratingul se acordă în urma unor controale inopinate, dure, care vizează o multitudine de aspecte: de la modul în care sunt îngrijiţi rezidenţii şi în ce măsură sunt în siguranţă şi până la calitatea managementului şi felul în care se răspunde la dorinţele celor care îşi duc viaţă în cămin.
Iar odată cu creşterea nivelului de rating au venit şi premiile. Atât de multe, încât Gabriela Ogreau nici nu le mai ştie pe toate. Dar le ştim noi, iar lista e mare. Chiar dacă pentru ea toate sunt importante, pentru noi, că romani, mândria pe care ne-a oferit-o compatrioata noastră este că a obţinut premiul pentru cel mai bun cămin de îngrijiri din Anglia şi a fost de două ori semifinalista în lupta pentru managerul anului.
Mulţumiri din partea familiilor
Una dintre cele mai mari satisfacţii care îi răsplătesc muncă şi dăruirea o reprezintă mulţumirile din partea rezidenţilor şi a familiilor acestora. Îi mulţumesc rudele celor îngrijiţi în căminul condus de Gabriela Ogreanu, dar îi mulţumesc şi rudele celor care, în timp, din cauza bolilor incurabile, au trecut în nefiinţă, pentru îngrijirea acordată celor dragi în ultimele zile de viaţă.
„Am primit foarte multe mulţumiri Foarte multe. Am ajutat foarte mult oamenii, dacă a stat în puterea mea să ajut. Şi de la familii, sunt câteva familii care-mi sunt foarte foarte recunoscătoare pentru ceea ce am făcut pentru ei legat de funding (finanţare, n.r.)”, a mai spus Gabriela Ogreanu.
Ea recunoaște că o mare parte din satisfacţie vine şi de la oamenii cu care munceşte: „Este foarte valoros, pentru că, de fapt, ei valorează cel mai mult pentru mine. Avem în principiu o relaţie foarte bună, dar s-a muncit foarte mult ca să ajungem aici”.
De-a lungul timpului au existat şi momente tensionate, dar le-a depăşit fără nici o problemă.
„Nu este uşor, până la urmă sunt o româncă, sunt femeie, şi este mai greu când eşti femeie. Am avut momente când am fost confruntată de o familie, de un bărbat, care a vrut să mă intimideze pentru că era bărbat şi era englez, dar nu m-am pierdut niciodată cu firea”. Cert este că, Geoffrey Cox, patronul companiei din care face parte căminul pe care Gabriela Ogreanu îl conduce o apreciază, o respectă şi ar face orice ca să nu o piardă. Şi contează şi personalul pe care îl coordonează şi din care a reuşit să facă o echipă omogena, deşi angajaţii sunt de diferite naţionalităţi: englezi, romani, portughezi, polonezi, unguri, greci.
„Eu valorez foarte mult relaţia pe care o am cu oamenii cu care lucrez, mai mult decât relaţia pe care o am cu el (patronul)”. Pentru că relaţia mea cu oamenii cu care lucrez îmi aduce succesul>, spune managerul Gabriela Ogreanu.
Un om dedicat oamenilor
Iubeşte oamenii, indiferent de naţionalitate, vârstă, credinţe, etnie. Înţelege că sunt diferenţe şi îi îndeamnă pe toţi să se adapteze societăţii în care trăiesc şi care i-a adoptat, dacă sunt străini. Îi iubeşte pe cei pe care îi îngrijeşte şi îi considera parte din propria familie.
Toate acestea i-au adus succesul, deşi, la început, a fost o străină într-o ţară străină, cu o cultură străină. Munca multă, stăruinţă, voinţa, dorinţa de a reuşi, de a se autoperfecţiona au adus-o unde este astăzi. Este mulţumită, dar crede că, odată atins un anumit punct, trebuie ţintit mai sus. Şi se pregăteşte pentru acel moment. Nu ştie când anume va fi, dar va fi. Din păcate, acel moment nu are legătură cu România.
A înţeles că viitorul ei este în Marea Britanie. De România nu o mai leagă mai nimic, doar amintiri. Are alături de ea, în Marea Britanie, soţul, fiica şi mama.
Cu toate acestea, ar face orice ca să îi ajute pe romani. Le poate da sfaturi, sfaturi care îi pot ajuta să reuşească, să izbândească atunci când cred că acest lucru nu este posibil. Dar vă lăsăm să îi citiţi propriile cuvinte despre cum a început, cum a izbândit şi care poate fi reţeta succesului într-un interviu cu Gabriela Ogreanu.
Comentarii 0