Un deținut condamnat pentru omor a evadat din spital. Era păzit la ușă, dar a sărit pe geam

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 12.03.2021 - 10:07
Un deținut condamnat pentru omor a evadat din spital. / Foto: stirileprotv.ro

Un deţinut condamnat la 10 ani de închisoare pentru omor și încarcerat la Penitenciarul Pelendava a dispărut dintr-un spital din Craiova unde era tratat, la cinci zile de la internare.

SHARE

”Vineri, 12.03.2021, în jurul orei 06:45, s-a constatat că deţinutul Soreanu Ion, în vârstă de 53 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Omor (art. 188 NCP), clasificat în regim semideschis, a părăsit o unitate sanitară publică de pe raza localităţii Craiova, unde se afla internat din data de 07.03.2021”, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor. 

Mobilizare generală, pentru prinderea deținutului

În vederea capturării deţinutului, au fost sesizate Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, au fost informate Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. 

Autoritățile au fost trimis echipe de căutare formate din personalul unităţii şi au fost solicitate imaginile video ale sistemului de supraveghere din unitatea sanitară publică.

Citește și:

Dublul asasinat de la Onești: Polițiștii au intervenit la bășcălie. Aveau cheile, dar au spart ușa

”Fapta în cauză este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Noul Cod penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani. La momentul părăsirii unităţii sanitare, deţinutul era îmbrăcat cu: bluză trening gri, pantaloni negri. Menţionăm că deţinutul a fost internat periodic în unităţi sanitare publice, fără a manifesta comportamente contrare normelor”, precizează ANP.

Pentru orice informaţie cu privire la deţinut poate fi apelat numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Craiova-Pelendava, la numărul de telefon: (0251) 422.326 / 522.274.

Citește și:

Premierul Cîțu, despre creșterea cazurilor de COVID: Nu școlile sunt problema, ci pârtiile de schi

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te