Dublul asasinat de la Onești: Polițiștii au intervenit la bășcălie. Aveau cheile, dar au spart ușa

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 12.03.2021 - 09:13
Gheorghe Moroşan, autorul dublei crime din municipiul Oneşti, a fost acuzat oficial de omor calificat. / Foto: stirilekanald.ro

Împuternicitul adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române, Florentin Brăcea, a prezentat primele concluzii ale anchetei desfășurate în cazul dublului asasinat de la Onești.

SHARE

Agenții de poliție din Onești, primii care au intervenit, nu ştiau că autorul crimelor avea antecedente penale. Mai mult, au intervenit la bășcălie, râzând de cererile bărbatului care flutura de la geam un cuțit cu lama de 30 de centimetri. Discuțiile dintre aceștia au fost surprinse chiar de bodycam-urile pe care le aveau polițiștii. 

"O primă concluzie a anchetei - poliţiştii care au intervenit nu au documentat profilul autorului cu privire la existenţa antecedentelor penale, a dosarelor penale întocmite pe numele acestuia şi nici referitor la ameninţările transmise anterior comiterii faptelor", a spus Brăcea într-o declaraţie de presă la sediul IGPR.

El a adăugat că datele care au fost transmise către IGPR au fost incomplete, eronate şi transmise cu întârziere de către poliţiştii din Oneşti.

De asemenea, detaliul care arată că poliţiştii au luat în derâdere criza ostaticilor este faptul că aveau cheia apartamentului, dar nici măcar nu au încercat să o folosească. Ușa a fost spartă cu un berbece, operațiune zgomotoasă, care a durat câteva minute, timp în care agresorul era în apartament cu victimele sale pe care le înjunghiase.

Citește și:

Elena Udrea cere judecătorilor să fie lăsată în libertate fiindcă va rămâne gravidă (surse presă)

Mai mult, înregistrările bodycam-urilor polițiștilor arată cum se adresează unul dintre agenți agresorului: „Deschide, bă, ușa, să intrăm!”. Iar agresorul îl întreabă de la balcon: „Cine ești tu, mă?”. Replica polițistului: „Sunt și eu, pe aici”. În acel moment, polițiștii care asistau la scenă au râs toți și au continuat să ia în derâdere revendicările pe care le avea bărbatul din apartament.

Modul de relaţionare între factorii de decizie, defectuos

"De asemenea, modul de relaţionare între factorii de decizie care au gestionat evenimentul a fost unul defectuos. Întrucât informaţiile pe care le avea coordonatorul acţiunii nu au ajuns şi la şeful echipei de intervenţie sau la negociator, respectiv negociatorul nu a fost informat despre dialogul telefonic al autorului cu operatorul 112 şi astfel nu a cunoscut eventualele revendicări formulate de acesta", a spus Brăcea.

În plus, nu s-au luat în considerare plângerile făcute la adresa suspectului şi faptul că acesta mai comisese infracţiuni cu violenţă, una chiar în cursul anului 2021.

"Adjunctul inspectorului de poliţie judeţean Bacău, deşi avea toate datele necesare pentru evaluarea gravităţii situaţiei de risc, nu s-a deplasat la faţa locului în vederea coordonării acţiunii - a ajuns acolo în jurul orei 17,50", a arătat Brăcea.

Citește și:

Șase luni cu Voiculescu: conflicte cu Nicușor Dan, Orban, Boc, Gheorghiță, Cîmpeanu și Cîțu

Agresorul putea fi eliminat

Comandantul Structurilor Acțiuni Speciale spune răspicat că nu era nevoie nici de coborâre în rapel și măcar de lunetiști, dacă se lua decizia ca agresorul să fie eliminat:

„Nu trebuia o pușcă cu lunetă. Din mai multe motive: distanța de la baza locului până la limita superioară a subiectului aflat în balcon este de 10 metri. Distanța de la baza blocului până la mijlocul aleii care despărțea blocul vizat de blocul de vizavi este opt metri. Teorema lui Pitagora ne spune că distanța directă de tragere este în 12 și 13 metri. Între 12 și 13 metri, orice polițist din Poliția Română, cu pistolul aflat în dotare, putea să execute foc de precizie, în condițiile în care ținta era un om de 140 de kg”, a declarat Alexandru Scurtu, șeful SIAS.

„Dacă avem cheile de acces ale ușii de la apartamentul vizat și nu le verificăm, din diferite motive, iarăși vorbim de oportunități pe care le va stabili Pachetul dacă au fost sau nu au fost sau sunt doar în capul nostru”, a subliniat Alexandru Scurtu, șeful SIAS.

Surse din poliție spun că în raport scrie, negru pe alb, că cei care au acționat greșit sunt responsabili moral pentru moartea celor doi electricieni. Pe lângă cercetarea disciplinară propusă de raportul final, Ministerul de Interne a sesizat deja și Parchetul, pentru neglijență în serviciu.

Filmul dublului asasinat de la Onești

Pe 1 martie, un bărbat de 68 ani a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti și i-a omorît. 

Gheorghe Moroşan, autorul dublei crime din municipiul Oneşti, a fost acuzat oficial de omor calificat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Potrivit actului de inculpare, autorul şi soţia acestuia au fost anunţaţi, pe 1 martie, de o persoană că în fostul lor apartament se efectuează lucrări de renovare.

Cei doi soţi au plecat de la domiciliul lor, din localitatea Bogdăneşti, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil, susţin procurorii.

"Înainte de a ajunge la locaţia menţionată, inculpatul M.G. s-a deplasat la un magazin din municipiul Oneşti, de unde în intervalul orar 11,26 - 11,29 a achiziţionat 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de centimetri fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, la plecarea de la domiciliul din Bogdăneşti, inculpatul a luat asupra sa un cuţit, iar după săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa s-a constatat că în hanoracul cu care a fost îmbrăcat avea şi două recipiente spray piper. Ajuns la locul faptei, inculpatul M.G. a pătruns în interiorul fostului său apartament pe uşa care nu era asigurată, în apartament aflându-se la acel moment victimele P.D. şi I.S., angajaţi ai SC C. SA, care executau reparaţii la instalaţia electrică. Fiind înarmat cu un cuţit, inculpatul M.G. i-a ameninţat pe cei doi muncitori aflaţi în imobil şi a reuşit să le lege mâinile cu clemele din plastic achiziţionate cu puţin timp în urmă, lipsindu-i de libertate în mod ilegal. Inculpatul M.G. a încuiat uşa de acces în apartament, folosind cheile ce se aflau în yală, iar ulterior a trecut la punerea în aplicare a planului său", precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

La ora 11:48:39, anchetatorii spun că Moroşan a sunat la numărul unic de urgenţă 112, unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie.

Moroşan a condus victimele într-unul dintre balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările, arată procurorii.

"În jurul orei 17,00, în timp ce inculpatul M.G. se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D., iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, M.G. a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 centimetri. După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul M.G. au părăsit balconul, iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit. La faţa locului se aflau la acel moment echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Bacău, iar când s-a constatat că inculpatul M.G. a început să agreseze persoanele private de libertate, au intervenit prin spargerea uşii de acces în imobil. În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului M.G. în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână", menţionează procurorii.

Anchetatorii au precizat că, după imobilizarea lui Moroşan, personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale, atât celor două victime care prezentau plăgi înjunghiate, dar şi agresorului care prezenta leziuni prin împuşcare.

Procurorii susţin că una dintre victime a decedat la faţa locului, iar a doua - la spital, cauzele deceselor fiind urmare a plăgilor înjunghiate multiple.

"La data de 5 martie inculpatul M.G. a fost audiat în această calitate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde se află internat. Dosarul cauzei a fost înaintat la data de 6 martie judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău cu propunerea de luare faţă de inculpatul M.G. a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile", se mai arată într-un comunicat al Parchetului.

Apartamentul în care s-au comis crimele fusese al agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex în urma unei executări silite.

Autorul dublei crime are patru condamnări la activ - în anii 1987, 1991, 1992 şi 2010, ultima fiind în Italia pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

14 polițiști, cercetați disciplinar

Raportul final al anchetei recomandă cercetarea disciplinară a 14 polițiști. O parte dintre ei sunt acuzați că l-au privat de informații pe singurul ofițer pregătit să dezamorseze un astfel de conflict.

Șefii din Poliție spun că existau date suficiente care să justifice o intervenție în forță. Îi acuză pe polițiștii din Bacău că au documentat superficial profilul autorului.

„E lesne de înțeles că polițiștii din Bacău aveau toate indiciile necesare unei intervenții în forță în acest caz. Ce s-a transmis, de la nivelul IPJ Bacău către IGPR a fost că un bărbat, în vârstă de peste 60 de ani, fără antecedente penale și fără probleme psihice, amenință două persoane, având în vedere litigiul cu privire la pierderea, la începutul acestui an, a apartamentului”, a arătat chestorul Florentin Brăcea.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te