Apoi adolescenta ar fi primit poze și mesaje pornografice. Fata i-a cerut ajutorul unui tânăr care a alertat poliția.
Scenele s-au petrecut în luna aprilie, când individul încerca de câteva zile să o convingă pe fata de 15 ani să se vadă cu el.
Adolescenta a apelat însă la un tânăr care și-a propus să demaște indivizii care încearcă să corupă minori, iar acesta a mers în locul ei la întâlnire, conform PROTV.
Un cetățean etiopian care lucra în București ca livrator ar fi încercat să racoleze o fată
Confruntat cu mesajele și înregistrările vocale pe care i le-a trimis fetei, etiopianul de 25 de ani a încercat în fel și chip să scape, inventând tot felul de scuze care nu au ținut nici în fața polițiștilor, nici în fața procurorilor.
Citește și: Ce a pățit o tânără după ce a ajuns la spital în urgențe. A ajuns să se sinucidă. Motivul teribil
Acum se află sub control judiciar. Asta înseamnă că în următoarele 60 de zile trebuie să se prezinte la săptămânal la o secție de poliție și să nu ia în niciun caz legătură cu martorii sau victima, nici să plece din țară.
Dacă vă fi găsit vinovat de corupere sexuală a minorilor și de racolare în scop sexual individul riscă până la 6 ani de închisoare.
Citește și: Copilă de 13 ani, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani. Cum s-a aflat totul?