Tun de 40.000 € prin metoda „Accidentul” în Italia: „Nepotul tău are necazuri, are nevoie de bani”

DE Daniel Toșa | Actualizat: 30.08.2023 - 17:19
Escroc la telefon - Foto: Profimedia Images - Caracter ilustrativ
Escroc la telefon - Foto: Profimedia Images - Caracter ilustrativ

Metoda „Accidentul” face din nou victime. De această dată, escrocheria a fost exportată în străinătate și pusă la cale de un român și un italian. Victima, ca de obicei, este o persoană în vârstă.

SHARE

În seara zilei de 28 august, doi bărbați, un român și un napolitan, au fost arestați sub acuzația de înșelăciune în formă agravată, după ce au pus în aplicare o schemă de înșelăciune bine cunoscută în România - Metoda „Accidentul”.

Tun de 40.000 € prin metoda „Accidentul” în Italia

Polițiștii din Brigada Mobilă Bari au informat Biroul corespondent din Napoli despre un incident în care doi bărbați, aflați la bordul unui Fiat 500, au înșelat o femeie în vârstă de peste optzeci de ani.

Convingând-o că nepotul ei se află într-o situație urgentă în urma unui accident și că trebuie să ofere bunuri materiale unui presupus „curier”, aceștia au reușit să o convingă pe bătrână să le dea bani și bijuterii în valoare de aproximativ 40.000 de euro.

Citește și: Percheziții masive în Capitală și alte trei județe la indivizi care activau prin metoda „accidentul”

Poliția a reușit să localizeze mașina și să o urmărească până la stația de taxare autostradală Napoli Est. Ulterior, prin percheziții personale și în vehicul, întreaga sumă și bijuteriile au fost recuperate.

După finalizarea procedurilor legale, cei doi infractori au fost încarcerați în Penitenciarul Poggioreale, potrivit gazetaromaneasca.com.

Citește și: Metoda Accidentul. A înşelat bătrânica, devalizând-o de peste 5.000 de lei!

Nu vă lăsați înșelați în caz că primiți un telefon sau mesaj de la un necunoscut care vă spune o poveste că o rudă apropiată a pățit ceva și trebuie să puneți o anumită sumă de bani sau bunuri în diferite locații sau predate unui necunoscut.

Este important de specificat că, atunci când sunteți puși în fața unei astfel de situații, să contactați persoana despre care se spune că a pățit ceva pentru a confirma sau nu cele spuse de la celălalt capăt al firului. Și mai mult, nu oferiți date personale unui necunoscut. Într-un caz real, nu uitați că autoritățile au deja datele dumneavoastră.

Nu uitați că escrocii sunt foarte inventivi și caută tot timpul metode prin care să vă câștige încrederea.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te