Dunărea i-a fascinat pe autorii antici. Considerat unul dintre marile râuri ale Europei, asemuit cu Nilul, fluviul care străbătea ţinuturile strămoşilor noştri a dat naştere unor relatări impresionante, despre luptele sângeroase care se dădeau pe ţărmurile lui, despre triburile cu obiceiuri neobişnuite şi transformările prin care trecea de-a lungul anilor.
Tărâmul din România unde au locuit celebrele amazoane din Antichitate. Aici ar fi stat și Ahile
Malurile Dunării, la vărsarea fluviului în Marea Neagră au fost locuite în Antichitate de tribul amazoanelor, potrivit unor mărturii şi mituri păstrate din urmă cu peste două milenii. Tribul femeilor războinice care au trăit pe ţărmul de nord al Mării Negre şi la gurile Istrului (Dunării) a fost menţionat de mai mulţi autori antici.
„Zeul (Apolo) se îndreaptă spre Xanthos, ducându-se la amazoanele cele dibace la călărie şi spre Istru. Artemis era numită Istriana, fie după Istru, în jurul căruia locuiesc amazoanele, care o cinstesc mult pe zeiţă, fie după tribul scitic al taurilor, care locuiesc în preajma Istrului şi care, de asemnea, o cinstesc pe Artemis.
CItește și: Cine a fost Pazvante Chioru, „botezat” astfel de haiducul Iancu Jianu. A ucis mâna ce l-a hrănit
Unii citesc Istriana înţelegând „în ţara istriană”, relata Pindar, cel mai de seamă poet liric al Tebei, care a trăit în secolul V î. Hr. Amazoanele, fecioarele războinice şi nemiloase, pentru care uciderea duşmanilor era o virtute erau de neam tracic, susţineau unii autori antici, în timp ce alţi istorici le identificau cu femile războinice din Sarmaţia, renumite prin vitejia lor.
„În jurul Pontului se află o mulţime nenumărată de femei, care se numesc sarmatide şi cărora li s-a rânduit, ca şi bărbaţilor, să ia parte nu numai la călărie, ci chiar la mânuirea arcurilor şi a celorlalte arme, exerciţii pe care le fac deopotrivă cu bărbaţii”, informa autorul antic Platon.
Istrul, râul impresionant cu debit neschimbat
Informaţii preţioase despre tărâmurile străbătute de Dunăre în Antichitate au fost oferite de istoricul Herodot.
„Istrul (Dunărea) izvorăşte din ţinutul celţilor, de lângă oraşul Pyrene şi curge tăind Europa prin mijlocul ei. Istrul sfârşeşte prin a se vărsa în mare, în Pontul Euxin, după ce a străbătut toată Europa, acolo unde se află Istria, colonie a milesienilor.
Istrul este cunoscut de mulţi, căci curge prin ţinuturi locuite. Istrul, care este cel mai mare dintre toate fluviile pe care le cunoaştem, curge mereu cu acelaşi debit, vara şi iarna.
E cel dintâi fluviu din Sciţia, venind dinspre Apus: el ajunge fluviul cel mai mare deoarece primeşte apele mai multor altor râuri”, afirma cărturarul grec, în urmă cu două milenii şi jumătate.
Citește și: Misterul fântânii secrete de la Sucidava: Tinerele mirese vin să bea apă din izvorul iubirii
Herodot explica şi de ce Dunărea avea acelaşi debit, atât vara cât şi iarna. „Iarna ţinutul acesta are foarte puţin parte de apă de ploaie, însă atunci ninge fără încetare.
Zăpada căzută iarna în cantităţi mari se topeşte vara, iar apa rezultată din topire se varsă din toate părţile în Istru. Această zăpadă topită ce se scurge în el, împreună cu ploile dese şi îmbelşugate, care pornesc vara, îl fac să crească.
Şi cu cât soarele îşi atrage mai multă apă vara decât iarna, pe atât apele ce se unesc cu ale Istrului sunt mai îmbelşugate în timpul verii decât iarna. De pe urma acestor acţiuni contrarii se iveşte o compensaţie, care face ca Istrul să pară totdeauna egal ca debit”, relata Herodot, în Istorii.
Primul pod, vechi de 2.500 de ani
Primul pod peste Dunăre ar fi fost construit de Darius, regele perşilor, în expediţia sa în ţinuturile sciţilor şi în dorinţa de a stăpâni ţinuturile de dincolo de Dunăre.
Herodot, dar şi alţi autori antici menţionau despre podul de nave construit la ordinele regelui persan, pe care îl păzeau aliaţii săi, ionienii.
„Darius porunci ionienilor să îşi ducă năvile în Pontul Euxin, până la fluviul Istru, iar de vor ajunge la Istru, el le cerea să-l aştepte acolo şi să dureze un pod peste fluviu (...).
După ce au mers cale de două zile în susul fluviului, de la mare, oamenii au construit un pod peste fluviu, acolo unde se despart gurile Istrului”, relata Herodot.
Alungată de oştile sciţilor, armata regelui persan a folosit acest pod pentru a se retrage din ţinuturile acestora. La întoarcerea din expediţia militară, Darius a găsit însă podul peste Dunăre pe jumătate desfăcut, după ce păzitorii acestora fuseseră siliţi de duşmanii regelui persan să plece, potrivit adevărul.ro.
„Sosind noaptea şi găsind podul desfăcut, îi cuprinse o mare spaimă şi se gândeau ca nu cumva ionienii să-i fi părăsit. În preajma lui Darius se afla un egiptean care avea, dintre toţi, cel mai răsunător glas. Aşezându-l pe malul Istrului, Darius îi porunci să strige pe Histasios din Milet. Ceea ce el şi făcu.
Dând ascultare poruncii, Histasios la primul strigăt puse la îndemână toate corăbiile pentru trecerea trupelor şi legă podul la loc. Astfel scăpară perşii”, informa Herodot, citat de autorii volumului „Izvoare privind istoria României” (Editura Academiei R.P.R. - 1964).
Triburi cu tatuaje
Un alt istoric elen relata despre obiceiurile ciudate ale triburilor care locuiau pe malurile Dunării.
„Locuitorii de pe lângă Istru se tatuează şi se îmbracă în veşminte colorate.
Dinonisiu afirmă că atunci când cineva mai mare la istrieni este numit „cel alb” aceasta i se spune în mod ironic, ca şi cum ar avea fruntea curată şi albă: trebuie, dimpotrivă, să înţelegi că este tatuată”, afirma Aristofan (sec IV Î. Hr.), potrivit autorilor „Izvoare privind istoria României” (Editura Academiei R.P.R. - 1964).
O insulă sacră
În mijlocul Istrului, în apropiere de cea mai mică dintre cele cinci guri de vărsare ale Dunării se afla insula lui Ahile, numită Leuce, scria autorul antic Pseudo Schymos.
„Insula are o mulţime de păsări domestice şi oferă celor care vin acolo o privelişte vrednică de un loc sfânt.
De pe ea nu poate fi văzut uscatul, deşi se află faţă de pământul care îi stă înainte la o depărtare de numai şase sute de stadii”.
Al doilea cel mai lung fluviu din Europa
Dunarea, al doilea fluviu ca marime din Europa, dupa Volga, izvorăște de sub vârful Kandel (1241 m), din Munții Pădurea Neagră, Germania.
În localitatea Donaueschingen, cele doua pârăiașe Brigach și Breg își amesteca apele în parcul castelului Fürstenberg, pornind către est, într-o lunga și aventuroasa călătorie, de aproximativ 2860 km către Marea Neagra.
La punctul de izvor al fluviului, se afla un complex statuar, reprezentând două femei, o mamă, simbolizând Europa, ce îi arată fiicei sale, Dunărea calea pe care trebuie s-o urmeze.
Dunărea, traversează și în același timp unește, 4 capitale – Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad și 10 state europene: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Iugoslavia, Romania, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina.
De la izvoarele sale, din Munții Pădurea Neagra și până la vărsare, străbate variate forme de relief care imprimă cursului Dunării când un aspect de fluviu năvalnic de munte, când un aspect de fluviu de șes, cu ape liniștite.
De-a lungul a mai bine de doua milioane de ani își împlinește cursul, înfruntând mai multe culmi muntoase ale sistemului alpino – carpatic, dăltuind peisaje de o rara frumusețe, împodobite de om cu numeroase castele medievale sau cu așezări pierdute în vegetație.
Citește și: Terente, criminalul „cu priză” la popor, căutat cu spioni. O parte din corp, expusă 82 ani la muzeu
Dunărea curge către sud-est pe o distanta de aproximativ 2860 km și se varsă în Marea Neagră, fiind singurul fluviu european ce curge de la vest la est.
Important drum fluvial international, Dunărea parcurge 10 tari (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Șerbia, Romania, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina) are afluenți din alte șapte tari și trece prin patru capitale de stat: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad. Pe teritoriul României, cursul inferior al Dunării, se desfășoară pe o distanta de 1075 km între localitățile Baziaș și Sulină, făcând granita cu Șerbia (235,5 km), Bulgaria (469,5 km), Republica Moldova (0,6 km) și Ucraina (53,9 km), colectând majoritatea râurilor din Romania cu excepția celor din Dobrogea.
Datorită faptului că traversează o multitudine de regiuni naturale, cursul inferior al Dunării este împărțit în cinci sectoare: defileul carparic, sectorul sud-pontic, sectorul pontic oriental cu balți, sectorul predobrogean și sectorul deltaic.
Transportă anual circa 60 milioane tone aluviuni și 200 miliarde m³ de apă.
Prezintă importanță deosebită pentru: navigație, hidroenergie, piscicultură, fiind totodată și o importantă sursă de apă pentru agricultură, industrie și populație, potrivit info-delta.ro.
