Europarlamentarul Corina Creţu a anunţat că, vineri seara, Comisia Europeană a aprobat două scheme de ajutor de stat notificate de România, destinate fermierilor, una în valoare de 241 de milioane de euro, iar a doua de 56 de milioane de euro.
Sute de milioane de euro de la UE pentru fermierii români. Pentru ce sunt destinați banii
"Comisia Europeană a aprobat ieri două scheme de ajutor de stat notificate de România, destinate fermierilor.
Astfel, prima schemă de 241 de milioane de euro, în granturi directe, va merge către producătorii de cereale de iarnă şi rapiţă, care întâmpină dificultăţi cu lichidităţile financiare.
Citește și: Cât a ajuns să coste o tonă de grâu în România după izbucnirea războiului. Piață destabilizată
Cea de a două schemă este de 56 de milioane de euro, tot în granturi directe şi este destinată sectorului porcinelor şi păsărilor de curte, care se confruntă cu probleme financiare pe fondul războiului din Ucraina", a scris Corina Creţu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit europarlamentarului, decizia vine în urma unei solicitări a Guvernului României şi dezbaterii prioritare din această săptămână din Parlamentul European, unde s-a analizat situaţia dificilă a fermierilor europeni şi a comunităţilor rurale.
"Aceste scheme au fost aprobate în temeiul Cadrului Temporar de Criză şi Tranziţie, prin care se pot acorda ajutoare de stat pentru sectoare esenţiale în vremuri de criză.
Sprijinul nu va depăşi 280.000 de euro pentru fiecare beneficiar şi va fi acordat până la data de 30 iunie 2024. 31% din fermele din Uniunea Europeană se află pe teritoriul României, ceea ce face ţara noastră un actor important la nivel european din acest punct de vedere.
Citește și: Categoria de fermieri care primește bani de la Guvern. Este vorba de 200 de euro pe hectar
Salut această decizie a Comisiei, care vine într-un moment mai important decât oricând pentru fermieri. Aceştia şi-au exprimat nemulţumirile prin protestele din ultimele săptămâni, iar vocea lor este în final auzită şi la Bruxelles", a subliniat Corina Creţu.