Şuie Paparude şi Trooper, două dintre cele mai cunoscute trupe din România, au anunţat pe Facebook că nu vor mai concerta în cadrul spectacolului Centenar Fest, care se desfăşoară pe 29 şi 30 septembrie la Arena Naţională.
Decizia vine după ce pe afişul evenimentului în dreptul organizatorilor apar Primăria Bucureşti şi ARCUB. Alin Dincă a explicat hotărârea, dezvăluind că persoanele care le-au făcut propunerea i-au asigurat şi că nicio primărie nu este implicată.
Cântăreţul a făcut foarte clar că trupa sa nu se va asocia vreodată cu cele două instituţii.
„Deci: am fost contactaţi de oameni minunaţi care vor să facă un concert frumos!
Am discutat şi ne-a fost spus că nicio primărie nu este implicată în acest eveniment. Astăzi (18 septembrie – n.r.) a apărut afişul cu sigla Arcub şi Primăria Bucureşti.
Am hotărât să ne retragem din acest eveniment.
Trooper nu cântă la niciun concert din Bucureşti pe afişul căruia apar Arcub şi Primăria.
Le cerem scuze celor care voiau să ne vadă, însă vom avea şi alte ocazii“, a transmis solistul Trooper.
Retragerea celor două trupe vine la scurt timp după ce solistul trupei Holograf, Dan Bittman, a fost criticat dur după ce a prezentat un eveniment organizat de Primăria Sectorului 5 şi l-a complimentat pe primarul Daniel Florea.